Ionica Tarău, inginera care luptă pentru drepturile surdo-muţilor
0
Ionica Tarău a înţeles de la copilul său cu ce probleme se confruntă hipoacuzicii şi a făcut o fundaţie prin care să îi sprijine. Ionica Tarău este, de când se ştie, o luptătoare. Când şi-a propus un obiectiv l-a atins întotdeauna chiar dacă nu i-a fost uşor. A mers înainte şi obişnuieşte să spună că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Este de meserie inginer dar nu a practicat niciodată pentru că şi-a dorit s
După cum singură recunoaşte, viaţa Ionicăi Tarău a început 1990 când era studentă în ultimul an de facultate, la Universitatea Politehnica. Atunci l-a adus le lume pe Mihai, fiul ei, care i-a schimbat total viaţa.
Era extrem de fericită dar, la un moment dat, şi-a dat seama de faptul că micuţul ei avea o problemă: nu vorbea şi nu mergea. L-a dus la diverşi medici care nu după multă vreme au dat verdictul: problemele medicale iremediabile ale copilului erau cauzate de rh-ul negativ al mamei.
Femeia s-a împăcat cu ideea că are un copil hipoacuzic şi a încercat să facă totul să îl ajute. Îi era însă foarte greu pentru că tratamentele erau foarte scumpe iar ea nu avea suficienţi bani şi nici informaţii despre boală. Nu şi-a părăsit, însă, niciodată copilul şi a fost lângă el în fiecare moment.
Chiar şi când a început şcoala mergea şi stătea cu el în bancă şi învăţa cot la cot cu el. De parcă problemele sale nu erau suficiente, în anul 1997 Mihai a avut un accident de maşină în urma căruia a fost supus unei operaţii pe creier.
Pe lângă ajutorul financiar al familiei, Ionica a mai primit unul nesprerat de la o familie din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre familia Emiliei Sacalis, o femeie care a auzit despre problemele lui Mihai şi care a început să îi trimită periodic bani pentru tratament.
În tot acest timp Ionica Tarău a continuat să lupte pentru drepturile sale şi ale copilului său. A învăţat libmajul mimico-gestual şi îşi dorea să facă ceva pentru surdo-muţi.
În 2005 s-a angajat la DGASPC la biroul de relaţii cu publicul iar în anul 2006 a pus bazele Asociaţiei 1 iunie 2001, asociaţie nonguvernamentală care lucrează exclusive în interesul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi vorbire.
Tot atunci a deschis şi Centrul de Pregătire pentru o viaţă independentă în limbaj mimico-gestual. De atunci şi până în tprezent nu a avut nicio zi liberă şi face totul ca să persoanele surdo-mute. De asemenea, luptă pentru drepturile lor, îi informează şi organizează activităţi de petrecere a timpului liber.
Întrebări şi răspunsuri:
Cum ar trebui să îi privim pe hipoacuzici? La fel ca pe ceilalţi oameni. Ei sunt speciali pentru că sunt foarte sensibili. Te simt când ţipi sau când ai vocea ascuţită. Trebuie să înţelegem faptul că ei nu pot exprima ceea ce simt şi de multe ori au tendinţa să se retragă în carapacea lor. Sunt suspicioşi până le câştigi încrederea pentru că ei nu ştiu dacă cel din faţa lor le este prieten sau duşman.
Cât timp vă petreceţi între persoanele cu probleme? Lor le dedic tot timpul meu. Tot ceea ce fac fac pentru ei pentru că ştiu mai bine decât oricine ce greu le este să se facă înţeleşi într-o lume fără cuvinte. Pe ei îi iau cu mine oriunde mă duc, şi la conferinţe, şi la govern, peste tot este cel puţin unul cu mine.
Ce îi place: Îmi place să lucrez în echipă, să adun informaţii noi şi să le valorific în folosul celor care au nevoie. Îmi place foarte mult să gătesc, atunci când am timp. Îmi plac mult legumele şi dulciurile. De asemenea, ador florile şi copiii. Mi-aş dori chiar să adopt unul sau doi copii.
Ce nu îi place: Urăsc singurătatea şi oamenii răi. De asemenea, mă intrigă nepăsarea celor care care ar putea face mai multe pentru oamenii cu problem şi nu o fac. Şi nu îmi place să plec de la o idée negativă. Eu întotdeauna gindesc pozitiv.
Profil: Ionica Tarău
Născută la data de 07.08.1964, localitatea Lunca, judeţul Buzău
Familie: un băiat, Mihai, în vârstă de 20 de ani
Studii: Universitatea Politehnica, Master în Inspecţie Socială
Ocupaţie: Consilier în limbaj mimico-gestual
Se încarcă comentariile...
