Prima hartă turistică a Capitalei, un labirint

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndrumarul care va fi lansat mâine la Târgul de Turism de la Romexpo conţine şi obiective care nu pot fi vizitate. Turiştii care se vor ghida după harta turistică a Bucureştiului vor descoperi că singurul Centru de Informare Turistică, situat în Pasajul Universităţii, nu există.

Ceea ce putea însemna primul pas către un turism de bun-simţ făcut de Primăria Capitalei, şi anume tipărirea unei banale hărţi a Bucureştiului, a sfârşit într-o harababură.

Obiective aproape imposibil de vizitat, trasee dificil de parcurs şi o adresă a singurului Centru de Informare Turistică care deocamdată nu există sunt cele mai flagrante erori. „Centrul va fi gata atunci când se vor finaliza lucrările la Pasajul Universităţii, pentru că acolo îi este sediul”, a explicat Cristian Petrescu, directorul Direcţiei de Dezvoltare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Turiştii vor merge la noroc

Problema nu este a hărţii, realizate de o companie austriacă, cu zeci de ani vechime în domeniu, după modelul ghidului turistic al Vienei, ci a coordonării informaţiilor. Orice turist care va lua gratis unul dintre cele 100.000 de exemplare tipărite anual şi va alege unul dintre cele 16 obiective recomandate de municipalitate să fie vizitate va descoperi că în aproape jumătate dintre acestea nu va avea acces.

De pildă, sediul Ministerului Agriculturii, Arcul de Triumf, Primăria Municipiului Bucureşti sau Palatul Cotroceni sunt locuri fie închise, fie restrictive faţă de grupurile de turişti. Probabil de aceea nu a fost trecut niciun contact sau vreun program de vizitare în dreptul obiectivelor turistice. Astfel, majoritatea sunt nişte clădiri, monumente, ziduri bune de admirat din stradă. 

„Primăria ne-a cerut bani”

Singura hartă turistică a Bucureştiului, care există în prezent pe piaţă, dar care costă aproape 15 lei, a fost tipărită de Editura Niculescu în urmă cu un an. „Noi avem ­copyright de la Editura Huber din Germania. Cei din Germania au realizat harta după nişte date internaţionale”, a explicat pentru „Adevărul“ Mihaela Spurcaciu, unul dintre redactorii care au lucrat la realizarea acestei hărţi.

Ea a adăugat că cea mai grea parte a fost colaborarea cu Primăria Capitalei, atunci când a trebuit să verifice baza de date a obiectivelor.

„Cum în Bucureşti în fiecare zi se mai demolează o fabrică şi se mai construieşte un mall, am cerut ajutorul instituţiilor publice, inclusiv al Primăriei şi mai ales al celor de la Cadastru, dar ne-au spus că astfel de informaţii nu sunt pe gratis”, a precizat redactorul de la Editura Niculescu.

TravelMaker realizează tururi ale Bucureştiului zilnic, de la 1 septembrie. Un astfel de tur durează patru ore şi costă 30 de euro de persoană şi se face dimineaţa, când muzeele sunt deschise. Ce poate vedea turistul străin în Bucureşti? Palatul Parlamentului şi Muzeul Satului, a răspuns imediat angajatul agenţiei de turism. „Mai mult nu se poate vedea, pentru că traficul din oraş este foarte greu”, a declarat Vlad Coman, agent de turism la TravelMaker.

Alte agenţii folosesc hărţile de la Ministerul Turismului şi le prezintă străinilor obiectivele de pe bulevardele mari. „Turiştii se minunează de foarte multe locuri, pentru că ei văd partea frumoasă a Bucureştiului”, spune Alexandra Paraschiv, ghid turistic la Romadria Confort.

„În alte capitale, astfel de hărţi se găsesc gratis începând de la aeroport până la hoteluri. În Bucureşti trebuie să umbli printr-o sută de librării să-ţi cumperi una”, a mai declarat Alexandra Paraschiv.

image

Centrul de Informare Turistică va fi gata atunci când se vor finaliza lucrările la Pasajul Universităţii, pentru că acolo îi este sediul

image


Cristian Petrescu
directorul Direcţiei de Dezvoltare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti

Agenţiile de turism au propriile ghiduri pentru oaspeţi

Cei care lucrează în domeniul turistic, în special agenţii care se ocupă de turiştii străini care vin în Bucureşti, spun că şi-au luat gândul de multă vreme de la sprijinul autorităţilor locale. Astfel, agenţiile de turism din Capitală îşi alcătuiesc singure hărţile şi broşurile pe care le împart turiştilor străini.

 „Nu ştiu de existenţa unei hărţi turistice bune a Bucureştiului, cu atât mai puţin nu am primit niciun fel de informaţii sau ajutor de la primărie. Noi am încercat să găsim o hartă clară, dar până în acest moment tot ce putem oferi clienţilor noştri sunt pliantele cu informaţii despre Bucureşti şi explicaţiile ghizilor noştri”, a explicat Vlad Coman, agent de turism la TravelMaker. Cele mai recomandate obiective turistice din oraşul de pe Dâmboviţa rămân, astfel, Palatul Parlamentului şi Muzeul Satului.

Rutele propuse de Primărie turiştilor:

Traseul A

1. Centrul Expoziţional Romexpo
2. Arcul de Triumf
3. Palatul Cantacuzino
4. Ateneul Român
5. Palatul Regal
6. Cercul Militar
7. Muzeul Băncii Naţionale a României
8. Palatul Cec
9. Caru’ cu Bere
10. Palatul Parlamentului

Traseul B

1. Muzeul Satului
2. Lupa Capitolina
3. Teatrul Naţional Bucureşti
4. Palatul Şuţu
5. Templul Coral
6. Curtea Veche – Palatul Voievodal
7. Palatul Patriarhal

Traseul C


1. Palatul Cotroceni şi Muzeul Naţional Cotroceni
2. Facultatea de Medicină
3. Opera Română şi Muzeul Operei Române
4. Primăria Municipiului Bucureşti
5. Statuia Voievodului Mihai Viteazul
6. Teatrul Naţional Bucureşti
7. Ministerul Agriculturii
8. Templul Elen
9. Foişorul de Foc - Muzeul Naţional al Pompierilor

Traseul D


1. Palatul Cotroceni şi Muzeul Naţional Cotroceni
2. Palatul Kretzulescu
3. Foişorul de Foc - Muzeul Naţional al Pompierilor

Astăzi în „Adevărul de Seară“  Reportaj „Pierduţi cu harta Capitalei în mână”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite