Comana, mănăstirea zidită de Vlad Ţepeş pe o insulă. Ce tezaure istorice extrem de valoroase se găsesc între zidurile clădirii care a fost martora a secole de istorie

Mănăstirea Comana, judeţul Giurgiu                                          FOTO Episcopia Giurgiului

Ctitorită în a doua jumătate a secolului XV, mănăstirea Comana adăposteşte între zidurile ei adevărate tezaure istorice. Nenumăraţi domni şi boieri au trecut pragul acestui locaş care, deşi distrus de otomani, a fost ridicat din nou ca simbol al credinţei şi curajului oamenilor din aceste locuri.

În anul 1461, Vlad Ţepeş ctitorea o mănăstire ridicată pe o insulă, în mijlocul unor mlaştini, astfel încât duşmanilor să le fie greu, aproape imposibil să pătrundă aici. Comana, mănăstirea giurgiuveană situată la 40 de kilometri de Bucureşti, era legată de restul lumii printr-un pod de lemn care era uşor de distrus în cazul în care cineva ataca locaşul.

„Din această perioadă s-au descoperit urmele unei biserici de plan dreptunghiular (12 x 10 m), care avea fundaţie din cărămidă, iar partea superioară din bârne. Interiorul bisericii era tencuit şi pictat, găsindu-se urme de vopsea roşie şi albastru închis. În jurul acestei bisericuţe erau chiliile mănăstirii”, se arată în istoricul aşezământului monahal.

După numai un secol, în anul 1588, boierul Radu Şerban începe ridicarea unei noi mănăstiri la Comana pe locul zidurilor vechiului loc de închinare, distrus de către turci. Astfel, noua construcţie primeşte aspectul unei veritabile cetăţi cu ziduri exterioare prevăzute cu guri de tragere şi 5 turnuri de apărare. Dimensiunea construită a aşezământului era de 61,20 metri lungime şi 55,50 metri lăţime. Hramul pe care biserica mănăstirii îl primeşte este Sfântul Ierarh Nicolae.

Un document deosebit de important care vorbeşte de existenţa acestei construcţii este însemnarea lui Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, care, în anul 1657 trece pe la mănăstirea Comana. „este o mănăstire mare şi trainică, închisă cu ziduri mari de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului şi pentru plimbare. Unul din ele seamănă cu unul din turnurile mănăstirei Sfânta Treime din Moscova. Ce m-a încântat cel mai mult a fost pajiştea cu iarbă verde care se întinde în întreaga curte a mănăstirii, cu fântâna sa de apă dulce, limpede şi  curată, şi cu chiliile călugărilor aşezate de jur împrejur.  Această mănăstire este aşezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri şi de bălţi, de ape şi de mocirlă de nepătruns. Şi nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înşine trecând prin ele cu corăbiile. Ei spun că, dacă împăratul (adică sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziţia este foarte puternică şi bine întărită, între locuri care nu îngheaţă niciodată, chiar în  iarna cea mai aspră...”

Vornicul Şerban Cantacuzino începe în anul 1699 lucrările de restaurare ale ănăstirii, moment când face şi o danie către locaş, un chivot de argint „întru pomenirea părinţilor Drăghici şi Păuna şi a soţilor Maria şi Adriana”, aşa cum se arată în istoricul monumentului. Lucrările de reclădire care vor dura până în 1703, fiind efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica construcţiilor de epoca lui Constantin Brâncoveanu.

Tot acum, sunt adăugate chilii noi celor existente, se repară şi înalţă zidurile până la aproape 15 metri şi se împodobeşte construcţia cu un foişor în stil brâncovenesc pe latura de nord.

„Deosebit de bogată,  dovadă fiind moşiile pe care le avea, Mănăstirea a fost în timpul lui Matei Basarab unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Aici îşi va face ucenicia şi viitorul mitropolit al Ardealului şi partizan al luptei antiotomane – Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Sava Brancovici (1620-1683)”, sunt date trecute în istoricul mănăstirii.

Comana s-a aflat în centrul atenţiei în timpul luptelor antiotomane din 1657-1662, precum şi în vremea războiului ruso-austro-turc din 1768-1774. Afectată de războaie şi de proastă gospodărire, mănăstirea s-a degradat treptat. În anul 1728, Mănăstirea Comana este închinată  Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către Nicolae Mavrocordat. Prin această închinare, mănăstirea începe să-şi piardă din averi şi moşii.

În 1863, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, averile mănăstirii sunt secularizate, iar călugării greci părăsesc Comana. Mănăstirea devine biserică parohială şi îi deserveşte pe credincioşii din satul cu acelaşi nume. La 1877, în timpul Războiului de Independenţă, Prefectura judeţului a fost găzduită în localul fostei mănăstiri.

În anul 1932 se construieşte în incinta mănăstirii Comana Mausoleul Eroilor căzuţi în primul război mondial în luptele de pe Neajlov, după indicaţiile marelui istoric Nicolae Iorga, din anul 1919.

Săpăturile arheologice întreprinse în 1970-1971 au precizat multe din datele şi fazele de construcţie. În baza acestor cercetări s-au efectuat lucrări de restaurare a întregului complex. Biserica, grav afectată de cutremurele din 1977 şi 1986 a fost consolidată în întregime în 1988 – 1990, urmând ca în anii următori să fie redictată.

„În anul 1992, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire, Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Comana redevine mănăstire de călugări, cu viaţă monahală de obşte”, se mai arată în istoricul aşezământului monahal.

Astăzi, mănăstirea face parte integrată din Parcul Natural Comana, aflat în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Pe aceeaşi temă:

Geamia transformată în biserică ortodoxă în cinstea ţarului Nicolae I al Rusiei

Argedava, cetatea uriaşilor, situată în apropierea Bucureştiului