Avertismentul psihiatrilor: Frica de coronavirus poate provoca depresii grave şi poate duce la sinucidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Cristache este medic psihiatru
Maria Cristache este medic psihiatru

Psihiatrii trag un semnal de alarmă şi avertizează că teama de coronavirus se poate transforma într-o depresie mai gravă decât pare la prima vedere. Cele mai puternice exemple, spun specialiştii, sunt două cazuri recente de crimă şi sinucidere, ai căror protagonişti ar fi suferit căderi nervoase provocate de frica de COVID-19.

În primul dintre exemple este vorba despre un bărbat de 42 de ani, din localitatea Cuza Vodă, Călăraşi, care şi-a ucis soţia cu toporul apoi s-a spânzurat în porumbarul din curtea casei. Vecinii spun că, în ultimele luni, omul dezvoltase o depresie din cauza fricii de coronavirus.

Boala s-ar fi declanşat la începutul stării de urgenţă, când bărbatul, care lucra ca şofer, a mers în Suceava, un focar de infecţie la acea vreme. De atunci, spaima de boală i-ar fi întunecat gândurile iar apropiaţii l-ar fi dus inclusiv la vraci şi la mânăstiri.

În cel de-al doilea caz este vorba despre un asistent de 40 de ani, din Oradea, pe care frica de COVID-19 l-ar fi impins să recurgă la un gest extrem. Bărbatul şi-a pus capăt zilelor în propria casă, chiar în ziua în care a fost depistat cu coronavirus. Surse din anchetă au declarat că asistentul nu a suportat gândul că ar putea să-şi îmbolnăvească familia.

Semnal de alarmă

Psihiatrii avertizează că teama de noul coronavirus se poate transforma într-o depresie mai gravă decât pare la prima vedere. Psihiatrul buzoian Maria Cristache spune că oamenii au devenit mai anxioşi imediat ce au început să realizeze că boala care afectează tot globul este din ce în ce mai agresivă şi greu de combătut.

„Persoanele cu o anumită structură psihică cu greu pot să-şi controleze emoţiile. Faptul că se moare într-un ritm alert, că nu se întrezăreşte o rezolvare, apasă atât de tare psihic încât oamenii nu mai văd niciun motiv de bucurie, îşi simt existenţa la răscruce şi văd ieşire doar prin gesturi extreme. Până când nu vom găsi vaccinul eficient care să permită imunizarea în masă a populaţiei, nu există raţiune care să te facă să crezi că fenomenul va fi stăpânit”, spune medicul Maria Cristache.

Potrivit medicului buzoian, în ultima vreme s-a constatat o creştere a numărului de prezentări la cabinetele de psihiatrie, din cauza stărilor de anxietate pe care pacienţii le asociază cu restricţiile sanitare şi frica de infectare cu noul coronavirus.

„Sentimentul de insecuritate parcă a cuprins omenirea într-o proporţie alarmantă. Noianul de informaţii care vin pe toate canalele, unele testate, altele mai puţin certe, nu au cum să nu aducă atingere psihicului uman, mai ales la persoanele labile, care deja suferă de anumite stări psihice. În dreptul psihicului uman există un impact cu această patologie necunoscută, care ia atâtea vieţi omeneşti şi pare departe de a fi eradicată”, declară Maria Cristache.

Mai grav, spun psihiatrii, este că anxietatea provocată de criza sanitară se suprapune cu depresia sezonieră.  Zilele din ce în ce mai reci şi mai scurte, precum şi lipsa luminii solare din această perioadă, sunt considerate principala cauză a deteriorării temporare a stării psihice. Cele mai dificile luni pentru persoanele predispuse la depresie sezonieră sunt ianuarie şi februarie, mai vulnerabile fiind femeile.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Cum a ajuns Spitalul Judeţean Buzău front de luptă electorală între candidaţii USR PLUS şi PSD

VIDEO Incidente la protestul din Buzău faţă de noile restricţii pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite