Constanţa: Ion Tiotioi, de 70 de ani în lumea cifrelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În copilărie, era cel mai ager dintre cei de vârsta lui. Răspunsul venea de fiecare dată corect spre surprinderea celor mai mari care, unii dintre ei, încă mai calculau câte picioare are o oaie sau un cocoş.

Tot atunci, la o reuniune de familie a câştigat un premiu deosebit.

„Un învăţător din sat ne-a pus să scriem cât înseamnă zecemiizecesutezece. Am răspuns primul 11010 şi am luat tortul care era miza“, povesteşte el. Fascinat de puternica personalitate a învăţătoarei sale a vrut să devină şi el un învăţător, pentru că în mintea copilului de atunci asta era suprema împlinire.

În lumea cifrelor

Mai târziu însă s-a copt pasiunea pentru matematică şi de atunci, de aproape 70 de ani, locuieşte într-o lume în care cifrele au rostul şi semnificatia lor.

Performanţele sale ca profesor şi îndrumător al atâtor generaţii de elevi, coordonator al mai multor cercuri de matematică, ori de profesori autori de culegeri de probleme, l-au aşezat  în 2007, într-o Enciclopedie a personalităţilor din România, un „Who is who“ al celor mai strălucitoare vârfuri ale ştiinţei autohtone.

Asta după ce în 2004 primise din partea preşedintelui Ordinul pentru Învăţământ în grad de ofiţer şi în 2001 un Premiu de excelenţă din partea Primăriei Constanţa.

Matematica - o poezie a ştiinţei şi vieţii

Compune probleme, rezolvă şi propune metode noi, doar că un exerciţiu de vitalitate cotidian, este într-o permenentă mişcare în universul matematicii, tărâmul care i-a dat cele mai mari satisfacţii şi pe care l-ar alege şi acum, cu ochii-nchişi, dacă ar fi s-o ia de la capăt. Acum lucrează la o nouă culegere şi ţine vie Gazeta Matematică de Constanţa.

În 1988, prima culegere pentru cercurile de matematică ale elevilor de gimnaziu s-a vândut în peste 150 de mii de exemplare, fiind un adevărat „best seller“ de specialitate. „Matematica nu este o disciplină grea. Ca să te apropii de ea trebuie să fii foarte sârguincios şi apoi, descoperindu-i inima ajungi să o priveşti ca o poezie a ştiinţei şi a vieţii. Toate se leagă şi se luminează dându-ţi satisfacţia şi împlinirea că ai realizat ceva“, mărturiseşte dascălul.

Profil
NĂSCUT. 2 noiembrie 1933, comuna Băleşti, judeţul Gorj.
EDUCAŢIE. Facultatea de Matematică,
Universitatea Timişoara.
EXPERIENŢĂ. 34 de ani la catedră, fost
inspector şcolar.
FAMILIE. Un fiu şi doi nepoţi.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite