Craiova: Oltenii din Gîngiova, martorii unui trecut celebru, într-un prezent sărac în obiceiuri populare

Cu căciuli îndesate pe cap, fără urme de straie de sărbătoare, câţiva localnici din comuna doljeană s-au adunat la expoziţia despre ei şi istoria locului, deschisă de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

Vernisajul, lipsit de cochetăria evenimentelor de acest gen din oraş, dar animat de simplitatea şi căldura oamenilor, le-a dat ocazia celor mai în vârstă să mai schimbe o vorbă, să-i mai pomenească pe cei ce s-au dus, iar copiilor, să afle cum era odinioară comuna lor.  Înscrisă în seria cercetărilor demarate în 2006 de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, în cadrul proiectului „Tradiţie şi creaţia populară în satul românesc contemporan – zona etnografică Dolj“, expoziţia reuneşte fotografii despre meşterii comunei, despre rapsozii de ieri şi de azi, despre obiceiuri uitate sau aflate pe cale de dispariţie.

„Gîngiova se mândrea cândva cu taraful şi formaţia de cavalişti care băteau ţara în lung şi-n lat şi aduceau diplome şi premii.  Rapsozi ca Fira Dimulescu şi Maria Mitea încântau cu vocea lor mii de oameni. Am descoperit cu tristeţe că nici taraful şi nici formaţia de cavalişti nu mai există“, a povestit Nicolae Dumitru, referent la Centrul Creaţiei Populare.

Împreună cu colegii săi, Marian Nicolae şi Antipa Croitoru, şi cu Lucica neacş, directorul Căminului Cultural Gîngiova, a bătut comuna în lung şi-n lat şi a pus cap la cap informaţii culese de la bătrânii satului. Ţesăturile lui tanti Lina, pâinea coaptă în ţăst de Marcela Zamfir, împletiturile din răchită ale lui Gheorghe Nedelea, potcoavele meşteşugite de fierarul Mihai Stoica, rotăria lui Mitică Morindele şi cojoacele lui Marin „ale Strachină“, sunt toate prinse în fotografiile documente. Din ele nu lipseşte Gigi lu’ Mieilă din Comoşteni (sat al comunei Gîngiova), care mai cântă la caval şi fluier. Ajunşii la anii bătrâneţii s-au bucurat să ştie că lucrurile de ei ştiute şi ca nimeni altul făcute nu vor dispărea, ci vor rămâne în aceste imagini.

Aşa, cum s-au bucurat să-i revadă într-o filmare de de acum câţiva ani, păstrată în arhiva centrului, pe cavaliştii care duceau numele comunei prin toată România, lăudaţi de maestrul Tudor Gheorghe.

„Plâng că îl mai văzui pe tata, care s-a dus de câţiva ani. Mă luase şi pe mine să cânt cu ei. Erau vremuri frumoase“, a mărturisit Ana Văduva, din comuna Gîngiova.