Nicolae Manolescu, „încoronat” astăzi Doctor Honoris Causa la Universitatea Oradea
0
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, directorul revistei România literară şi ambasadorul României pe lângă UNESCO a primit astăzi înaltul titlu onorifc de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea.
„Evidenţiem astfel ajutorul dat Universităţii noastre şi oraşului de-a lungul anilor de către academicianul Nicolae Manolescu şi acesta este modul nostru de a înregistra şi de a aprecia (,,cât se poate omeneşte prevedea" este un etalon) contribuţia deosebită a profesorului în cultura românească, în mediul academic şi rezonanţa socială şi morală a atitudinilor sale cu privire la dimensionarea existenţei şi dreptul la normalitate, nuanţe şi criterii în diferite intervale", a spus astăzi Cornel Antal, rectorul Universității. Acestea sunt argumentele pe care s-a bazat conducerea Universităţii din Oradea atunci când a înaintat Senatului propunerea de acordare a titlului.
Viața și activitatea profesorului universitar
Nicolae Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939 în Râmnicu Vâlcea, într-o familie de profesori. Şcoala elementară a urmat-o la Sibiu, iar clasele a VII-a - a IX-a la Râmnicu Vâlcea, la Liceul N. Bălcescu (fost şi actual Lahovary). Revine în Sibiu, unde urmează clasa a X-a şi susţine examenul de maturitate (bacalaureat), în 1956, la Liceul „Gh. Lazăr". Este licenţiat al Facultăţii de Filologie (actuală de Litere) din cadrul Universității din Bucureşti, unde este înscris în 1956, fără concurs de admitere. A fost exmatriculat în anul 1958, apoi reînmatriculat în 1962. În anul 1974 obţine titlul de Doctor în Litere al Universităţii din Bucureşti, cu teza „Opera lui Titu Maiorescu". Cariera didactică universitară a domnului profesor universitar doctor Nicolae Manolescu debutează în anul 1963 şi este legată de Catedra de Literatură Română a Facultăţii de Litere din Bucureşti: 1963 1964, preparator; 1964-1968, asistent; 1968-1990, lector; din 1990 profesor titular iar din 2009 profesor consultant. Între decembrie 1989 şi martie 1990, Şeful Catedrei de Literatură, decanul Facultăţii de Litere şi Rectorul Universităţii Bucureşti. Membru în Consiliul Profesional şi în Senat, preşedinte al CNATDCU, din 2006. Manolescu este Membru corespondent al Academiei Române, din anul 2000.
Activitatea politică
Fără apartenenţă de partid până în 1989, Nicolae Manolescu este fondator al Alianţei Civice şi preşedinte al Partidului Alianţei Civice (PAC), în perioada 1991-1998. După fuzionarea PAC cu PNL, preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, 1998-2000, senator al României, liderul grupului PAC, 1992-1996, candidat la Preşedinţia României, 1996, demisionează din PNL în anul 2000 şi se retrage din politică. Bogata activitate a domnului Nicolae Manolescu a fost răsplăită cu numeroase premii si distincţii, dintre care amintim: Premiul Naţional de Literatură, Premiul Anonimul, Premiul Academiei, numeroase premii ale USR sau ASB şi ale unor reviste, Premiul Criticii Literare şi altele. A fost decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce şi cu Steaua României în grad de Mare Cruce, precum şi cu L'Ordre des Arts et des Lettres în grad de Ofiţer (Franţa).
Alte activităţi
Director al revistei „România literară", din 1990. Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005, în prezent la al II-lea mandat. În noiembrie 2006, Preşedintele României l-a numit ambasadorul României pe lângă UNESCO, ca o recunoştere a meritelor incontestabile ale domniei-sale, în special în domeniile educaţiei şi culturii. De atunci, zi de zi, săptămână de săptămână, reprezintă interesele României în domeniile mai sus amintite, în relaţia cu această agenţie a ONU, care este UNESCO.
„Avem convingerea că este omul potrivit, la locul potrivit, în deschiderea noastră spre lume. Viaţa şi activitatea didactică şi literară a academicianului Nicolae Manolescu, fără îndoială cel mai important critic literar român din perioada postbelică, oferă cunoscătorilor şi celor interesaţi un întreg în care numărul anilor înseamnă şi edificare, devenire şi detalii fascinante cu privire la biruinţa spiritului şi a criteriilor şi la afirmarea demnităţii şi a spiritului critic, ale omului şi scriitorului care comunică ,,nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii", cum scrie George Călinescu, citat în această privinţă de către autorul Istoriei critice a literaturii române - 5 secole de literatură", a mai spus Cornel Antal
Introducere în opera lui Al. Odobescu (1975) şi Sadoveanu sau utopia cărţii (1976) constituie exemplele potrivite pentru a ilustra dimensiunile realiste şi cele simbolice ale operei literare şi modul de a argumenta proiectul unor creaţii şi al unui scriitor şi de a asocia interpretarea şi elaborarea reflexivă unei înţelegeri şi unui sens. Noutatea, originalitatea şi intimitatea cu viaţa cărţilor şi a literaturii (Cărţile au suflet, eseuri,1995) disting suveran între viaţă şi cuvinte, între tipurile de lectură şi interpretare, de la Lecturi infidele (1966) şi Metamorfozele poeziei (1968) până la Decalogul criticii literare (2004), ori între Contradicţia lui Maiorescu (1970) şi Literatura română postbelică - Lista lui Manolescu (2001), cu privire la poezie, proză, teatru, critică şi eseu, în mai multe volume şi reeditări. Căci, aşa cum mărturiseşte, Nicolae Manolescu şi-a făcut veacul în lumea cărţilor. Cei treizeci şi doi de ani de cronică literară săptămânală (în Contemporanul, 1962-1971 şi în România literară,1971-1992) şi cele şapte volume de Teme, inclusiv Teme franceze, ori Andersen cel crud confirmă această prezenţă a criticului în lumea literară, cu cărţile pe masă. Longevitatea sa în calitate de recenzent este unică pe plan național, dar şi din perspectivă europeană, într-o epocă în care pretutindeni în lume cronica literară devenise un simplu instrument al pieței de carte. În schimb, Nicolae Mnaolescu aduce la începutul anilor '60 un suflu proaspăt în abordarea literaturii contemporane, impunând cu hotărâre şi cu dezinvoltă aplicație criteriul estetic în judecata de valoare şi contribuind decisiv la afirmarea unei noi generații de scriitori, devenită canonică şi neegalată până în momentul de față. Prin exigența selecției, prin promptitudinea reacției la fenomenul literar, criticul şi-a dobândit rapid prestigiul şi autoritatea în lumea literelor, păstrându-şi, în ciuda capriciilor istoriei, o remarcabilă independență a opiniei. Criteriile estetice utilizate judicios de către criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu organizează un vast material literar şi istoric, distribuit şi argumentat pentru cititorii instruiţi şi informaţi, pentru cunoscătorii domeniului şi cu atenţie la tabloul valorilor, la interferenţele şi sincronizările cu alte culturi şi cu celelalte arte. Fenomenul cultural românesc analizat apare astfel articulat estetic, justificat istoric,animat de idealităţi şi bazat pe unul ,,din cele mai precise barometre ale atitudinii noastre morale" (cum arată criticul, de exemplu, în prezentarea ,,implicării morale" a Monicăi Lovinescu ). Aspiraţia este de a oferi, prin literatură, după George Călinescu, o ,,clară hartă a poporului român", care să placă ,,celor instruiţi". Cu simţul istoriei şi al valorilor, dar şi cu modestie, Nicolae Manolescu mărturiseşte: ,,Nu mă consider, în ce mă priveşte, decât unul dintre zecile de cartografi, silitor şi modest benedictin al ideii că fiecare se cuvine judecat după ce a realizat, oricât de mare ar fi depărtarea la care se află harta lui de harta ideală pe care, în naivitatea lor, iubitorii de literatură o cred posibilă". Cărţile constituie pentru acest apărător al culturii, după cum singur mărturiseşte, o hrană spirituală fără de care nu ar putea trăi, la fel de necesară ca şi cea materială. Pentru a ne facilita accesul la „lumea nevăzută de senzaţii şi impresii pe care ele le ţes în noi" a militat cu generozitate în scrierile şi aprecierile sale critice, căci plăcerea cititului nu-şi putea afla împlinirea deplină fără a fi secondată de cea a scrisului ce avea să fixeze aceste senzaţii şi impresii de lectură şi să le desluşească prin incursiuni critice lucide şi pertinente, adevărate exerciţii hermeneutice şi moduri de a reconsidera universul pe care-l traduc în simboluri. Conştiinţa de sine şi personajul, ori reperul care devine (în clasă, în şcoală şi mai târziu în viaţă, în rândul scriitorilor, al cadrelor didactice şi, desigur, al filologilor) sunt asociate cărţilor şi scrisului. Mâna protectoare a Mitropolitului, din copilărie, care i-a dăruit o bilă colorată (când locuiau pe strada Mitropoliei), îi stătea ,,deasupra creştetului" şi l-a călăuzit spre raftul cu cărţi, spre ordinea propriei biblioteci şi spre înţelegerea lumii ca o bibliotecă şi a traiului în Galaxia Gutenberg, la gurile Dunării şi de aici în alte spaţii culturale.
Se încarcă comentariile...
