Primii pelerini s-au aşezat la rând la racla Sfintei Parascheva de la Iaşi. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei transmite: „Sfinţenia nu este contagioasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Iaşi au ajuns deja primii pelerini, iar autorităţile locale au fost luate prin surprindere. Nu este încă clar dacă va putea fi sărutată sau nu racla cu moaştele sfinte.

Primii pelerini au ajuns deja la Iaşi, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, acolo unde se ţine Hramul Sfinetei Cuvioase Parascheva şi în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus. Ceremoniile religioase încep în ziua de 8 octombrie, dar pelerinii sosesc deja cu sutele la Iaşi. Mulţi spun că au venit atât de devreme pentru a evita aglomeraţia, chiar şi aşa distanţa fizică este greu de păstrat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 

În acest context, Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, a declarat următoarele: „Sfinţenia nu este contagioasă. Pelerini sau nu, de aici înţelegem două lucruri. Primul: ceea ce este sfânt nu se află sub puterea stricăciunii, a răutăţii, a bolilor. Dimpotrivă. Cele sfinte sunt pentru creştini izvor de vindecare, de mângâiere, de întărire. Nu de azi, de ieri, ci de două milenii. Al doilea: de sfinţenie nu te poţi molipsi. Atingerea mecanică, atitudinea superstiţioasă nu ajută. E nevoie şi de o credinţă care, mai devreme sau mai târziu, să se vădească în fapte bune, bineplăcute lui Dumnezeu şi în folosul oamenilor. Aşadar, e nevoie de discernământ şi de evlavie înţeleaptă. Mai ales în aceste vremuri grele”. 

Potrivit ultimelor măsuri anunţate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va organiza, din 100 în 100 de metri, în funcţie de fluxul pelerinilor, echipe formate dintr-un preot şi un voluntar care vor oferi pelerinilor indicaţii, dezinfectant, măşti de protecţie şi apă îmbuteliată.

Slujba din 14 octombrie va fi organizată pe o scenă amenajată în zona pietonalului Ştefan cel Mare. Participarea va fi permisă doar pe scaune, în limita a 500 (puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Iaşi), aşezat şi cu mască de protecţie.

Locuri de urmărire a slujbei vor fi organizate şi în Piaţa Unirii şi Piaţa Palatului Culturii, unde municipalitatea va pune câte 200 de scaune.

Calea Sfinţilor va fi organizată duminică, 11 octombrie, între orele 14.00 şi 16.00, sub forma unei deplasări cu racla Sfintei Cuvioase Parascheva pe o autoutilitară cu platformă prin toate zonele oraşului, fără opriri, cu o viteză medie de 20 de kilometri la oră. 

Declaraţii pe subiect a făcut şi Mihai Chirica, primarul reales al municipiului Iaşi. Edilul a punctat la începutul unei conferinţe de presă că Sărbătorile Iaşului din acest an nu se ţin, enumerând câteva evenimente care nu vor mai avea loc. „În acest an, nu organizăm Sărbătorile Iaşului. Practic, ceea ce se face se face ca o formă de prevenţie care să preîntimpine sosirea unui număr de pelerini, pentru că este dreptul legitim al oricărui cetăţean de a se deplasa. Nu va fi concert, nu va fi foc de articifii, nu va fi Sărbătoarea Vinului, nu va fi Târgul Meşteşugarilor, nu se vor organiza acte de comerţ nici pe Bulevardul Ştefan cel Mare, nici în alte zone din oraş. Singur chestiune care a mai rămas în analiza noastră, pentru că sunt sute de cereri, este Târgul de blănuri. Ne vom gândi”, a declarat primarul Mihai Chirica. 

Anul acesta municipalitatea nu va asigura locuri de parcare pentru autocare, aşa cum se obişnuia în anii trecuţi. De asemenea, este interzis orice act de comerţ. 

La finalul conferinţei de presă, întrebat dacă se va săruta sau nu racla cu moaştele sfinte, primarul Mihai Chirica a declarat că le recomandă pelerinilor să nu facă asta.

„Noi încurajăm să nu se întâmple lucrul acesta, pentru că nu sunt condiţiile fireşti de desfăşurare a unor sărbători religioase. Cine o va face probabil va fi reţinut să nu se întâmple în cadrul Mitropoliei”, a conchis primarul Mihai Chirica.

Vă mai recomandăm şi: 

UPDATE Ciolacu l-a dat jos pe Oprişan din fruntea PSD Vrancea după un sfert de secol. Ce baroni au mai fost maziliţi 

Demisie în cazul elevilor amendaţi pentru că se jucau în curtea şcolii. „Au ajuns să ia copiii cu duba ca să scape de mine?“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite