10 locuri fabuloase din România pe care este posibil să nu le fi vizitat. Minunăţiile naturale mai puţin cunoscute de turişti
0
Nu doar Delta, celebrele „Babe” din Bucegi sau vârfurile montane cunoscute sunt obiective naturale care ar putea să îl lase pe turişti cu gura căscată. Vă prezentăm 10 locuri spectaculoase din ţara noastră pe care e posibil să nu le fi vizitat încă.
1. Podul lui Dumnezeu, cunoscut şi sub numele de Podul Natural, este situate în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. Monumentul s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere. „Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Ponoare.

2. Grădina Zmeilor este o arie protejată de interes naţional ce situată în judeţul Sălaj. Arealul” prezintă o zonă naturală ce cuprinde un ansamblu neregulat de stânci (Fata Cătanii, Zmeul şi Zmeoaica, Moşu, Călugării, Căpitanul, Acul Cleopatrei, Soldaţii, Eva, Dorobanţul, Degeţelul, Sfinxul), cu forme bizare (turnuri, ciuperci, ace, abrupturi stâncoase), dispuse la baza dealului „Dumbrava”.

3. Cheile Nerei alcătuiesc o arie protejată de interes national ce este situată în judeţul Caraş-Severin. Cheile Nerei sunt o formaţiune de tip chei de-a lungul râului Nera în judeţul Caraş-Severin, între localităţile Sasca Montană şi Şopotu Nou.

4. Cascada Duruitoarea, este un monument al naturii situată în Masivul Ceahlău, în judeţul Neamţ. Denumirea cascadei vine de la zgomotul puternic şi continuu pe care îl face atunci când are apă multă.

5. Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici este o arie protejată de interes naţional aflată pe raza comunei Berca din judeţul Buzău.

6. Peştera Scărişoara adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din România. Este situate în comuna Scărişoara, judeţul Alba.

FOTO 123 RF
7. Peştera Gheţarul de la Focul Viu este o peşteră din Munţii Bihorului situată în apropiere de Vârful Piatra Galbenii şi Vârful Cuculeul de Fier, la o altitudine de 1.165 metri

8. Lacul Albastru este o arie protejată de interes naţional, situată în judeţul Maramureş, pe teritoriul administrativ al oraşului Baia Sprie. Aria naturală se află în partea central vestică a judeţului Maramureş şi cea nord-vestică a oraşului Baia Sprie, la o altitudine de 500 m. la poalele Munţilor Gutâi (grupă muntoasă a Carpaţilor Maramureşului şi Bucovinei ce aparţin de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali), în apropierea drumului naţional DN18 care leagă municipiul Baia Mare de oraşul Sighetu Marmaţiei.

9. Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcare jurasice din partea vestică a munţilor Piatra Mare, în judeţul Braşov. Lungimea lor este de 160 metri cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 948 metri. Defileul este format din şapte trepte cu înalţimi între 2.5 şi 15 metri, care îi dau numele şi care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări, afluent de stânga al Şipoaiei, este ridicat.

10. Cetăţile Ponorului sunt situate pe platoul carstic Padiş, în Munţii Bihorului. Se poate ajunge de la Padiş pe marcajul punct albastru (2 ore de mers) şi şoseaua forestieră care se desface din şoseaua Pietroasa — Padiş.

Sursă informaţii: Wikipedia
Foto: Wikipedia