FOTO La limita absurdului: angajaţii singurului institut de cercetare petrolieră din România nu şi-au mai primit salariile de peste doi ani
0
Nu sunt lăsaţi să moară, dar nici să trăiască. În această situaţie dramatică sunt peste 57 de angajaţi ai Institutului de Proiectare şi Cercetare Utilaj Petrolier Ploieşti (IPCUP) care, deşi au contracte de muncă, nu au mai fost plătiţi de 27 de luni
O zi de muncă la IPCUP, în anul 2013, seamănă cu o zi de viaţă petrecută într-un ghetou sau într-un cămin de asistaţi sociali. În clădirea fost simbol şi mândrie a oraşului, de la capătul podului de la Gara de Sud din Ploieşti, până şi utilităţile - lumina, căldura şi apa curentă - au fost tăiate pentru datorii.
57 de angajaţi, ultimii rămaşi din cei aproape 1.300 câţi avea institutul în perioada de glorie sunt nevoiţi să stea, de două ierni, în birouri în care sunt maximum 5 grade Celsius, uneori mai puţin ca temperaturile de afară, şi să se abţină să meargă la toaletă unde apa nu mai curge din primăvara lui 2012. Iar în lipsa internetului şi a electricităţii, chiar şi dacă ar mai avea comenzi, cercetătorii şi proiectanţii nu ar avea cum să lucreze efectiv.
Cu toate acestea, 57 de oameni au contract de muncă pe perioadă nedeterminată, figurează ca angajaţi ai IPCUP, dar au state de salarii, neplătite, din octombrie 2010. Legislaţia incertă în domeniu nu permite, pe de altă parte, intrarea în faliment sau desfiinţarea institutului.
În prag de pensie, angajaţii au ajuns să trăiască din banii copiilor, soţilor sau ai părinţilor, au amanetat tot ce se putea de prin casă şi au strâns zeci de milioane de lei restanţe la bănci şi întreţinere.
IPCUP, o mândrie naţională
Situaţia din 2013 este un cerc vicios, rezultatul unei nepăsări crase a autorităţilor, al crizei economice, dar şi al managementului defectuos.
Institutul de Proiectare - Cercetare pentru Utilaj Petrolier a luat fiinţă în anul 1954, ca o necesitate a economiei naţionale de a-şi dezvolta propria industrie constructoare de utilaj petrolier. A asigurat, prin proiectele sale, obţinerea unor rezultate tehnice remarcabile care au situat România pe primele trei locuri din lume ca ţară constructoare şi exportatoare de utilaj petrolier, alături de SUA şi Rusia. În 1999, prin Hotărâre de Guvern, IPCUP a fost legiferat ca institut naţional, iar în anul 2001 s-a reacreditat cu acest titlu, în urma evaluării activităţii ştiinţifice desfăşurate.
„În perioada de glorie, când eram aproape 1300 de angajaţi, iar IPCUP avea filiale la Câmpina, Bacău sau Giurgiu, o zi de muncă aici semăna cu un furnicar. Toată lumea era atât de ocupată încât dacă deschideai o uşă de la un birou pentru o informaţie, cel căruia i-o cereai îţi vorbea de la planşeu, nici nu avea timp să se întoarcă“, îşi aminteşte Doina Nedelcu, unul dintre cei 57 de angajaţi care au mai rămas la institut.
Femeia are 58 de ani, este în pragul pensiei şi a lucrat toată viaţa la IPCUP. Nu ştie să facă altceva în afară de proiectare, dar a încercat să-şi găsească de muncă. Nu a reuşit şi este nevoită să se descurce cu cei 500 de lei, şomajul soţului. În timp, familia a adunat datorii uriaşe la întreţinere şi restanţe la bănci.
Ca ea sunt toţi cei 57 de angajaţi care mai au contracte de muncă la IPCUP. „Este inuman cum trăim. Tot salariul familiei este de 840 de lei, salariul soţului. Am doi copii la facultate şi am renunţat la absolut tot pentru a ne descurca. Am ajuns să purtăm aceleaşi haine, copii şi părinţi“, spune şi Mihaela Marinescu, o angajată de 45 de ani care şi-a petrecut 27 de ani de muncă la IPCUP. Iarna, stă la biroul de la IPCUP cu mănuşi în mâini şi glugă în cap pentru a rezista frigului.
Când au încercat să se angajeze chiar şi casieri la supermarketuri au fost refuzaţi fie pentru că erau prea în vârstă, fie pentru că nu aveau experienţă sau pentru că nu corespundeau pe motiv că au muncit ani de zile la birou şi nu fac faţă cerinţelor.
Cercul vicios al decăderii IPCUP
Problemele de la IPCUP au apărut după 2007 şi au antrenat institutul într-un cerc vicios. Mai întâi s-au diminuat comenzile, la începutul crizei financiare. În lipsa veniturilor, insitutul a început să acumuleze datorii enorme şi, ulterior, penalităţi.
Au urmat disponibilizări şi imposibilitatea institutului de a prelua comenzi, din cauza datoriilor. În plus, toţi banii care au venit din contracte (ultimul s-a încheiat în aprilie 2012) s-au dus direct în conturile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care a executat silit IPCUP-ul.
Conform ultimelor calcule, datoria institutului este de peste 18,3 milioane de lei, din care aproximativ 2,4 milioane reprezintă datoriile cu salariile angajaţilor, 13,4 milioane datorii bugetare şi 718.000 de lei datorii comerciale.
Bani din salarii mai au de recuperat şi câteva zeci de angajaţi care au părăsit IPCUP pentru alte locuri de muncă sau au trecut în şomaj.
Până la sfârşitul lui 2012, IPCUP a avut statut de societate cu capital integral de stat, în regim de auto-finanţare, aparţinând Ministerului Economiei. În decembrie anul trecut, Guvernul a decis trecerea tuturor institutelor la Ministerul Cercetării, dar acest lucru nu face decât să prelungească agonia. Până când ministerele îşi vor intra în făgaşul normal, vor mai trece, probabil, câteva luni bune, timp în care salariile neplătite vor continua să se adune.
Zeci de memorii trimise autorităţilor
De-a lungul timpului, angajaţii au protestat la Bucureşti şi în Ploieşti şi au trimis zeci de memorii şi petiţii adresate Prefecturii, Consiliului Judeţean Prahova şi Ministerului Economiei (MECTS).
Ultimul răspuns, venit în noiembrie 2012, de la oficialii din economie, le promitea reorganizarea IPCUP, stingerea debitelor şi preluarea salariaţilor prin înfiinţarea unui nou institut de cercetare şi iniţierea unui proiect de ordonanţă de Guvern care să stabilească un cadru legislativ pentru reorganizarea sau desfiinţarea IPCUP, în condiţiile în care actuala legislaţie nu permite intrarea în faliment sau desfiinţarea insitutelor de stat. În decembrie, a venit vestea trecerii institutelor la Ministerul Cercetării.
„Ne-am săturat să fim pasaţi de la o autoritate la alta şi să ne amăgească cu promisiuni doar în campanie. Vrem o soluţie concretă, să ne desfiinţeze sau să ne preia cineva. Cred că aşteaptă să plecăm singuri, dar nu vom face acest lucru până nu ne vom primi salariile“, spune şi Constantin Zaharia. În ultimii ani, bărbatul a bătut drumul ministerelor cu petiţiile colective ale angajaţilor, sperând că se va rezolva ceva. La rândul lui, lucrează de 8 ani la IPCUP şi, la 58 de ani, a ajuns în situaţia ingrată de a trăi din salariul soţiei, şi ea fostă angajată a institutului.
Ultimul memoriu, a fost trimis în ianuarie 2013 către Preşedinţia României, Guvern, Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Cercetării şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi autorităţilor locale. La acel moment, doar prefectul judeţului, Marius Sersea, a reacţionat şi a promis faptul că, după finalizarea organizării Guvernului şi a ministerelor, va avea discuţii la nivel central pe tema redresării situaţiei.
Ministrul Cercetării a fost luni la Ploieşti
Luni, ministrul delegat pentru Cercetare Ştiinţifică, Mihnea Cosmin Costoiu, a venit la Ploieşti, pentru a discuta cu prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma, şi cu o parte din angajaţii de la IPCUP situaţia institutului. Ministrul a confirmat trecerea IPCUP la Ministerul Cercetării şi a spus că dorinţa Guvernului este păstrarea activităţii de cercetare petrolieră, având în vedere specificul şi tradiţia judeţului în domeniu.
De asemenea, sunt semne bune în privinţa menţinerii angajaţilor şi a locurilor de muncă. Cu toate acestea, ministrul a evitat să dea un răspuns clar în legătură cu recuperarea salariilor restante, care nu va fi uşor de realizat. Este „o discuţie tehnică pe care n-aş vrea s-o tranşez acum“, a spus ministrul Mihnea Costoiu despre această problemă.
Se încarcă comentariile...
