Secţia de neurochirurgie a Spitalului Constanţa va fi extinsă
0
Etajul şase al Spitalului Judeţean Constanţa va fi ocupat începând cu 1 decembrie numai de pacienţi care au afecţiuni în zona capului. Cele 40 de paturi ale secţiei de neurochirurgie vor fi distribuite pe tot etajul, astfel încât în saloane vor sta doar câte doi bolnavi.
Medicii din spitalul constănţean consideră că aceste măsuri sunt
necesare pentru că este tot mai greu să asigure servicii medicale
într-un spaţiu atât de mic unui număr de bolnavi în continuă creştere.
„Ne confruntăm cu o avalanşă de pacienţi. Marea majoritate depăşesc
vârsta de 60 de ani, au mai multe boli, iar medicamentele sunt puţine“, a
declarat medicul Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului
Judeţean Constanţa. În cea mai mare unitate sanitară din judeţ ajung şi
bolnavii din Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi.
Spaţiul este doar una dintre probleme
Medicul Bogdan Davidescu, şeful secţiei de neurochirurgie, consideră că,
în afară de condiţiile precare din secţiile spitalului, este nevoie şi
de medici specialişti.
„Vrem să oferim condiţii hoteliere, oamenii au nevoie de asta. Când
ajungi aici şi vezi ce se întâmplă în jurul tău te îmbolnăveşti mai rău.
Şi din păcate, aceasta nu este singura problemă. Dar degeaba vom avea
noi condiţii, dacă nu avem medici. Cei care nu au plecat încă în
străinătate şi-au pregătit deja actele“, explică Davidescu.
În prezent, secţia de neurochirurgie a Spitalului Judeţean este
supraaglomerată. În saloanele unde în mod normal ar trebui să fie
spitalizaţi doar doi pacienţi sunt înghesuiţi patru bolnavi.
De la 1 decembire, la etajul 6 vor fi spitalizaţi doar cei care au
probleme de văz, de auz, maxilare, bucale, faciale sau cerebrale.
Astfel, dacă un pacient va avea mai multe probleme în zona capului, nu
va mai fi necesar să fie transportat de la o secţie la alta.
Femei şi bărbaţi, laolaltă
Mai mult de atât, în saloanele de bărbaţi sunt spitalizate şi femei.
Este cazul Elenei Alexandru, care stă în acelaşi loc cu trei bărbaţi, de
care este despărţită printr-un paravan de pânză. „Sunt operată de
urgenţă şi nu sunt locuri în saloanele pentru femei. M-au adus aici, la
bărbaţi, şi este foarte greu, pentru că am nevoie de intimitate. Am
auzit că vor să renoveze şi să mărească secţia, ar fi foarte bine, că
aşa nu se mai poate“, a spus femeia.
Situaţia nu diferă nici la rezervele unităţii medicale.„ În spaţiile
unde în mod normal ar trebui să fie patru paturi sunt opt. Sunt foarte
înghesuiţi pentru că noi primim aici pacienţi din tot judeţul“, a mai
spus medicul Bogdan Davidescu.