Curtea de Justiţie a UE, solicitată să se pronunţe pe felul cum se aplică incompatibilităţile în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel din Timişoara a acceptat solicitarea unui primar care ar putea schimba total modul în care se vor judeca procesele de incompatibilitate şi conflict de interese pornite în urma unor decizii date de Agenţia Naţională de Integritate.

Primarul din oraşul Moldova Nou (Caraş-Severin), Adrian Torma, a fost declarat incompatibil de către ANI, în urmă cu aproximativ doi ani de zile pentru că, în calitate de primar, a semnat un contract de închiriere, aprobat în prealabil de Consiliul Local, prin care un ONG, Tommyland, a beneficiat de un imobil pentru a desfăşura diverse activităţi pentru copii şi tineri, iar soţia sa deţinea o funcţie de conducere în acest ONG.

"Prin 2011, un domn profesor din Moldova Nouă, care se ocupa de dansurile şi tradiţiile sârbilor, a venit şi ne-a cerut ajutorul să facă dansuri şi la Moldova Nouă, pentru că făcea doar pe la Radina. 

Tommy Popovici se numeşte, este destul de cunoscut în zonă. Atunci eram la compania mea şi am zis că-l ajutăm să facă un ONG. El a insistat ca şi cineva din familia mea să fie parte din conducerea acestui ONG. Am zis OK, din moment ce sprijini sută la sută o activitate, nu e nicio ruşine să faci parte dintr-o astfel de activitate. Şi am acceptat ca Daniela, soţia mea, să fie vicepreşedinte. 

Noi, avem documente pentru ceea ce spun, cred că undeva la 1,5 miliarde lei (n.r. lei vechi) am investit în acel ONG, soţia mea neprimind niciun ban. Evident din sponsorizările de la firma pe care o deţinem.

După ce am ajuns primar, a venit Tommy la mine şi a zis că ar vrea să facă şi în oraşul nou şi m-a rugat să-i închiriez un spaţiu, în centrul de afaceri. Am zis OK. Se respectă procedurile, se face hotărâre de Consiliul local. Nu am iniţiat eu hotărârea, tocmai ca să nu fie probleme cu incompatibilitatea. În şedinţa de consiliu s-a votat să se dea în plus faţă de ceea ce ceruse el, gratuit. De acolo, prin hotărârea de consiliu am fost împuternicit eu să semnez documentul de închiriere. Şi am semnat. 

Asta este ,să zicem, conflictul de interese. Că am semnat acest document. Eu nu am participat activ de nicio formă. Soţia mea nu a încasat niciodată niciun leu de la acel ONG, dimpotrivă. În plus, pe mine mă împuternicea consiliul să semnez acel document care nu aducea niciun prejudiciu, niciun beneficiu primăriei", spune primarul.

Adrian Torma a contestat decizia ANI în instanţă şi a ajuns până la Curtea de Apel din Timişoara.

"Avocatul meu, domnul Chiuariu, de mult timp a încercat să schimbe legislaţia în România pe conflictul de interese, raportat la gravitatea unor teoretice conflicte de interese, unde doar în România se dă aceeaşi pedeapsă. Că ai furat un miliard sau că ai făcut doar o greşeală ca şi mine, pedeapsa e la fel: pierderea poziţie şi trei ani interdicţie de a mai deţine funcţii publice. Acum, pentru prima dată, Curtea de Apel acceptă această solicitarea a unui avocat, că nu este corect traficul de influenţă, penalizat. Nu poţi să dai pentru o greşeală minoră, de semnătură, aceeaşi pedeapsă ca aceluia care şi-a dat toată păşunea familiei lui, dau un exemplu", spune Torma.

Joi, 12 noiembrie, s-a pronunţat ultima sentinţă, prin care avocatul primarului a obţinut, din partea Curţii de Apel Timişoara, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a se pronunţa, cu titlu preliminar, cu privire la mai multe întrebări:

"1. Principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică şi altor fapte decât cele definite în mod formal de legea naţională ca fiind infracţiuni, dar care pot fi considerate „acuzaţii în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancţiunii complementare constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

2. Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, principiul proporţionalităţii pedepselor, conţinut de articolul 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese a unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită?

3. Dreptul la muncă, garantat de articolul 15, alineatul 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din Cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislaţia naţională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese a unei persoane ce ocupă o funcţie publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită? Dispune înaintarea prezentei încheieri către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În temeiul art. 412 alin.1 pct.7 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei privind pe reclamantul Torma Adrian Constantin, şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate, până la comunicarea unei soluţii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene", după cum se arată în sentinţa pronunţată.

Primarul Adrian Torma este optimist şi speră ca situaţia în care se află şi răspunsul pe care îl va da Curtea de Justiţie a Uniunii Europene să fie un precedent şi să regleze aceste anomalii ale legii, iar politicienii aleşi în funcţii publice să fie trataţi în funcţie de faptele comise, atunci când sunt declaraţi incompatibili.

VĂ RECOMANDĂM ŞI:

Cel mai bine plătit medic din Vaslui, în conflict de interese. Patron de societate medicală şi şef la Radiologie, unde deţine recordul la gărzi

Paradoxul primarilor incompatibili: au avut voie să candideze, au câştigat alegerile, dar nu primesc funcţia

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite