Cristi Măciucă, specialist în vietăţi multicolore
0
Cristi deţine o „colecţie” impresionată de păsări rare. Deveanul are în grijă peste 90 de exemplare dintre cele mai exotice. Una dintre încăperile locuinţei sale din Roma, oraş unde s-a stabilit pentru a lucra ca instructor de fittnes, a fost amenajată pentru a găzdui o mare familie de vietăţi gălăgioase şi colorate.
Cristi are în grijă peste 90 de exemplare de păsări exotice, multe provenite din jungla amazoniană, altele din Venezuela sau Mozambic. Pasiunea pentru ornitologie este moştenită din familie.
Le creşte din pasiune
„Părinţii mei s-au ocupat de creşterea acestor păsări multicolore, iar eu le-am călcat pe urme, de la vârsta de şapte ani. Iubesc foarte mult animalele şi plantele. De altfel, în ţară am mai avut o colecţie mare de cactuşi şi peste 20 de acvarii, iar în prezent am un acvariu marin.”, povesteşte Cristi. Însă cea mai mare pasiune a sa au rămas păsările exotice care atrag prin coloritul, frumuseţea şi cântecul lor.
La un moment dat, Cristi Măciucă a deţinut peste 150 de zburătoare multicolore, dar şi-a redus colecţia pentru a se putea dedica mai mult familiei sale.
Claudiu Toader, antrenorul micilor fotbalişti
Mircea Szombati luptă pentru Hunedoara
Alex Suciu, trup şi suflet pentru Corvinul
Cristi spune că în ultimii ani, a fost prezent la o mulţime de evenimente dedicate acestor mici vietăţi, indiferent de ţara unde ele au avut loc. A zburat cu avionul de la Roma, numai pentru a ajunge la timp la cea mai recentă expoziţie, organizată zilele trecute la Deva.
„Nu am o pasăre exotică preferată. La ele, cel mai mult, pe lângă faptul că le cresc din pasiunea pe care o am de mic, mă fascinează experienţa de a le înmulţi pentru a scoate exemplare noi, cu colorit sau calităţi deosebite”, mai adaugă tânărul. Una dintre experienţele sale este combinarea unui canar cu un cânepar, două specii renumite prin cântecul lor. „Rezultatul a fost o pasăre cu un cântec desoebit de frumos”.
Întrebări şi răspunsuri:
Păsările exotice sunt mai scumpe în Italia decât în România?
Preţurile nu diferă foarte mult, sunt însă puţin mai mari în Italia. Valoarea exemplarului dă preţul. Spre exemplu, costul unei perechi de papagali, dintr-o specie rară în Europa, ajunge şi la 20.000 de euro.
Păsările de apartament se mai pot adapta în junglă?
Cele mai multe ar rezista. Pentru unele exemplare rare există şi programe prin care se încearcă readaptarea în mediul lor natural.
Le-ai pus nume păsărilor tale?
Nu, însă fiecare are câte un inel de identificare, pe care sunt trecute informaţii despre pasăre, stăpân şi asociaţia de care aparţine.
Profil
Născut: 26 iunie 1975
Experienţă: creşte păsări exotice de la vârsta de 7 ani
Familie: Căsătorit, un băiat de trei ani
Profesie: instructor de fitness şi culturism, în Italia