Sulina, Babilonul Europei, unde au trăit 22 de naţii. Destinaţia perfectă pentru iubitorii Deltei şi pasionaţii de istorie

0
0
Sulina, fotografie din 1900, pe când oraşul cunoscuse o dezvoltare fără precedent. FOTOGRAFII: Remus Florescu
Sulina, fotografie din 1900, pe când oraşul cunoscuse o dezvoltare fără precedent. FOTOGRAFII: Remus Florescu

Unul dintre cele mai frumoase locuri din care poţi admira pe îndelete minunile Deltei Dunării este Sulina. Însă dincolo de bogăţiile naturii, oraşul de pe braţul fluviului este înţesat cu istorie, cum de altfel se şi cade pentru „o Europă în miniatură“, aşa cum era numit în perioada interbelică

Poate că cel mai bun punct din care poţi să explorezi Delta Dunării este Sulina. De aici poţi ajunge în maximum două ore cu barca cu motor la câteva dintre cele mai interesante destinaţii, satul Crişan, Mila 23 – localitatea unde s-a născut Ivan Patzaichin şi unde poate fi văzută casa lui natală –, celebra pădure Letea şi mai puţin celebra, dar mult mai interesanta pădure Caraorman, unde veţi găsi arbori bătrâni şi de 700 de ani, care au crescut efectiv pe dune de nisip. 

În plus, veţi face circa o jumătate de oră pe jos din centrul Sulinei şi până la plaja sălbatică cu cel mai fin nisip de pe litoralul Mării Negre. Intrarea în apă se face lin, poţi înainta zeci de metri şi apa să nu îţi treacă de brâu. 

Este un fel de Mamaia, fără gălăgia aferentă, deoarece suntem într-o zonă de rezervaţie naturală. Sunt vreo două-trei terase unde poţi să mănânci un storceag sau un crap prăjit, dar nu vei găsi nici urmă de club aici.

Un port liber

Dacă iubitorii de pescuit vor lua barca şi se vor aventura pe canalele Deltei, iubitorii de mare îşi vor pune cearşaful pe plaja sălbatică, însă există în Sulina ceva de făcut şi pentru iubitorii de cultură şi de istorie. Orăşelul înconjurat de ape care are cinci străzi, circa 2.000 de locuitori şi vreo 20 de unităţi de cazare nu trădează decât ici-colo, când vezi un fost palat grandios odată, dar care acum zace degradat, istoria incredibilă pe care o are în spate. 

„O Europă în miniatură“, „o mică citadelă universală, un mic port cosmopolit, foarte original, necunoscut, deşi unic aproape pe glob“, „un turn Babel în miniatură“ – astfel era descrisă Sulina în romanul care i-a fost dedicat de Jean Bart (Eugeniu Botez), intitulat „Europolis“ (publicat în 1933). O să vedeţi că romancierul care a fost căpitan câţiva ani în portul Sulina, la începutul secolului al XX-lea, nu a exagerat deloc. Din 1856, micuţul port a ajuns sub administraţia Comisiunii Europene a Dunării, instituţie supra-statală înfiinţată prin Tratatul de la Paris, al cărei scop era de a asigura o bună desfăşurare a comerţului în zonă. Palatul impunător care găzduia sediul comisiunii impresionează şi astăzi. 

În 1870, Sulina obţine statut de porto franco (port liber), ceea ce determină o dezvoltare extraordinară. Gândiţi-vă că aici se opera peste 50% din totalul exportului de cereale făcut pe Dunăre. Oraşul găzduia 10 consulate (belgian, elen, norvegian, britanic, francez, danez, turcesc, italian, austriac, rusesc) şi 12 agenţii de navigaţie.

Palatul din Sulina care a găzduit Comisiunea Europeană a Dunării, o instituţie internaţională care avea ca scop administarea gurilor Dunării. FOTO: Remus Florescu

sulina dunare. foto remus florescu

VEZI AICI O GALERIE FOTO DIN SULINA

Fabricile de pe malul Dunării

În perioada de maximă înflorire, în Sulina existau peste 100 de prăvălii, trei mori de vânt, o uzina de apă, una electrică, teatru, plajă amenajată, hoteluri luxoase şi chiar un cazinou. Exista o linie telefonică între Tulcea şi Galaţi, iar la începutul secolului al XIX-lea, iluminatul portului era asigurat cu instalaţii electrice. Aici au fost construite două spitale, în timp ce acum găseşti doar un cabinet medical. Sulina de acum este doar o umbră a Europolisului care fusese odată.

În Sulina trăiau împreună greci, români, ruşi, ucraineni, armeni, turci, austrieci, maghiari, evrei, germani, englezi, tătari, sârbi, francezi, egipteni, danezi, indieni, găgăuzi, lipoveni, polonezi, bulgari. Portul Sulina a început să decadă după construirea podului de la Cernavodă şi după retragerea în 1931 a statutului de porto franco, când o mare parte dintre comercianţi au plecat.

În perioada comunistă s-a încercat revigorarea oraşului. Până în 1955, aici funcţiona o fabrică de conserve şi chiar o făbricuţă de ojă, care a fost construită cu ajutorul specialiştilor din R.D. Germană – unicat în sud-estul Europei. Aici se fabrica guanina, materia primă pentru ojă şi vopsea pentru avioane obţinută din tratarea termică şi chimică a peştilor marini chiulcă, rizeaucă şi hamsie – din două tone de astfel de peşte se obţineau 1,5 kg de guanină. După Revoluţie, oraşul a intrat într-o nouă perioadă de decădere, dar în ultimii ani putem observa o revigorare datorată turismului. 



Farul vechi din Sulina care a apărut în filmul „Toate pânzele sus”. FOTO: Remus Florescu

sulina dunare. foto remus florescu

„Toate pânzele sus“ s-a filmat la Sulina

Mărturii despre Sulina din perioada ei de glorie vom găsi şi la expoziţia „Sulina veche“ ce aparţine fostului marinar Gheorghe Comârzan, un localnic pasionat de trecutul oraşului şi care toată viaţa a adunat obiecte de colecţie pe care le arată turiştilor, însoţindu-le pe fiecare de o poveste spusă cu mare talent. De la o copie fidelă a unei mori de vânt, aşa cum era aceasta prezentată de Jean Bart în „Europolis“, la instrumente de navigaţie folosite demult, la fotografii cu Sulina veche sau de la filmările pentru îndrăgitul film „Toate pânzele sus“, care a fost turnat aici, la autograful lui Ivan Patzaichin, care a fost impresionat de expoziţie, şi până la fotografiile nude, cu care-şi făcea publicitate o prostituată din vremurile de demult, poţi găsi aici o lume întreagă care prinde viaţă prin cuvintele lui Gheorghe Comârzan.

Sulina de altădată prinde viaţă şi în atelierul foto al lui Liviu Simioncescu, un fotograf profesionist care a colecţionat sute de poze din perioada aproape ireală în care la Sulina puteai vedea marinari din toate colţurile lumii, ofiţeri englezi, francezi, austrieci, români, turci sau de alte naţii se întâlneau la una dintre cele peste 50 de cafenele greceşti amenajate în oraş sau la cazinoul de pe plajă sau poate chiar la teatru. Câte oraşe din România pot să se mândrească cu un cadou de la regina Wilhelmina a Olandei care, după ce în 1897 a făcut o vizită aici, a decis să construiască pentru localnici o uzină de apă, care funcţionează şi astăzi?

Nu trebuie să rataţi, de asemenea, Centrul de vizitare Sulina, care vă va permite să aflaţi tainele Deltei şi ale Mării Negre chiar de la Florin Papadatu. Centrul a fost amenajat cu fonduri europene şi arată extraordinar, având diorame şi diferite exponate de peşti şi păsări în mărime naturală.  

Cimitir unic în România: marinari, piraţi, prinţese, din 22 de naţii

Pe lângă casele şi palatele care şi-au pierdut din strălucrie şi sunt, de multe ori, doar nişte „epave“, există mai multe elemente care ne amintesc de trecutul extraordinar al Sulinei. Cel mai spectaculos este Cimitirul cosmopolitan sau Cimitirul maritim din Sulina unde sunt îngropaţi oameni din 22 de naţii şi şapte religii.

Cimitirul este împărţit în mai multe zone. De la intrare, în partea dreaptă, se află cimitirul evreiesc, urmat de cel turcesc şi cel ortodox, în care au fost înmormântaţi români, greci, ucraineni, ruşi, armeni, polonezi. În partea stângă se află cimitirul protestant, în care se odihnesc englezi, danezi, olandezi, austrieci, germani. Există şi un cimitir catolic, unde veţi găsi italieni, maltezi, croaţi, sârbi, polonezi, austrieci, germani şi francezi. De asemenea, există şi un cimitir lipovenesc. 

Cel mai indicat este să vizitaţi cimitirul cu un ghid, care cunoaşte poveştile ascunse sub lespezile grele de piatră. Eu am avut noroc de un ghid de mare clasă, Florin Papadatu, un bărbat uscăţiv cu origini greceşti, pasionat de Deltă şi de Sulina, care ar putea să vorbească ore întregi despre aceste subiecte.

Astfel, am găsit la tot pasul morminte care spun poveşti captivante: de exemplu, mormântul lui Ghiorghios Kontoguris (decedat în 1871), un negustor grec despre care se spune că s-a revoltat împotriva autorităţilor otomane şi care are pe mormânt un cap de mort, care poate să însemne, conform legendelor, că acesta ar fi fost pirat. „În realitate, însă, astfel de însemne se regăsesc şi pe alte monumente creştine din acea perioadă“, explică Papadatu. 

În orice legendă există şi un sâmbure de adevăr, iar la Sulina piraţii chiar au existat. La fel ca în toate oraşele-port, şi aici au existat contrabandă şi piraterie, cea din urmă înflorind în timpul războiului Crimeei (1853-1856). În vara lui 1854, Sulina a fost rasă, fiind bombardată şi incendiată de marina britanică, astfel că portul a fost abandonat. În schimb, aici şi-au găsit adăpost o sumedenie de nelegiuiţi care prădau vapoarele care treceau prin gura Sulinei.  


Mormintele lui William şi al iubitei sale Margaret, care au murit împreună în valurile învolburate ale mării. FOTO: Remus Florescu

sulina dunare. foto remus florescu

Romeo şi Julieta din Sulina

Găsim în cimitir chiar şi o poveste de dragoste similară cu celebra dramă a lui Shakespeare, „Romeo şi Julieta“. Este vorba despre ofiţerul britanic William Webster (25 de ani) şi de iubita sa Margaret Ann Princle (23 de ani), care sunt îngropaţi unul lângă altul. „A fost o poveste de dragoste între un ofiţer de marină engleză şi o tânără domnişoară care se pare că proveneau din familii rivale. Tânăra ar fi plecat cu familia pe corabie în larg, iar tânărul ofiţer s-ar fi deghizat ca să-i însoţească, deoarece familia fetei nu-l dorea prin preajmă. Fata a căzut de pe corabie, iar ofiţerul a sărit după ea. S-au înecat amândoi în apele învolburate“, povesteşte Papadatu. Pe mormânt scrie că pe 21 mai 1868, William, ofiţer secund pe nava Adalia, s-a înecat împreună cu iubita sa, Margaret.

Pe lângă piraţi, marinari, ofiţeri, comercianţi, aventurieri, în cimitirul din Sulina vom găsi şi mormântul unei prinţese – mai exact Ecaterina Moruzi, nepoata lui Ioan Sturza Voievod, care a murit la Sulina în 1893. Ecaterina a fondat, alături de fiul ei, teatrul din Sulina, care a fost distrus în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ea a fost foarte îndrăgită la Sulina, deoarece a avut grijă de copiii sărmani şi de bătrânii bolnavi.

Acest cimitir ne dezvăluie că Jean Bart nu exagera când scria în romanul „Europolis“ că „viaţa acestui mic port cosmopolit e originală şi foarte interesantă. (...) Aici e o viaţă de colonii. Comerţul levantin atrage aventurieri din toate seminţiile cari se perindă pe aici ca să pescuiască în apa tulbure a Dunării. Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile şi toate limbile“. 

Sfaturi practice

Cum ajungem în Sulina


Cu barca cu motor din Tulcea facem circa două ore.


Ce mâncăm 


Pentru felul I se recomandă borşul de peşte lipovenesc sau storceagul. 


Pentrul felul II, din nou peşte, fie o plachie de crap sau crap pe pat de cartofi, fie orice tip de preparat pe care-l cunoşti, dar făcut din peşte, chifteluţe, ruladă, drob, mici, cârnaţi. Ambele feluri sunt însoţite de nelipsitul mujdei. 


La desert, am mâncat gogoşi delicioase. 


Ce bem


Orice dorim, dar în special vinurile din zonă, de Măcin, Hamangia, Sarica Niculiţel.

Vă mai recomandăm să citiţi

Delta Dunării, cea mai exotică destinaţie pe care românii încă nu o cunosc FOTO VIDEO

 

REPORTAJ Turism în vremea pandemiei la Viena: exclusiv pentru cei vaccinaţi FOTO 

Mai multe - Cluj-Napoca

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite