Bianca Elena Călian, românca de la The Miss Globe. Concursul de frumusețe se desfășoară în Albania

0
Publicat:

Concursul de frumusețe The Miss Globe are loc în perioada 1-15 octombrie, în Albania. Una dintre cele 61 de concurente este o româncă: Bianca Elena Călian, o tânără de 24 ani din Pitești.

Bianca Elena Călian are 24 de ani FOTO arhiva personală
Bianca Elena Călian are 24 de ani FOTO arhiva personală

Bianca Elena Călian are 24 de ani și a absolvit anul trecut Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Pitești.

La începutul lui septembrie, Bianca a participat la finala națională Miss InfoFashion România desfășurată la Bușteni, la castelul Cantacuzino, finală în urma căreia s-au ales șapte reprezentante ale țării noastre pentru a participa la nivel internațional la mai multe concursuri de frumusețe. Au fost în total 37 de concurente din toată țara, iar Bianca Elena Călian a obținut titlul The Miss Globe România și va participa, alături de 60 de tinere de pe tot globul la finala internațională The Miss Globe, ce va avea loc în Albania, la Tirana.

Bianca stă în cantonament în Albania începând de sâmbătă 1 octombrie, finala propriu-zisă urmând a avea loc pe 15 octombrie.

„Jurizarea se face pe parcursul cantonamentului din Albania unde vom avea diferite apariții televizate, vizite, acte caritabile și multe repetiții pentru seara finala unde vom avea proba costumului național, proba costumului de baie și proba rochiei de seară”, spune Bianca Elena.

Tânăra lucrează în prezent la o firmă de transport din Pitești și își dorește ca nu peste mult timp să pună bazele propriei academii de formare a modelelor.

Însă drumul până la finala The Miss Globe de la Tirana nu a fost deloc ușor. La finala națională Miss InfoFashion România de la Bușteni a durat cinci zile, perioadă pe parcursul căreia Bianca Elena a fost jurizată inclusiv în funcție de cum relaționa cu celelalte colege și de cum se comporta cu persoanele din staff.

Cea mai importantă probă a fost cea a interviului, unde jurații i-au pus mai multe întrebări. Iar la gala finală în urma căreia s-a calificat la finala internațională din Albania, Bianca Elena a trecut prin trei probe: costum de baie, talent și rochie de seară.

„Consider că perseverența a fost dintotdeauna cea mai mare calitate a mea. Anul acesta a fost al treilea an în care am participat la finala Miss InfoFashion România, unde se aleg reprezentantele României pentru mai multe competiții mondiale de frumusețe. Nu am vrut și nu m-am gândit în niciun moment să renunț, am decis să particip până ajung să reprezint România la nivel internațional”, mai precizează Bianca Elena Călian.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite