Noaptea muzeelor 2015, la Constanţa. Programul serii de sâmbătă în care puteţi vizita expoziţii şi colecţii de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Constanţa există muzee unice în ţară, cu exponate rare pe care le întâlniţi doar aici. Ediţia „Noaptea muzeelor 2015“ va fi marcată de un protest la adresa dispariţiei exponatelor retrocedate.

Acvariul din Constanţa va fi deschis între orele 20 şi 23.45, iar vizitatorii vor observa comportamentul nocturn al peştilor. Muzeul Marinei Române (strada Traian) are un program special în orarul 19-24 şi se deschide cu un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale Române. Trei expoziţii temporare sunt găzduite de muzeu: „Din istoria paraşutismului militar“, „Cercetaşii României“ şi expoziţia de grafică „My dear Constanţa“.

Muzeul de Artă Populară (Bdul Tomis, zona veche) este deschis între orele 17 şi 1 noaptea. Costumele populare ale minorităţilor care trăiesc în Dobrogea, obiecte şi unelte ale culturii lor sunt admirate în încăperile Poştei vechi a oraşului.

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Piaţa Ovidiu) are uşile deschise în intervalul orar 20-24. Edificiul a fost Primărie a Constanţei şi adăposteşte, printre altele, trei piese inestimabile din tezaurul naţional: statuetele Fortuna cu Pontos şi şarpele Glykon. La muzeul de arheologie găsiţi dovezi ale vechilor cetăţi antice de pe malul mării. Intrarea este liberă. 

Ediţia din anul 2015 va fi marcată de un protest pe care organizatorul Reţeaua Naţională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din ţară.

„În ultimii 10 ani, peste 120 de sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de muzee sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluţii alternative de funcţionare, situaţie unică în Europa şi poate chiar în lume“, arată muzeografii.

Fiecare muzeu care doreşte să se alăture protestului este rugat să îşi aleagă un obiect reprezentativ din colecţia deţinută pe care în seara evenimentului să îl acopere cu o pânză neagră. Această formă de protest, care va însoţi întreaga campanie de promovare a Nopţii Muzeelor 2015, îi va atenţiona pe vizitatori că este foarte probabil ca în curând acel obiect să nu mai poată fi admirat din cauza ritmului cu care dispar muzeele şi colecţiile muzeale în România. Protestul este primul de acest gen din seria de acţiuni strategice ale Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, cu privire la starea patrimoniului muzeal naţional.

„De 11 ani publicul românesc se bucură de o noapte în care muzeele din toată ţara îşi deschid porţile cu evenimente şi expoziţii speciale pentru a celebra alături de alte mii de instituţii similare din Europa Noaptea Muzeelor. Acest brand cultural a generat în spaţiul românesc alte astfel de evenimente construite după acelaşi tipic: Noaptea Galeriilor, Noaptea Institutelor Culturale, Noaptea Birourilor de Arhitectură, Noaptea Caselor deschise etc.“, spune organizatorii. Amănunte despre Noaptea muzeelor 2015 găsiţi pe www.noapteamuzeelor.ro şi pe https://www.facebook.com/noapteamuzeelor.

Vă mai recomandăm

Capsula timpului a ajuns la Constanţa. Expoziţie cu primii cercetaşi ai Dobrogei, la Muzeul de Istorie şi Arheologie

Marea Neagră, în hărţile navigatorilor lumii. Insula Şerpilor - stânca stearpă despre care legenda spune că păstrează mormântul lui Achile, în hărţile ruseşti

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite