Boala unui spital într-un sistem care ignoră pacienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean este cea mai mare unitate medicală din Braşov. FOTOArhivă.
Spitalul Judeţean este cea mai mare unitate medicală din Braşov. FOTOArhivă.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este cea mai mai mare unitate medicală din Braşov. Tratează annual peste 80.000 de pacienţi, dar nu a fost lipsit de scadaluri. În 2009 mai mulţi pacienţi au acuzat de malpraxis un ortoped, dar medicul nu a păţit nimic. A fost însă promovat şi anul acesta a ajuns directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Judeţeanul a fost construit în 1973, iar în ultimii ani a fost renovat şi arată acum ca un spital occidental. Confortul nu îi încălzeşte însă prea tare pe pacienşi. Unitatea se confruntă cu o mare criză de personal. Este nevoie de 53 de medici şi 148 de asistente la cel mai mare spital din oraş. La fel este şi la celelalte spitale, iar multe posuri sunt blocate.  La Judetean din cauza lipsei medicilor un angiograf ( aparat vital pentru cardiaci) care a costat 1 milion de dolari funcţionează la limita de avarie. La cele câteva concursuri organizate nu se prezintă nimeni din cauza salariilor de mizerie. Şpaga la doctor merge deci foarte bine în aceste condiţii: o operaţie de apendicită costă 200-250 de lei, una la fiere 400-500 de lei, la ortopedie se dă de la 200 până la 2.000 de lei în funcţie de intervenţie. Şi la Materniate medicii sunt recompensaţi de paciente: 100 de euro o naştere normal, 200 o cezariană, 50 de euro la anestezist.

Spitalul nu a fost ocolit nici de acuzaţii de malpraxis. Niciun medic nu a fost până acum dat afară sau pedepsit usturător. Cel mai mare scadal a fost în 2009 când un medic ortoped a fost acuzat că a montat o proteză pe şoldul sănătos în loc de cel bolnav, iar apoi a tratat o infecţie cu paracetamol. Conducerea spitalului a spus atunci că femeia avea coxartroză şi era nevoie de proteză la ambele şolduri şi s-a intervenit unde era mai urgent. La începutul anului 2010 o pacientă a aceluiaşi pe medic a murit după o operaţie. Şi în acest caz s-au găsit explicaţii. Femeia avea 86 de ani şi au apărut complicaţii comune în cazul vârsticilor. Medicul nu a fost pedepsit şi anul acesta chiar a fost numit director la Casa Judeană de Asigurări de Sănătate.

Au confundat hepatita cu malaria

Joseph Okunowo a murit la sfârşitul 2011, la doar 24 de ani. La scurt timp după ce s-a întors din Nigeria, tânărul a ajuns în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov unde i s-a spus că are hepatită. Până când s-a depistat că de fapt suferea de malarie a fost prea târziu. Mama lui a declarat că tânărul le-a spus medicilor că a fost în Africa şi că nu şi-a făcut vaccinul. Ba mai mult, le-a arătat şi pişcăturile de ţânţari pe care le avea pe picioare. Colegiul Medicilor Braşov a stabilit după o anchetă că nu există culpă medicală în acest caz.

Criza de medici a ucis un om

O femeie din Făgăraş şi-a pierdut recent soţul de 49 de ani. Omul  a murit de infarct după ce ambulanţa a venit fără medic. Ghinionul bărbatului a fost că singura ambulanţă cu medic era plecată la alt caz grav. Soţia bărbatului vrea să dea statul în judecată şi să ceară constribuţia la sănătate a soţului ei din ultimii 28 de ani, pe motiv că bărbatul ei nu a beneficiat de îngrijiri medicale.


 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite