Video Modul ingenios în care o familie din Tennessee și-a salvat casa de inundații devastatoare

3
Publicat:

O familie din Tennessee a reușit să-și protejeze casa de inundațiile catastrofale care au afectat zona, construind un dig propriu în jurul proprietății.

O familie din Tennessee a reușit să-și protejeze casa de inundații FOTO: Captură video
O familie din Tennessee a reușit să-și protejeze casa de inundații FOTO: Captură video

Familia Humphrey, din Ridgely, la aproximativ trei ore distanță de Nashville, a reușit să-și salveze casa de furia apelor în urma unor ploi torențiale care au blocat peste 100 de persoane în regiune. Pe 8 aprilie, în timp ce zone întregi din apropiere erau complet scufundate, casa lor apărea neatinsă de apele tulburi ale inundațiilor, potrivit Daily Mail.

Imagini și clipuri video aeriene, postate pe rețelele de socializare, arătau locuința înconjurată de apă, ca o insulă într-un peisaj de distrugere. Deși nu este clar exact cum a fost construit digul sau când a fost instalat, structura pare că și-a făcut treaba perfect.

Potrivit unor localnici care cunosc familia, aceștia lucrează de ani de zile la perfecționarea digului artificial. Chiar dacă membrii familiei nu au declarat public că ei sunt cei care l-au ridicat, oamenii din comunitate i-au felicitat pentru ingeniozitate și perseverență.

Sunt familia Humphrey. Au mai făcut asta și înainte”, a comentat cineva. „Frații mei, Tucker și Justin Humphrey, nu se joacă”, a spus un alt localnic. Altcineva a adăugat: „Oamenii de la țară știu cum să supraviețuiască.” Iar un alt utilizator a completat: „Ar trebui să ne învețe pe toți cum să ne protejăm de inundații.” 

Cei doi frați, Tucker și Justin, au muncit neobosit pentru a proteja casa mamei lor, Amy. „Fiii lui Amy, Tucker și Justin, au lucrat non-stop ca să nu intre apa în casa mamei lor. O familie deosebită! Rugăciuni pentru ei”, a transmis o localnică, potrivit Daily Mail. Altcineva a comentat: „Fac asta de fiecare dată când inundațiile devin periculoase. E incredibil!

Inundații dezastruoase în urma ploilor torențiale

Inundațiile masive au fost cauzate de ploi torențiale și revărsări din râurile Mississippi și Obion, afectând cel puțin 120 de familii. În multe zone s-au impus evacuări de urgență.

Hunter Long, șef adjunct al Departamentului de Pompieri din Bogota, a povestit pentru WREG cum propria lui casă a fost avariată grav de furtună: „Podeaua unei case începea să se prăbușească, așa că am pus din nou barca în apă, am ajuns la acea casă și am salvat acel domn și câinele său.”

Pentru unii localnici, intensitatea fenomenului a fost fără precedent. „Nu a mai trecut vreodată apa peste drum așa cum a făcut-o acum, în cei peste 30 de ani de când trăiesc în Bogota”, a spus Larry Wiggins. 

Ploile abundente și furtunile puternice au afectat și alte state, precum Kentucky și Mississippi, provocând inclusiv tornade și rafale puternice de vânt. Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma acestor fenomene extreme, dintre care 10 doar în Tennessee, potrivit autorităților locale.

În multe cazuri, locuitorii au fost nevoiți să-și părăsească casele în grabă sau au fost salvați de echipele de intervenție cu bărci pneumatice.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite