Vot cu strigaturi pentru membrii C.S.M.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Comisiile juridice ale Parlamentului a continuat, ieri, scandalul legat de numirea noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Dupa ce, saptamana trecuta, alianta PSD-PRM

La Comisiile juridice ale Parlamentului a continuat, ieri, scandalul legat de numirea noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Dupa ce, saptamana trecuta, alianta PSD-PRM respinsese doua din cele trei propuneri ale Curtii Supreme de Justitie, audierea a continuat cu urmatoarele candidaturi propuse de catre CSJ. Doi judecatori, Lidia Barbulescu si Voicu Marin, s-au retras. Prima a invocat faptul ca, daca ar intra in CSM, ar fi in conflict de interese, pentru ca, la CSJ, este sefa comisiei disciplinare si nu poate, deci, face parte din doua organisme cu acelasi rol. A urmat pe lista Bucur Gheorghe, care a trecut fara probleme, dupa care a fost acceptata Nineta Anghelina. Urmatorul pe lista, Voicu Marin, le-a spus senatorilor si deputatilor ca el nu se considera reprezentantiv pentru CSJ, avand doar noua voturi de nominalizare din partea judecatorilor. Scandalul a aparut la candidatii propusi de catre tribunale. Unul dintre pretendentii la un loc in CSM, judecatorul Andreea Ciuca, presedintele Tribunalului Targu Mures, i-a cerut direct senatorului peremist Dumitru Pop sa se abtina de la vot, acuzandu-l ca nu este obiectiv. Ciuca si Pop au avut, in urma cu doi ani, un conflict legat de una dintre firmele peremistului, care au participat la o licitatie in privatizarea statiunii Sovata. Senatorul PRM a fost atat de nemultumit de prestatia judecatoarei, incat a reclamat-o, iar razboiul dintre cei doi a ajuns in paginile presei. Pop si colegii sai au avut acum prilejul sa-si ia revansa. Invocand faptul ca nu exista o prevedere regulamentara, Pop a refuzat sa se abtina de la vot si, sustinut de PRM si de o parte dintre parlamentarii pesedisti, a presat respingerea judecatoarei, care a obtinut doar noua voturi "pentru", fata de 16 "impotriva". Conform unor surse, deputatul PSD de Iasi, Traian Dobre, i-ar fi reprosat judecatoarei, dupa ce aceasta a parasit sala, ca este aroganta. Dupa respingerea Andreei Ciuca, parlamentarii au aprobat candidatura judecatoarei Rodica Cosma. Senatorii si deputatii au terminat, ieri, audierile pentru noul CSM, urmand ca lista sa fie aprobata de catre plenul Parlamentului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite