Mitul centralei termice pe lemne mai ieftine decât cea pe gaz, contestat de specialişti: „Creează disconfort, ocupă mult spaţiu, investiţia este mai mare“
0
Specialiştii consultaţi de "Adevărul" descriu în amănunt detaliile care trebuie avute în vedere la achiziţionarea şi montarea unei centrale termice de apartament.
Primul aspect de care trebuie să ţineţi cont atunci când alegeţi o centrală termică este suprafaţa locuinţei, însă nu este singurul criteriu.
”Cele de 24 de kilovaţi, tiraj convenţional, fără condensaţie, le folosim în general pentru suprafeţe de până la 130-140 de metri pătraţi, producătorii dau până la 150 de metri pătraţi. Peste suprafaţa respectivă se face un calcul termic de către persoane autorizate, nu este fix deoarece trebuiesc luate în considerare ferestre, tipul de izolaţie al locuinţei”, explică Liviu Papa, director tehnic în cadrul unei firme din Sibiu care oferă servicii de servisare pentru centralele termice.
Pe lemne sau pe gaz?
Specialistul spune că, din punctul său de vedere, informaţia potrivit căreia centralele pe lemne sunt mai economice decât cele pe gaz este doar un mit. În plus, alimentarea cu lemne presupune un efort în plus, pe care nu-l faceţi la centralele pe gaz.
”La centralele pe lemne din păcate este munca ce trebuie depusă, centralele pe lemne sunt şi destul de periculoase dacă nu vin curăţate, au o serie de alimentări cu oxigen numite tiraje, unele cresc arderea, sunt eficiente centralele pe lemne cu gazeificare. La cele normale, fără gazeificare, este pierdere foarte mare pe hornul casei. Mai este lemnul, care ar trebui protejat – noi recomandăm întotdeauna peleţi care sunt mai scumpi dar ne gândim la viitorul copiilor. Şi cele pe lemne se cataloghează după suprafeţe măsurate de încălzit, se porneşte de la 22 de kilowaţi până la centrale mari, ca şi la cele pe gaz. După părera noastră nu sunt mai economice, dacă iei în considerare munca depusă şi costurile lemnului şi a peleţilor nu cred că sunt mai economice. În plus, e disconfortul pe care îl creează, suprafeţele pe care le ocupă, investiţia mai mare. Cele pe gaz sunt mai comode, nu ştiu să spun dacă avem sau nu avantaje, doar confortul. De recomandat sunt centralele care au boliler încorporat deoarece noi în momentul în care utilizăm apa caldă o avem instant în boilerul respectiv şi reducem din pornirile şi opririle centralei”, explică specialistul.
Nouă sau second hand?
Achiziţia şi instalarea unei centrale termice implică un efort financiar consistent, astfel că de multe ori apare tentaţia de a găsi o variantă second hand. Specialistul spune însă că nu e deloc de recomandat.
”N-am recomandat, n-am comercializat, sunt riscurile pe care ni le asumăm – să nu funcţioneze, pentru că aduc importuri şi sunt alte tipuri de gaz în alte ţări ale comunităţii europene. Durata de viaţă a unui cazan este 8-10 ani, nu ştim durata de viaţă a unui produs second, scrie anul de fabricaţie pentru produsul respectiv dar nu ştim cât a funcţionat, 1 an sau 7. Sunt centrale mai noi care deja au un anumit număr de ore de funcţionare”, adaugă specialistul.
Atenţie unde montaţi centrala
Un aspect foarte important pe care trebuie să-l luaţi în calcul atunci când vă montaţi centrala termică este locul unde aceasta este amplasată şi la dumneavoastră, dar şi la vecini.
”Trebuie să fim atenţi la ferestre, dacă luăm un bloc tip avem hornul vecinului de la care toate gazele ne intră nouă în casă. Trebuie mare atenţie, nu se respectă norme, fiecare îşi pune centrala în casă unde vrea, dacă o persoană vrea să-şi pună o centrală de pe peretele acesta pe peretele acela o poate face cu toate că deasupra avem un alt locatar care deschide geamul şi prin adierea vântului, curenţi, gazele le recirculăm noi în plămâni. Atenţie mare la ferestre deschise, nimeni nu se gândeşte la lucrul acesta. La verificări se verifică inclusiv hornul, avem problema cuiburilor de păsărele în hornuri, graurii de obicei îşi fac cuiburi în hornuri care nu au protecţia pe capăt. Automat blochează evacuarea gazelor.
Atenţie de asemenea la centralele cu tiraj natural, la coşuri, am avut un caz în care vecinul de deasupra şi-a montat o hotă şi tirajul acela forţat al hotei nu mai permitea gazelor arse, fiind mai grele, să se evacueze la tirajul natural şi atunci am avut cumul de monoxid de carbon în locuinţa persoanei, neştiind cauza. Hota sufla aerul, în funcţionare, gazele arse fiind grele s-au cumulat dedesubt şi atunci implicit au ieşit în casă la oameni”, spune specialistul.
Cum vă protejaţi de incidente nedorite
Orice fel de problemă aveţi cu centrala termică, nu încercaţi să o reparaţi singur. ”Centrala termică nu este un obiect ca şi televizorul, radioul sau robotul de bucătărie, este o sursă de apă caldă şi încălzire care funcţionează cu gaz, poate deveni o bombă cu ceas dacă îţi bagi mâinile în ea. În momentul în care apar coduri de avarie, se aud zgomote ale cazanului, ar trebui chemat un specialist. Recomandăm cu stricteţe realizarea instalaţiilor şi montajele centralelor de către persoane autorizate.
Verificările perioadice sunt foarte importante pentru că ne punem în pericol viaţa, monoxidul de carbon nu se simte şi apare intoxicaţia care este foarte periculoasă. Foarte importantă e de asemenea realizarea măsurătorilor specifice verificării tehnice periodice, sunt relaţii între executor şi executanţi unde chiar se trece numai pe hârtie ceva pentru controlul respectiv, ceea ce este foarte rău. Instrumentrele de măsurare sunt foarte importante, să fie cu inspecţie metrologică făcută”, mai spune specialistul.
Vă mai recomandăm:
Mulţi dintre cumpărătorii de autoturisme second-hand le găsesc abia după achiziţie „viciile ascunse“. Un specialist a explicat, pentru „Adevărul“, care sunt greşelile cele mai comune făcute de clienţii neexperimentaţi.
Metodele folosite de hoţi pentru a sparge locuinţe sunt dintre cele mai diverse, iar prejudiciile sunt, în foarte multe cazuri, substanţiale. Poliţiştii explică pentru „Adevărul“ în detaliu cum acţionează hoţii, dar şi cum trebuie să ne protejăm locuinţa.
Un poliţist rutier a explicat, pentru „Adevărul”, care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac şoferii la volan, dar şi ce consecinţe pot avea acestea.