Scriitorul Ioan F. Pop, stingher într-o lume în care intelectualii nu sunt apreciați

Scriitor, eseist, poet, custode de muzeu şi fost gazetar, Ioan F. Pop rămâne un singuratic incurabil într-un oraş stingher pentru spiritele creaţioniste. Inspirat de eseistul Radu Enescu, a scris de la poeme până la jurnale. Cu toate acestea, scriitorul se simte un străin şi un solitar în Oradea, un oraş în care scribii nu mai sunt demult în prim-plan.

Scriitorul Ioan F. Pop este o personaj complex. Născut în judeţul Sălaj, a ajuns să lucreze la întreprinderea orădeană Metalica. După acest scurt episod, viaţa lui a luat o turnură spre gazetărie. A început ca redactor la Gazeta de Vest şi a ajuns să fie fondator al ziarului Noua Gazetă de Vest. În 17 ani de zile a publicat opt cărţi.

Între lectură şi scris

În prezent, Ioan F. Pop este custodele Muzeului Memorial „Iosif Vulcan". Este o ocupaţie care îl ţine mereu ancorat în peisajul culturii. „ Lucrez într-un muzeu cu profunde reverberaţii culturale, în care un om de mare generozitate, Iosif Vulcan, l-a debutat pe unul dintre cei mai profunzi poeţi ai literaturii române, e vorba de Mihai Eminescu. Cu asemenea vecinătăţi culturale munca devine nu doar şansa unei perspective culturale, ci şi o mare onoare", spune Pop. Pentru sălăjan, lectura şi scrisul sunt două entităţi ce se completează reciproc. „Pentru mine, spus cinstit, lectura a devenit manifestare metabolică, mod de a fi. Pe mine m-au născut, parţial, şi cărţile. Sînt oarecum fiul lor din flori", zice scriitorul, care adugă că nu ar putea renunţa nicând la lectură. „ Aş putea, probabil, renunţa la scris, în condiţii extreme, dar la citit - niciodată. Sună uşor patetic, dar nu am ce face. Scrisul nu e decît o funcţie secundară a cititului.. Eu scriu doar din neputinţa de a putea citi mai tot timpul, din imposibilitatea de a putea medita gratuit pe marginea lumii", se exprimă, artistic, scriitorul. Ca şi mulţi dintre marii scriitori ai vremurilor treczte sau actuale, Ioan F. Pop nu îşi găseşte locul. Pendulează mereu între două lumi, în care Oradea este un tărâm în care cultura, nu are prea mare însemnătate.

„ Cum eu nu prea sînt de aici, mă simt un perpetuu rătăcit, un etern străin. Pentru mine, Oradea rămâne toposul unor singurătăţi rătăcite, al unor prietenii ratate. Fiind un solitar incurabil, până şi cu locurile mă împrietenesc greu. Cu oamenii - şi mai greu", spune Pop. Regretful scriitorul se leagă de faptul că spiritul lui Radu Enescu, de care a fost apropiat, a dispărut din oraş. „ Pentru mine, Oradea culturală a însemnat şi înseamnă în primul rînd Radu Enescu. Regret că spiritul lui nu mai înseamnă astăzi nimic pentru urbea de pe Crişul Repede", oftează scriitorul sălăjan.

Citicii despre Ioan F. Pop

De-alungul timpului, mai mulţi critici ori reviste de specialitate au analizat operele literare ale scriitorului sălăjan.

În unele critici, Ioan F. Pop este considerat un damnat. „Ardeleneşte, fără ironii şi fără falsă pudoare, fără sentimentul deşertăciunii, poetul îşi construieşte masca unui damnat. Deşi nu e teribilist, fugind de gratuitatea experimentală, el se apropie, totuşi, cu paşi siguri şi în cunoştinţă de cauză de inocenţa suprarealiştilor, coborînd ca în transă într-un spaţiu halucinant, ireal şi dezordonat pe care vrea să-l facă semnul unei crize ontologice, mărturia unei damnări", aprecia Mircea A. Diaconu în revista Bucovina literară, a anului 1997.

Jurnalul scris de sălăjan în anul 2009 a avut priză la criticii de specialitate. „ Jurnalul aproape închipuit al lui Ioan F. Pop este o interesantă combinaţie între multiplele motivaţii pentru a ţine un jurnal şi, totodată, un fascinant amestec de discursuri, de la relatare la discurs poetic, de la observaţie la analiza interioară, de la portret la meditaţie. Scriitorul nu s-a depărtat de literatura în care s-a înscris cu volumele sale de poezie, ci, dimpotrivă, a plonjat în interiorul ei, deliberat, jucându-se cu un gen la care i-a prins perfect mecanismele de funcţionare", spunea, consemna, anul trecut, Melinda Crăciun în revista Vatra.

Cărţi publicate:

Pedale de hîrtie, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; PoemeşinimiC, Ed. Dacia, 1996; Poeme de sedus realitateA, Ed. Dacia, 2000 (carte sponsorizată de Ministerul Culturii), Sfîntul Augustin - morfologia unei paradigme (teza de doctorat), Ed. Dacia, 2009; Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, 2009; Poemele poemului nescriS, Ed. Dacia XXI, 2010; Tăceri de la margine (studii şi eseuri), Ed. Galaxia Gutenberg, Dacia XXI, 2011; Poemele absenţeI, Ed. Dacia XXI, 2011.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce însemnătate mai are lectura în zilele noastre?
Astăzi, din păcate, o ştiu şi din experienţa universitară, se citeşte puţin şi prost. S-a ajuns chiar la paradoxul că nu prea citesc nici cei care scriu.

Cum vă împărţiţi între ocupaţia de custode de muzeu şi cea de scriitor?

Am norocul că nu trebuie să mă împart, pentru că, fiind un muzeu literar, ocupaţia de scriitor aş zice că se impune de la sine.

Ce calităţi sunt necesare unui tânăr pentru a ajunge scriitor?

Dincolo de dotările native, un tînăr poate ajunge scriitor doar în măsura în care se lasă acaparat total de această fascinantă zăbavă care este cititul. În măsura în care peste posibilul talent aşterne un strat gros de cultură.

Ce-i place
Ioan F. Pop este un admiratorul al mareui eseist Radu Enescu.  „ Scrisul meu se datorează şi fascinaţiei pe care i-o datorez acestui filosof şi eseist de care m-am simţit şi mă simt foarte apropiat."

Ce nu-i place
Este dezamăgit de faptul că oamenii de cultură nu sunt apreciaţi în Oradea. „ Nu-mi palce faptul că nu există o minimă solidaritate umano-culturală. Asta explică, printre altele, de ce la Oradea nu avem nici măcar o filială a Uniunii Scriitorilor. Mulţi se simt bine doar cînd pot face altora răul, chiar şi în cultură."