Hanul Vulturul Negru din Baia Mare. Istoria fascinantă a unei clădiri medievale a Maramureșului
0Hanul Vulturul Negru este emblematic pentru centrul vechi din Baia Mare. Istoria clădirii este fascinantă, aici devenind peste timp sediul primăriei sau chiar al judecătoriei.
Clădirea a fost unul dintre obiectivele restaurate în perioada 2004-2005, când edificiile medievale din centrul vechi a orașului au fost parte dintr-un amplu proiect de restaurare.
Odată cu cercetările realizate atunci în Maramureș, s-a stabilit că Vulturul Negru funcţiona la 1736 ca han aflat în proprietatea oraşului, iar denumirea Vulturul Negru se referă, probabil, la blazonul familiei Habsburg.
În han erau cazaţi negustori veniți la târgul din piață, cu mărfuri în tranzit, călători sosiți din toate părțile, și aici au fost găzduite personalități importante ale vremii.
Pe lângă serviciile de cazare, aici a existat o cârciumă şi saloane de petrecere (pentru cărţi, biliard, popice), iar la etaj, în secolul al XIX-lea, erau organizate baluri şi spectacole teatrale.
A suferit modificări în timp
Hanul Vulturul Negru, precum și Cerbul de Aur (fostul hotel Minerul din perioada comunistă) au fost arendate de către oraş pentru o perioadă de un an. Astfel, arendaşii garantau calitatea băuturilor şi întreţinerea clădirii, însă documentele cercetate arată că de multe ori, arendașii nu-și puteau plăti chiria. În aceste cazuri, erau închiși în închisoarea orașului.
Potrivit aceleiași publicații, în unii ani, din cauza lipsei de arendași, sfatul orășenesc a întreținut hanul. Însă unele documente indică faptul că nu era cel mai luxos han, nici cel mai frecventat, iar construcția din lemn, cu un singur nivel la acea vreme, își caza oaspeții toți în aceeași încăpere, cu paturi de paie.
„Se cunosc mai multe inventare ale hanului Vulturul Negru. Înfăţişarea bucătăriei şi a cârciumii (cuptor, respectiv mese şi bănci din lemn de stejar, ferestre cu chenare din cositor) sunt cunoscute din inventarul din 1764. Oaspeţii au putut să joace popice, iar pentru cai a servit un grajd în curte. Acest inventar arată că hanul la acea dată a fost o clădire construită din lemn, cu un singur nivel, pe locul aripei actuale spre piaţă. Conform izvoarelor, Cerbul de Aur a fost hanul mai frecventat. Confortul nu era prea ridicat, se pare, că toţi oaspeţii au fost cazaţi în aceeaşi încăpere, în paturi cu paie”, arată enciclopediavirtuala.ro.
Preluat de sfatul orășenesc, din cauza deteriorării
La 1873, sfatul orășenesc a luat decizia de a interveni, din cauza deteriorării clădirii.
„Fiindcă hanul nobilului oraş, numit Vulturul Negru, situat pe piaţă este în stare atât de deteriorată, încât domnii străini din lipsa confortului (…) nu se mai cazează acolo (…), oraşul nobil având din această cauză nu numai pagube, dar şi necinstire, s-a decis că în limita posibilităţilor casei oraşului din direcţia străzii (strada Vasile Lucaciu) (…) să fie alipite nişte camere de oaspeţi. Din această cauză se solicită lui Gáspár Huzel să evalueze costurile şi să deseneze clădirea cu bun simţ (…)” , așa sună traducerea din limba maghiară.
Documentele vremii arată că numele arhitectului este același care a efectuat reveleul bisericii Sfântul Ștefan, cunoscută azi ca „Turnul Ștefan”.
Cel mai probabil, clădirea a fost supraetajată la 1802, iar proiectele acestei faze, colorate în acuarelă, sunt păstrate la arhiva orașului.
„Stilul neoclasicist al acestei faze se observă cel mai bine pe faţada spre curte a aripii estice. În anii 1870, clădirea a fost modernizată în stil eclectic istoricizant (neorenascentist), această tratare a faţadelor caracterizându-l până la ultima reabilitare, când – pe baza unui proiect de faţadă din secolul al XIX-lea – clădirea a fost refaţadizată dinspre piaţă şi disnpre strada Vasile Lucaciu”, mai scrie sursa citată.
Personalități marcante cazate aici
În alte documente mai este consemnat sub denumirea de Aquilla Nigra, Fekete Sas sau Schwarzer Adler și sunt meționate personalități importante care au fost găzduite aici.
„Pe fațada dinspre strada Baia Sprie, pe o placă cu litere aurii, este consemnat un astfel de moment: „Itt szallt meg Petófi Sandor, 1847. Szept. 8-an” (în traducere: „Aici a fost găzduit poetul Petófi Săndor în 8 septembrie 1847”)”, este menționat în volumul „Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste” publicat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, într-un proiecet realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare.
Același document arată că hanul a funcționat în această locație până în jurul anilor 1870, când aici s-a instalat, pentru o perioadă de timp, primăria orașului.
„În primele decenii ale secolului al XX-lea, funcțiile clădirii au fost diferite. După anul 1918, primăria a revenit în acest imobil, iar în 1950, localul a fost preluat de Sfatul popular regional Maramureș, pentru ca în 1955 să revină primăria (sub numele de Sfatul popular orășenesc), care și-a avut aici sediul până în anul 1968”, se mai arată în volum.
Judecătorie, în perioada comunistă
Imobilul a mai găzduit apoi, pentru aproximativ doi ani, Comitetul județean și municipal al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), al Consiliului județean și municipal ale organizației pionierilor. Apoi, din anul 1970 până in anul 2001, aici a funcționat Judecătoria Baia Mare.
„În această ultimă perioadă, în curtea interioară a edificiului se afla una din cele două săli de judecată; în momentul eliberării acestor spatii, ca urmare a lucrărilor de restaurare efectuate, a fost recuperată muzeografic (azi în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie) așa-numita „bancă a acuzaților”. Cercetările efectuate în anii 2002-2004 au scos la iveală faptul că edificiul inițial a fost extins treptat prin construcții adăugate și încorporate construcțiilor vecine”, se mai arată în volum.
Pusă în valoare, în prezent
În prezent, clădirea din Baia Mare, care acum este cunoscută ca „M1” (ce vine de la proiectul „Millennium” în care au fost reabilitate clădirile), este rezultatul unificării a trei corpuri de clădire.
„Cel mai vechi corp este cel al hanului propriu-zis, iar cele mai vechi element de construcție identificate în cercetări sunt ruinele unei case cu pereți groși de piatră și o pivniță pavată cu pietre de râu. Începuturile acestor elemente pot fi încadrate în secolul al XV-lea, la fel ca și unele artefacte descoperite în zonă”, mai scriu muzeografii.
Ei mai spun că o astfel de casă, cu siguranță, nu era una obișnuită în mediul urban specific medieval.
În prezent, clădirea are funcții diferite, aici având activitatea mai multe servicii din primărie și fiind organziate unele eveimente, ședințe, întâlniri.
Subsolul are parțial boltă cilindrică din carămidă. La parter, încăperile au bolți cilindrice, iar la etaj - tavan drept. Șarpanta este în stil baroc și dă un aspect plăcut clădirii, ieșind mult în evidență în ansamblul arhitectonic al Pieței Libertății.
Se încarcă comentariile...
