Feteşti, oraşul cu primărie într-un bloc de cartier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Feteşti şi angajaţii din subordine lucrează în apartamente cu două sau trei camere, nu în birouri aşa cum se obişnuieşte într-o primărie. Toate acestea întrucât instituţia este chiriaşă într-un bloc de cartier ce aparţine Căilor Ferate Române. Întreaga administraţie locală a fost evacuată din fostul sediu al Primăriei Feteşti, clădirea figurând pe lista obiectivelor cu risc seismic ridicat.

Blocul în care îşi are sediul Primăria Feteşti se află aproape de ieşirea din oraş, către Ţăndărei, lângă gară, un supermarket şi o biserică. El aparţine Căilor Ferate Române, iar de mai bine de şase ani funcţionarii instituţiei împart aceleaşi paliere cu muncitorii CFR.

Angajaţii îşi desfăşoară activitatea în apartamente decomandate de două sau trei camere, nu în birouri aşa cum ar fi normal. Faţada impozantă a oricărei primării seamănă cu o scară de bloc obişnuită, la parterul căreia se întind, de la un capăt la altul al imobilului, un magazin second-hand cu haine aduse din Germania, unul în care se vinde mobilă şi un altul în care se vând produse lactate.

Interiorul seamănă cu o scară de bloc autentică. La avizier, locul listei cu datornicii la întreţinere a fost luat de anunţurile de interes local, la etajul 1 se află câteva birouri ale angajaţilor de la Gara Feteşti, iar etajele 2, 3 şi 4 sunt închiriate administraţiei locale.

image

La parterul blocului sunt magazine FOTO: Mădălin Sofronie

Preţul chiriei este de 20.000 de lei pe lună, iar disconfortul cetăţenilor este destul de mare. Dacă au nevoie de vreo adeverinţă sau să-şi plătească taxele şi impozitele locale, cei 33.000 de feteşteni sunt nevoiţi să urce şi să coboare patru etaje în funcţie de birourile la care trebuie să ajungă.

Iar pentru ca totul să fie şi mai mult în defavoarea cetăţenilor, cele mai solicitate servicii, Taxe şi Impozite Locale, Urbanism sau Cadastru, au fost amplasate la etajele superioare, adică 3 şi 4.

image

Primăria din Feteşti se află într-o scară de bloc obişnuită FOTO: Mădălin Sofronie

„Am fost să iau o adeverinţă de la Urbanism pentru închirierea unei suprafeţe pe care vroiam să pun o tarabă. Am urcat 3 etaje să iau hârtia, apoi am coborât să plătesc la Serviciul Taxe şi Impozite. Apoi iar am urcat că aveam nevoie de o ştampilă. În tot timpul ăsta era coadă peste tot, iar pe scară nu puteai să te mişti pentru că erau foarte mulţi oameni. Era bine când era fosta primărie pentru că era spaţiu” spune Gheorghe Marinescu (45 de ani), un localnic din Feteşti.

La fel de nemulţumiţi de condiţii sunt şi angajaţii – chiriaşi ai instituţiei. Oamenii reclamă faptul că  stau înghesuiţi în birouri  şi că trebuie să-şi depoziteze actele pe jos. Cel mai rău este în zilele aglomerate când pe palierul scării unde funcţionează instituţia se formează adevărate cozi.

„Este foarte greu pentru că vin foarte mulţi oameni, spaţiile în care funcţionăm sunt destul de mici. Sunt şi foarte mulţi vârstnici care vin la noi şi au nevoie de acte care trebuie să urce şi să coboare câte două etaje pentru a-şi plăti taxele” recunoaşte situaţia  Gheorghe Catrinoiu, primarul municipiului Feteşti. 

Primăria cu bulină

Fosta construcţie în care şi-a desfăşurat Primăria Feteşti activitatea vreme de mai bine de două decenii a fost declarată imobil cu risc seismic ridicat încă din anul 2008 şi tot de atunci a intrat în conservare. Specialiştii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii Ialomiţa apreciau la momentul respectiv că respectiva clădire este singura din întreg judeţul care ar putea să se dărâme la un cutremur mai serios.

image

Aşa arată fostul sediu al Primăriei Feteşti FOTO: Mădălin Sofronie

Aşa că pe faţada clădirii a fost montată o bulină roşie, iar toţi funcţionarii în frunte cu primarul au fost evacuaţi. Astăzi, ruina fostei primării din Feteşti tronează în centrul civic al municipiului ascunsă după câţiva brazi înalţi. Edilii au încercat de nenumărate ori să o reabiliteze, însă eforturile lor au fost zadarnice din cauza lipsei de fonduri.

„Nu au fost niciodată fonduri suficiente pentru a putea reabilita corespunzător această clădire, motiv pentru care am decis să ne descurcăm cum putem” adaugă Gheorghe Catrinoiu, primarul municipiului Feteşti. Soarta clădirii pare însă să se schimbe de la anul. În ultima şedinţă a Consiliului Local Feteşti, care s-a desfăşurat la mijlocul lunii  decembrie, la secţiunea „Diverse” , a fost aprobat un proiect de hotărâre în baza căreia clădirea aflată în paragină va fi demolată, iar în locul ei va fi construită una nouă.

Iniţiativa face parte dintr-un proiect al municipalităţii, a cărei sursă de finanţare va fi una externă, prin intermediul programelor europene. Costurile investiţiei se ridică la valoarea aproximativă de 2 milioane de lei. 

Citiţi şi:

Focar de hepatită A la o şcoală din Feteşti. 10 copii au contactat virusul

FOTO „Turnul din Pisa“ al Bărăganului. Istoria blocului înclinat care rezistă la cutremure

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite