Revoluţia de la Timişoara va fi studiată în liceu. Materia, inclusă în programa anului școlar 2023-2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la începutul anului școlar 2023 – 2024, Ministerul Educației va emite ordinul de ministru cuprinzând decizia de introducere a disciplinei în programa școlară.

Din zilele Revoluției de la Timișoara FOTO Constantin Duma
Din zilele Revoluției de la Timișoara FOTO Constantin Duma

Deputatul PNL Timiș, Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest, a anunțat vineri, 4 noiembrie, că propunerea legislativă pe care a inițiat-o privind introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului „Istoria Revoluţiei de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România", a parcurs întregul circuit legislativ și a fost promulgată de Președintele României.

În calitate de inițiator al proiectului de lege, mulțumesc tuturor partenerilor politici și instituționali care au facilitat și au susținut derularea procesului legislativ, îi mulțumesc domnului președinte, Klaus Iohannis, pentru promulgarea noii legi, dar și colegilor senatori și deputați", a transmis Marilen Pirtea.

„Tinerii României merită să fie motivați și susținuți, prin noul curs de liceu, pentru ca eroii care în 1989 au făcut posibilă Revoluția Română din 1989, a cărei flacără a fost aprinsă la Timișoara, să nu fie uitați, ci, dimpotrivă, istoria și eroismul lor să fie studiate, apreciate și păstrate într-un loc luminos, în memoria noastră colectivă”, a mai spus deputatul Pirtea.

În acord cu noua lege, până la începutul anului școlar 2023 – 2024, Ministerul Educației va emite ordinul de ministru cuprinzând decizia de introducere a disciplinei, dar și cu privire la programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România”, aferente curriculumului la decizia școlii, ce va fi adoptată și publicată de Ministerul Educației.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite