Istoria cartofului: românii din sudul ţării consumă doar de un secol alimentul adus de peste ocean de conchistadori

Sursa Adevarul.ro

Originar din America de Sud, unde, potrivit istoricilor, era consumat de incaşi încă din anii 500 î.Hr., cartoful a fost adus în Europa în secolul al XVI-lea de conchistadori. Alimentului căruia i se spunea şi „pâinea săracului“ i-a trebuit sute de ani să ajungă pe masa tuturor europenilor. Puţini ştiu că românii din sudul ţării consumă cartofi doar de o sută de ani.

Cartoful a ajuns pe bătrânul continent după anul 1530, adus de spanioli din America. Contele Berchtol scria la 1842 că primul care a pomenit de cartof a fost călugărul spaniol Roman Pane, misionar în a doua călătorie a lui Cristofor Columb în America, din anul 1496. 

Nu sunt dovezi care să dateze exact apariţia cartofului pe coastele Spaniei, însă este posibil, potrivit istoricilor, ca tuberculii de cartofi să fi fost în bucătăria unui vapor din flota lui Carol Quintul care transporta aur şi argint din minele de la Potosis.

În jurul anului 1600 fost importat în Italia, Anglia, Belgia, Olanda, Germania şi, mult mai târziu, în Franta. ”El îşi are originea, aşa cum toată lumea ştie, în America de Sud, în regiunile înalte din Peru şi Columbia. Acesta este leagănul solanaceelor, al cartofului şi tomatelor. De acolo, el a fost adus în Europa în secolul al XVI-lea. Pentru început, în Spania, de unde s-a extins în Anglia şi Germania”, spune academicianul Costel Vânătoru, cercetător în horticultură.

Sursa sites.google.com

Francezii au introdus cartoful în cultura de masă

În Franţa, cartoful a fost considerat multă vreme ciudat şi otrăvitor, asociat cu forţele malefice. Era considerat principalul vinovat pentru multe boli care făceau ravagii în acea vreme. La un moment dat, în în oraşul francez Besancon s-a dat şi o lege împotriva cultivării cartofilor. În Irlanda, au fost chiar şi revolte după un banchet eşuat, la care bucătarii neştiutori au provocat o intoxicaţie generală gătind frunzele şi tulpinile.

”După ce a fost adus de conchistadori, a pătruns în Anglia şi Germania, apoi extinderea lui s-a oprit pentru că europenii încă nu puteau să treacă de această barieră a fricii de a nu fi otrăviţi. Timp de vreo două secole, europenii nu s-au atins de cartof, pentru că ştiau că este plantă toxică, fiind din aceeaşi familie cu mătrăguna. Povestea introducerii cartofului în consumul de masă porneşte de la regele Ludovic al XVI-lea al Franţei, care dă un ordin Academiei franceze să găsească soluţii pentru eradicarea foametei”, spune Costel Vânătoru.

Printre cei care vin cu soluţii este şi un farmacist, Antoine Parmentier, fost prizonier în tabăra prusacă, în timpul Razboiului de 7 ani, perioadă în care primea de mâncare numai cartofi. Chimistul i-a propus regelui Ludovic al XVI-lea ca soluţie salvatoare cultivarea cartofului. 

Tot corpul academic dar şi fermierii de atunci au refuzat această ideea a farmacistului Antoine Parmentier, pentru că ei considerau că este o plantă aducătoare de ciumă, de holeră, de boli incurabile care făceau ravagii în vremea respectivă.

”Pentru că ştia cartoful de când fusese ţinut prizonier în Germania, în războiul de şapte ani, între 1756 şi 1863, când se convinsese că partea din pământ nu este toxică, Parmentier a insistat şi, la un moment dat, i-a dus regelui un buchet de flori de cartof, care sunt deosebit de frumoase. Regele s-a uitat atent la ele şi le-a oferit reginei cu explicaţia că sunt toxice. Atrasă de frumuseţea lor, regina a dat ordin ca rochiile ei să fie brodate cu flori de cartof iar la butoniere să-i fie puse flori proaspete de cartof”, precizează Costel Vânătoru.

Ca să fie şi mai convingător, Antoine Parmentier a invitat familia regală, într-o dimineaţă, să arate că florile acestei plante aşa-zis malefice miros foarte frumos dimineaţa devreme. 

”În jurul orei 5 dimineaţa, dacă mergi într-un lan de cartofi, simţi o mireasmă deosebit de frumoasă, mult superioară unor flori pe care noi le îndrăgim pentru parfumul lor. Din acest moment, regele a înţeles că planta este deosebită şi a prins încredere în el chimist. Văzând că ştie multe despre plantă, i-a oferit în 1785 în afara Parisului o suprafaţă de teren pe care să cultive această plante şi, mai mult decât atât, i-a oferit şi soldaţi din garda regală ca să păzească acest lot de cartofi”, spune Vânătoru.

Sursa digitalshowcase.dpsk12.org

Parmentier, fiind un om inteligent şi inventiv, a apelat la o simplă strategie, pentru a convinge oamenii să-l încerce. A pus ca plantaţia să fie foarte bine păzită de soldaţii regelui. Tot acest scenariu a stârnit instantaneu curiozitatea şi interesul populaţiei, iar când au avut prilejul, ţăranii au dat buzna către ”fructul oprit”.

”Sătenii care au văzut cultura erau miraţi de noua şi preţioasa plantă a regelui, păzită cu arma, iar când planta a ajuns la maturitate acest farmacist isteţ a dat permisie soldaţilor care păzeau acest lot iar noaptea fermierii de acolo au mers şi au furat cartofi şi au dus la casele lor să consume, iar alţii chiar să planteze în curţile lor. După acest eveniment interesant petrecut la 1785, cultura cartofului a început să se extindă în Franţa în aşa fel încât în 50 de ani după acest eveniment cartoful devenea al treilea aliment al Franţei”, declară Costel Vânătoru.

Sursa www.amounderness.co.uk

Istoria cartofului în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania ca plantă cultivată începe, probabil, la începutul secolului al XIX-lea. Totuşi este posibil să fi fost cultivată mult mai devreme la scară mai mică prin grădini, cel puţin în Transilvania. 

”Sunt ipoteze, iar unii o spun chiar cu certitudine, că ar fi venit chiar mai devreme, undeva la 1869. Avem un document din 4 martie, semnat de guvernatorul Ardealului, care face referire la cultura unor mere de pământ. Se pare că în zonă, cartofii erau numiţi şi mere de pământ dar, în acelaşi timp, şi topinamburul, sau napii, cum le spunem noi, în literatură îi găsim şi sub această titulatură. Cert este că cei mai mulţi specialişti din România consideră că secolul 19 rămâne ca fiind perioada certă de extindere a culturii de cartof, pentru că de atunci găsim documente, prin care dădeau dările către stat în măsuri şi în care găsim scris despre cartofi”, susţine cercetătorul buzoian.

Cartoful a pătruns apoi în Moldova, în timpul domnitorului Scarlat Callimachi (1812-1819), adus din Transilvania. Informaţia este confirmată de lucrarea diplomatului austriac Ştefan Raicevici care spune că un profesor francez deţinea, în 1812, terenuri în arendă în Moldova care erau cultivate cu cartofi. Mult mai târziu a fost cultivat în sudul României de astăzi.

”În timpul domnitorului Scarlat Callimachi, în perioada 1812 - 1919, când a domnit el în Moldova, se pare că acum cultura cartofului a ajuns în Moldova. Mai târziu, probabil că în perioada 1900, a ajuns şi în Ţara Românească, în sud, cam în aceeaşi perioadă cu tomata. Puţini ştiu că acest aliment, cunoscut şi ca pâinea săracului, este atât de recent adus în ţara noastră. În sudul ţării, doar de o sută de ani se consumă cartofii”, spune Costel Vânătoru.

În zilele noastre, cartoful este cultivat pe întreg teritoriul ţării însă doar două bazine, al Braşovului şi al Sucevei, sunt consacrate pentru cultura cartofului de sămânţă.