Cum îşi plăteau ardelenii în urmă cu un secol propria înmormântare din timpul vieţii, cu ajutorul unor „reuniuni” care se ocupau de toate pregătirile

Reuniunile de înmormântare îi sprijineau pe cei care-şi pierdeau fiinţele dragi FOTO: Facebook Maieru ca altădată

Ajutorul de înmormântare acordat de către autorităţile locale persoanelor care-şi pierd apropiaţii exista şi în urmă cu 100-150 de ani sub o altă formă. Acesta era susţinut de „reuniunile de înmormântare”, adevărate asociaţii care se ocupau de cele necesare conducerii pe ultimul drum, începând de la suportarea costurilor şi până pregătirile efective.

„Reuniunile de înmormântare” au apărut în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acestea erau practic forme de asociere, care aveau menirea de a sprijini întreaga comunitate financiar, moral şi social pentru a depăşi momentele grele din viaţa oricărei persoane determinate de decesul unei fiinţe dragi.

„Reuniunile de înmormântare aveau scopul de a asigura o înmormântare corespunzătoare membrilor săi, oferind sprijin financiar sau ocupându-se în totalitate de înmormântarea acestor. Numărul de membri ai reuniunii varia în funcţie de mărimea şi bunăstarea comunităţii”, explică istoricul Ana-Maria Neniţoiu, care a şi dedicat acestui subiect un studiu publicat de Arhiva Someşeană.

Aceste organizaţii aveau un preşedinte, vicepreşedinte, secretar, casier, cenzori şi membri. Pentru a fi acceptaţi ca membri, bistriţenii trebuiau să aibă o purtare cuviincioasă, să fie sănătoşi, să nu sufere de boli incurabile şi să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 50 de ani. Practic, ardelenii îşi plăteau propria înmormântare din timpul vieţii sau se asigurau că cineva o va face odată ce părăsesc această lume.

Cel care aproba noii membri era consiliul de administraţie, care avea dreptul chiar să ceară viitorului membru o adeverinţă medicală care să-i „dovedească” starea de sănătate şi vârsta acestuia, în caz că existau suspiciuni.

Rău-platnicii şi cei cu probleme cu legea erau excluşi din reuniuni

Cei care întârziau plata taxelor de deces mai mult de 8 zile şi cei care erau acuzaţi de crime sau alte delicte erau excluşi din reuniune. Membri achitau o taxă la intrarea în reuniune şi alta, mai mică, la fiecare înmormântare. În cazul unor epidemii, calamităţi naturale şi războaie, adunarea generală avea dreptul să majoreze taxele.

În Bistriţa funcţionau mai multe reuniuni, cea mai mare, ”Meseriaşul”, având 900 de membri. Printre ele se număra una care sprijinea exclusiv evreii.

„Reuniunea „Chewra Kadischa” a susţinut persoanele israelite fără posibilităţi, chiar dacă nu erau membri ai acesteia. S-a îngrijit de persoanele bolnave, a oferit consultanţă şi asistenţă medicală gratuită. Pregătirile de înmormântare erau făcute cu stricteţe: aşezarea, spălarea, îmbrăcarea, priveghiul respectându-se obiceiurile tradiţionale”, mai spune Ana-Maria Neniţoiu.

De asemenea, la fiecare înmormântare trebuiau să participe cel puţin 10 membri ai reuniunii.
„Prin înfiinţarea reuniunilor de înmormântare s-a creat un liant în consolidarea unei comunităţi în faţa unui moment important în viaţa fiecărei persoane. Reuniunea de înmormântare era o formă de susţinere a locuitorilor comunităţii din punct de vedere moral, social, emoţional, financiar în momentul dispariţiei unei persoane dragi”, completează istoricul.

Aceste reuniuni erau benefice pentru întreaga comunitate, ajutând la consolidarea ei şi a relaţiilor interpersonale.

Vă mai recomandăm:

Tanti Medena, ultima bocitoare din Bistriţa-Năsăud, care plânge morţii în versuri făcute pe loc: „Am cântat odată un beţiv de s-o cântat tătă casa!“

Cum se căsătoreau străbunii noştri, la 1800. Formalitatea ciudată cu zestre trecută în actul de căsătorie şi anunţuri de mărătiş făcute în biserică