VIDEO Petre Roman: „Suntem din nou într-o fază primitivă”

0
0

Primul premier postdecembrist spune că problema cea mai importantă în România este restabilirea încrederii populaţiei în liderii săi, lucru care nu se poate face decât cu oameni de valoare.

N-are de gând să se retragă, cu una, cu două, din prim-planul vieţii politice româneşti, acolo unde a fost o prezenţă constantă în ultimele două decenii. Petre Roman a mărturisit „La masa Adevărului" că este interesat de portofoliul Afacerilor Externe dintr-un viitor guvern al USL, convins fiind că experienţa sa va susţine demersurile de „limpezire a relaţiilor României în lume".

Citeşte şi: VIDEO Making of Petre Roman la Masa Adevărului

Cât priveşte situaţia actuală a ţării, primul şef de guvern de după Revoluţie spune că „repunerea în drepturi a bunului-simţ şi a competenţei" reprezintă cheia revigorării economice şi sociale a României.

Petre Roman adaugă faptul că statul ar putea folosi CEC-ul pentru a finanţa „motorul economiei", întreprinderile mici şi mijlocii şi că reducerea fiscalităţii este o măsură ce trebuie luată neîntârziat. Despre toate acestea şi multe altele aflaţi în rândurile de mai jos, dar şi în forma video a dialogului „La masa Adevărului".

CARTE DE VIZITĂ

-S-a născut la 22 iulie 1946, la Bucureşti.
-Este de profesie inginer energetician.
-Obţine doctoratul la Institutul de Mecanica Fluidelor din Toulouse (1974).
-Este profesor universitar (din 1990).
-A fost prim-ministru (1989-1991), preşedinte al Senatului (1996-1999) şi ministru al Afacerilor Externe (1999-2000).
-A condus PD din 1992 şi până în 2001.

„Reformele avortate ne-au costat mult"

„Adevărul": Cum v-aţi imaginat evoluţia României în urmă cu două decenii, atunci când eraţi premier, şi cum arată ea astăzi?

Petre Roman: Ar fi două momente. Primul moment - cu puţin timp înainte de 22 decembrie 1989, când eram un profesor care îşi dorea mai mult decât orice libertatea, în reperele pe care le aveam la dispoziţie atunci, cu convingerea că regimul comunist era un regim sfârşit şi foarte dăunător. Şi al doilea moment - imediat după 22 decembrie 1989 când m-am trezit prim-ministru şi cu o răspundere uriaşă de care nu eram chiar atât de conştient. Asta din fericire pentru că altfel poate că aş fi fost prea copleşit. Dar înainte de 22 decembrie 1989 mă gândeam la faptul că, având o economie care să funcţioneze occidental, toată acea valoare de care dispunea România, excelenta tehnocraţie, va izbucni, transformându-ne într-o ţară importantă, interesantă, plăcută, agreată. Abia după 22 decembrie 1989 am măsurat cu adevărat dezastrul economic general, dar, din păcate nu numai pe cel economic, ci şi pe cel de spiritualitate, de mentalitate, cu care porneam la drum.

Aţi făcut o declaraţie controversată în urmă cu 20 de ani. Spuneaţi, referindu-vă la retehnologizarea industriei româneşti, că avem „fiare noi cu valoare de fiare vechi". De aici şi interpretarea ulterioară potrivit căreia industria noastră ar fi fost „un morman de fiare vechi".

Era o constatare pe care o făcusem eu însumi. Pentru că, deşi eram profesor universitar, şef de catedră, aveam „sarcini de partid", cum se spuneau. Aceste sarcini erau de natură profesională, din fericire pentru mine - şi anume trebuia să ajutăm industria. Am fost în mai multe locuri în ţară unde am văzut industriile. Erau într-un dezastru inimaginabil. Vă pot da câteva exemple: am fost la centrala termoelectrică bituminoasă de la Anina - a costat 400 de milioane de dolari şi n-a funcţionat nici o oră; în cele din urmă, în anul 2002, a fost vândută ca fier vechi. Termocentrala de la Giurgiu era nouă, dar într-o stare greu de imaginat de dezastru tehnologic. Mai văzusem câte ceva din industria mineritului, o uzină de aprovizionare care niciodată n-a fost viabilă, un autocamion imens de 100 de tone care a funcţionat o oră şi multe altele asemenea. Deci erau fiare noi cu calitate de fier vechi.

Dar aceste „fiare" erau pline cu muncitori...

Sigur, s-a declanşat o luptă între reformişti şi cei care se gândeau la o modalitate de a-şi menţine influenţa de putere. Această luptă s-a terminat aşa cum s-a terminat în septembrie 1991, dar mai ales după aceea, când am intrat în luptă politică directă cu dumnealor. Atunci ei au aruncat acest slogan foarte populist - „morman de fiare vechi" - dar care avea o rezonanţă în mintea multora. Oamenii simpli care începuseră să-şi piardă locurile de muncă au spus: „Dom'le, păi n-a zis Roman cu mormanul de fier vechi?!". A fost o propagandă extrem de agresivă şi nu lipsită de efect. Eu am auzit spunând asta, după aceea, chiar şi oameni cu oarecare pregătire, presupunând că eu am transformat industria în fiare vechi. E un lucru absolut aberant. În februarie 1991, am avut iniţiativa privind retehnologizarea industriei româneşti, fiind conştient de întârzierea noastră colosală în domeniul tehnologiei.



O întârziere estimată de unii ca fiind de zece ani...

Depinde, aş putea să vă dau o cifră foarte dură. În 1988, anul în care s-a putut face o măsurătoare corectă în raport cu Europa, deci cu foarte puţin timp înainte de Revoluţie, productivitatea muncii în industria românească era de nouă ori mai mică decât în Germania. Dar, nota bene!, de două ori mai mică decât în Uniunea Sovietică. Retardul era colosal şi mai ales retardul acumulat în anii '80 din cauza nebuniei lui Ceauşescu cu achitarea datoriei externe. Nu s-a mai importat nimic, nici măcar pentru susţinerea unui minim tehnologic. Deci realitatea era foarte, foarte dură. Dar noi plătim şi astăzi decizii greşite în ceea ce priveşte dezindustrializarea României şi pierderea a patru milioane de locuri de muncă. La cererea mea, compania Mackenzie a realizat un program de restructurare a industriei şi a economiei româneşti.

În anul 1991...

Da. În discuţiile pe care le-am avut cu ei, au evaluat că s-ar pierde două milioane de locuri de muncă. Deci, în mod rezonabil, în mod gândit, putem să spunem chiar planificat, în sensul de planificare strategică, erau două milioane de locuri de muncă. Ei bine, la noi s-au pierdut patru milioane! Şi asta, evident, a fost cauza unor politici greşite, a unor reforme înfundate, avortate de fapt, a unor reforme minţite. Sigur, asta s-a întâmplat dintr-o demagogie şi un populism crase. Aşa a fost, multă vreme, reforma din domeniul mineritului, ca să vă dau un singur exemplu. Sau, pur şi simplu, era interesul de a anula valoarea unui activ economic pentru ca apoi să fie privatizat. În România s-a inventat termenul „privatizare prin lichidare", care este un nonsens total.

Aţi amintit de industria minieră. Iată că nici acum nu s-a rezolvat problema şi asta costă vieţi omeneşti...

Această reformă s-a făcut lent, iar pagubele au fost în continuare foarte mari. Şi principalii pierzători ai acestei reforme neduse până la capăt au fost chiar minerii.

Şi sunt în continuare. Zilele acestea au mai murit câţiva oameni.

image

Avem acest exemplu tragic.

Şi care se poate repeta...

Se poate repeta pentru că este clar că, nu numai din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere social, moral, producţia asta în pagubă este inacceptabilă, este absurdă. Nu e vorba că de o pierdere de 2-3 la sută. E o pierdere de 50,60% pe anumite zone. Este absolut aberant. O asemenea producţie nici nu poate fi retehnologizată, că nu are sens. Prin urmare, oamenii sunt în continuare în pericol.

În 1988, anul în care s-a putut face o măsurătoare corectă în raport cu Europa, productivitatea muncii în industria românească era de nouă ori mai mică decât în Germania.

„CEC-ul ar putea credita IMM-urile"



Dacă aţi fi în momentul de faţă prim-ministru ce decizii imediate aţi luat?

Nouă ne lipseşte mult în acest moment o guvernare coerentă şi eficientă. Mi-ar trebui 30 de măsuri pe care să le pot lua imediat, tocmai pentru a corecta nişte situaţii. În mod evident, cea mai importată măsură sau cel mai important pachet de măsuri este acela care priveşte întreprinderile mici şi mijlocii. Acestea au fost cel mai lovite de criză, în mod absolut nejustificat. În toată lumea civilizată, aceste întreprinderi au fost cele sprijinite pentru că ele au menţinut locuri de muncă, ba chiar au şi creat locuri de muncă. Şi au asigurat relansarea post-criză. Asta e o chestiune evidentă. Din păcate, niciuna dintre direcţiile anunţate de guvern nu a fost sinceră. Amintiţi-vă de momentul decembrie 2008, de ceea ce spuneau atunci aceşti guvernanţi. Unde suntem acum? Este un zig-zag complet incoerent. Păi, cum să ieşi bine din aşa ceva?! Logic nu poate să iasă nimic bun, şi n-a ieşit.

Aşadar, prima măsură pe care aţi lua-o ar viza întreprinderile mici şi mijlocii. A doua care ar fi?

Ar fi un pachet de măsuri care să meargă înspre întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv prin înţelegeri financiare. Ar trebui să utilizăm, de exemplu, CEC-ul. Acum văd că iar a apărut ideea de a-l privatiza. De ce? În momentul când Angela Merkel şi-a început programul anti-criză, văzând că băncile private nu creditau economia, a apelat la o bancă care are capital de stat pentru a credita întreprinderile mici şi mijlocii. Prin urmare, acest pachet de măsuri trebuie neapărat să vizeze „motorul economic" al ţării, motor ce trebuie să alimenteze celelate ramuri. Acest motor este gripat şi are forţa diminuată deoarece s-au pierdut foarte multe întreprinderi.

În momentul când Angela Merkel şi-a început programul anti-criză, văzând că băncile private nu creditau economia, a apelat la o bancă care are capital de stat pentru a credita întreprinderile mici şi mijlocii.

„România e o închisoare a impozitelor"

image



Sunteţi adeptul impozitării progresive sau al cotei unice de impozitare?Aţi condus un partid de stânga, PD, iar acum sunteţi în zona PNL...

Partidul Democrat a fost înainte de toate un partid reformist. Sigur că a fost un partid care s-a înscris în linia social-democrată modernă şi anume cea liberală. Am avut prieteni care erau ca şi mine în mişcarea social-democrată şi care, totuşi, au avut o guvernare liberală. Vă dau exemplul lui Felipe Gonzales, bun prieten de-al meu. A fost 14 ani prim-ministru al Spaniei şi sigur că a dus o politică interesantă din punct de vedere social, dar o politică ce a încurajat economia. Eu, în octombrie 1990, am luat o decizie, aş putea spune de unul singur, ca prim-ministru - am anunţat că impozitul la întreprinderile private nou create este zero. Între octombrie 1990 şi septembrie 1991 s-au creat în România 140.000 de întreprinderi mici şi mijlocii. Nu ştiu câte erau viabile, dar s-au creat cel puţin 500.000 de locuri de muncă şi s-a format capital. Sigur, m-am lovit de o foarte mare împotrivire din partea aparatului birocratic al finanţelor. Le-am spus că suntem într-o fază în care trebuie să dăm drumul, să descătuşăm...

A fost o decizie politică...

A fost o decizie pur politică. Ei bine, întrebarea dumneavoastră referitoare la sistemul de impozitare este una mai degrabă tehnică. Decizia mea politică ar fi să facem un sistem de impozitare care să-i premieze pe cei ce produc valoare în economie. N-are importanţă pe ce căi. Să-i premieze pe cei care produc valoare adăugată în economie, iar asta înseamnă că am nevoie de o adevărată reformă fiscală, nu de o măsură. Când Alianţa D.A. a venit la putere, a venit cu această idee: „Cota unică face minuni". Mie mi s-a părut că e o chestie cel puţin ineficientă, dacă nu chiar copilărească. Ori ai o problemă de fiscalitate extinsă pe tot ce este economia şi, în general, pe tot ce este creaţie în România şi atunci rezolv-o pe toată, ori ai o simplă problemă de impozitare salarială şi atunci soluţia nu este neapărat 16%. De ce nu este 10%? A făcut cineva nişte calcule? Prin urmare, şi astăzi răspunsul meu e acelaşi: noi avem o mare problemă de fiscalitate, de fiscalitate aberantă, copleşitoare. Noi suntem într-o închisoare a impozitelor. România este o închisoare a taxelor şi a impozitelor.

Mulţi economişti spun că, în perioada pe care o traversăm, nu este cazul să umblăm la fiscalitate, în sensul diminuării ei...

Eu nu înţeleg deloc chestia asta. Întâi foarte mulţi economişti susţin că România are mare nevoie de reforme, după care tot ei spun „Da, dar nu aşa şi nu acum!" Păi, stai puţin, dar când? Dacă nu acum, atunci când? Ba tocmai acum s-ar fi impus când, de fapt, lumea e mai receptivă. Sigur, politica are restricţiile ei, politica are blocajele ei. Întotdeauna este aşa pentru că interesele în societate sunt multiple şi sunt legitime. Afară de interesele care sunt ilegale, toate celelalte sunt legitime. Prin urmare, este normal să ţii cont de această realitate. Dar mie mi se pare că politica reuşeşte mai uşor când lumea este un pic îngrijorată. „Domnule, ce ne facem?" „Păi, uite, hai să facem lucru ăsta!"

Noi avem o mare problemă de fiscalitate, de fiscalitate aberantă, copleşitoare. România este o închisoare a taxelor şi a impozitelor.

„PDL e un partid bolşevic"

image



Câtă legătură mai are actualul partid de guvernământ, Partidul Democrat Liberal, cu PD-ul pe care l-aţi condus până în 2001?

Foarte puţin. Sigur, din punct de vedere uman, încă sunt mulţi dintre cei care formau avangarda şi garda Partidului Democrat. Însă este un partid la opusul, cred eu, a ceea ce a fost Partidul Democrat. Partidul Democrat era un partid al oamenilor liberi, reformist şi un partid de curaj. Partidul Democrat n-a fost întotdeauna un partid iubit, dar a fost un partid la care toată lumea se uita foarte serios. „Domnule, cu ăştia nu-i de joacă! Ăştia ştiu ce spun, ştiu ce vor, mulţi dintre ei sunt educaţi în afară, proşti sunt puţini pe acolo." Deci, părerea noastră conta şi eram un partid care se impunea prin această atitudine, un partid de care oamenii, să zicem, poate că se fereau, dar în niciun caz nu era un partid dispreţuit, un partid urât. Păi, spuneţi-mi şi mie dacă în Partidul Democrat Liberal de astăzi mai există măcar o adiere de libertate de gândire? Zero libertate de gândire!

Iată că mai încearcă domnul Cristian Preda, doamna Monica Macovei, domnul Vasile Blaga...

Ăsta e un partid bolşevic. Da, într-un partid bolşevic libertatea de gândire e zero. Cu asta cred că am spus tot.

V-aţi imaginat vreo clipă, atunci când conduceaţi PD, că Traian Băsescu va ajunge preşedinte al României?

Nu. Nu mi-am imaginat absolut deloc lucrul acesta şi nici nu cred că era posibil lucrul acesta. Conjunctura i-a fost extrem de favorabilă, slăbiciunile din Partidul Naţional Liberal, de asemenea, şi mai ales autosuficienţa PSD-ului, la un moment dat. Între 2000 şi 2004 cei din PSD considerau că sunt, cu adevărat, din nou stăpânii României. Asta a fost, pe lângă o uriaşă vanitate, şi o uriaşă greşeală politică. Ei bine, cum e vorba aia: „Am scăpat de dracu şi am dat de ta-su".

Am auzit deseori vorbindu-se despre faptul că au fost oameni care v-au avertizat în privinţa riscului ca Traian Băsescu să dea „o lovitură de palat" în cadrul partidului pe care l-aţi condus.

Lovitura de palat a fost evidentă, dar, din câte ştiu eu, ea n-a fost iniţiată de Traian Băsescu. De cine a fost iniţiată ştim, oamenii au şi recunoscut, au spus şi public, prin urmare nu mai e chiar un secret. Însă ei s-au gândit atunci la o schimbare ale cărei origini eu continuu să afirm că se află în faptul că am fost extrem de sever în PD cu ideea de a amesteca afacerile cu politica. Ori, din păcate, societatea românească, în special din cauza PSD-ului, a mers exact în această direcţie. Uneori s-a mers până la suprapunere - afacerile înseamnă politică, politică înseamnă afaceri. Foarte grav şi dăunător! Nu, o economie liberă nu funcţionează în felul acesta. Că există întrepătrunderi, interferenţe, bineînţeles, dar nu te duci în politică să faci bani. Şi nu faci afaceri cu ideea că le faci numai cu ajutorul politicii. Asta nu mai este o societate liberă şi nici o societate eficientă.

Unii susţin că altfel ar fi fost imposibilă acumularea de capital în România...

Cred că e profund greşită treaba asta. Da, politica motivează afacerile, stimulează un mediu de afaceri şi chiar îl sprijină. Dar, în primul rând, politica ar trebui să sprijine întreprinzătorii autohtoni. Că în perioada de acumulare există şi acumulări rapide al căror temei nu e tocmai justificat, e posibil. E un lucru, ca să spun aşa, într-o anumită măsură inevitabil. Însă, asta nu înseamnă că politica se transformă într-un sistem de toleranţă totală faţă de corupţie. Nu! Nu cred că în felul acesta s-ar produce o dezvoltare economică şi o acumulare a avuţiei naţionale. Dimpotrivă, gândiţi-vă cât de mult s-ar fi acumulat în România în materie de infrastructură dacă nu s-ar fi furat. Păi, s-ar fi produs, probabil, după nişte foarte aproximative calcule, cam cu 40% mai mult. Asta dacă n-ar fi fost factorul corupţie atât de tolerat în decizia politică... dacă nu chiar stimulat.

Gândiţi-vă cât de mult s-ar fi acumulat în România în materie de infrastructură dacă nu s-ar fi furat. Păi, s-ar fi produs, probabil, cam cu 40% mai mult.

„Foarte repede se poate recâştiga încrederea oamenilor"

image



Cum vedeţi noua construcţie politică - Uniunea Social Liberală?

Este primul pas şi cel decisiv pentru unificarea forţelor opoziţiei fără de care o bătălie electorală are puţine şanse de a fi câştigată.

image

Nu cumva aşa va creşte PDL-ul în opţiunile de vot ale românilor?

Importantă este imaginea de alternativă. Am experienţă suficientă şi nu e numai a mea. Primul lucru care contează pentru schimbare este opoziţia unită. Aşa am câştigat în 1996 şi atunci am dus bătălii dure de tot, CDR-ul cu PD-ul împreună. Aşa a câştigat Alianţa D.A. în 2004 când puţină lume credea că va reuşi.

Nici n-a câştigat, la drept vorbind... Noroc cu „soluţia imorală" - PC, cea care există şi astăzi în USL.

Bun, dar având în vedere că Băsescu a ieşit preşedinte sigur că putem spune, una peste alta, că din cele două alegeri importante una a câştigat-o Alianţa, iar cealaltă a fost fifty-fifty. De aceea, această Uniune este exact ceea ce-i trebuie acum Opoziţiei ca să se impună ca alternativă.

Nu vă e teamă că această Uniune ar putea eşua, aşa cum s-a întâmplat cam cu toate alianţele create după 1989?

E de discutat care ar fi cauzele unui asemenea eşec. În primul rând că eşecul, dacă îl mai putem numi eşec, este cazul în care această Uniune nu câştigă alegerile. Atunci e un eşec simplu, clar, electoral, „pa şi la revedere!", n-a mers. Acum, asta e greu de crezut. Mai degrabă putem miza pe o victorie a Uniunii şi deci pe formarea unui guvern de uniune. Ei bine, în privinţa asta, pentru a evita tulburări, pentru a evita derapaje, cu adevărat ar fi nevoie ca programul de guvernare - deocamdată sunt numai idei de guvernare! - să fie foarte, foarte detaliat. Avem materie de program de guvernare în absolut toate domeniile, la ora actuală. Nişte oameni puşi pe treabă, cu competenţă politică, desigur şi profesională, ar trebui să fie foarte încântaţi că moştenesc o situaţie foarte grea. De ce? Fiindcă acum ai cu adevărat ce face.

Sună foarte frumos, dar puţini ar putea fi aceia „încântaţi" de situaţia moştenită...

Eu mi-aduc aminte de guvernul meu. Păi, noi am avut totul de făcut! Dar era un guvern foarte, foarte coeziv.

Diferenţa este că orizontul de aşteptări şi speranţă al oamenilor era foarte mare, la vremea aceea. Acum, nu mai este aşa. Lumea pare să nu mai aştepte nimic bun dinspre zona politică...

E multă dezamăgire acumulată, multă amărăciune. Să înregistraţi ce vă spun eu acum: dacă dă Dumnezeu, ca să spun aşa, şi cu convingere intimă, dar şi folosind o vorbă populară, dacă dă Dumnezeu şi se naşte o guvernare capabilă, foarte repede se recâştigă încrederea. Repede!

Şi încrederea tinerilor care au plecat şi pleacă în număr mare din ţară?

Da. În primul rând, imaginaţi-vă că s-ar face un lucru pe care eu l-aş face imediat, ca prim-ministru. Aş aduce tineri şcoliţi afară în sutele de posturi de responsabilitate mai mică, mai mare, din toate domeniile în care statul este implicat.

Toată lumea a promis asta şi nu s-a făcut nimic...

Nu s-a făcut. Păi, sigur că nu s-a făcut, pentru că, de fapt, anchilozarea, interesul meschin al politicienilor, al clientelei de partid, a blocat România.

Nişte oameni puşi pe treabă, cu competenţă politică, desigur şi profesională, ar trebui să fie foarte încântaţi că moştenesc o situaţie foarte grea. De ce? Fiindcă acum ai cu adevărat ce face.

„Suntem din nou într-o fază primitivă"



Care este „prioritatea zero" a României, în viziunea dumneavoastră?

La stadiul în care ne găsim acum, prioritatea zero este să ne ridicăm din genunchi în picioare. România este devalorizată şi îngenuncheată astăzi. Adică vreau să spun că prioritatea este aceea de a reporni la drum. Fără competenţă nu se poate, fără oameni cinstiţi nu se poate. Suntem din nou într-o fază primitivă.

Vorbiţi despre reprofesionalizarea României, ca obiectiv.


Reprofesionalizarea - am văzut termenul ăsta - e un cuvânt prea preţios. Eu cred că este vorba despre repunerea în drepturi a bunului-simţ.

Sună a slogan. Crin Antonescu a folosit sintagma „România bunului-simţ".

Da, a fost. Dar eu acum fac referire la repunerea în drepturi a bunului-simţ, a competenţei, bineînţeles, şi a cinstei. Din momentul în care se instalează ideea că în politică dacă eşti cinstit eşti un tâmpit, politica nu mai face bine sub nicio formă.

Adevărul e că orice interferenţă cu sfera politică a unui om sau a unui proiect duce, practic, la anihilarea lui în percepţia publică.

Oamenii, acum ca şi în urmă cu 2500 de ani, pe vremea lui Pericles, sunt dispuşi să urmeze un lider. Şi pe măsură ce-l urmează, îl urmează cu tot mai multă încredere. La urma-urmelor, prioritatea în România, ca să răspund exact la întrebare, este asta: restabilirea încrederii, care nu se poate face altfel decât cu oameni de valoare.

Vedeţi pe eşichierul politic actual vreo persoană capabilă să redea încrederea românilor în liderii lor?

În momentul acesta nu se vede acea persoană, nu poţi să spui că există acea persoană.

Nu e identificabilă...


Da. Nu este. Poate că de această dată schimbarea vine fără lideri. Această schimbare va putea să fie asigurată de oamenii aceştia mai tineri, dacă ei chiar au un crez viabil. Cei care sunt azi în politică, precum Crin Antonescu, Ponta, şi alţii. E vorba ca să aibă faptele acolo unde le e gura, cum se spune. Asta e o chestiune foarte importantă. Unde spui că ţi-e sufletul, el chiar să fie acolo.

Din momentul în care se instalează ideea că în politică dacă eşti cinstit eşti un tâmpit, politica nu mai face bine sub nicio formă.

„S-ar putea să fie nevoie de mine într-un viitor guvern"

image

În 1996, la semnarea înţelegerii electorale pentru susţinerea candidaturii la Preşedinţie a lui Emil Constantinescu  Foto: Reuters



Vă mai interesează un loc într-un viitor guvern?


S-ar putea. Ca să dau un răspuns fără ocoliş. S-ar putea ca într-o guvernare care are de făcut atât de multe lucruri să fie foarte mare nevoie şi de o experienţă solidă în restabilirea, redinamizarea, limpezirea relaţiilor României în lume.

Vă referiţi la portofoliul Afacerilor Externe?

De exemplu. Şi, mai mult decât atât, fiindcă un ministru de Externe poate să facă mai mult decât atât. Să nu uităm că ne aşteaptă nişte ani grei care sunt anii plăţii împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional. La un moment dat, s-ar putea să fim în situaţia de a gestiona împrumuturile tot prin diplomaţie. Adică, în general, orice aport de încredere la o asemenea guvernare cred că e necesar.

Unde suntem, în momentul de faţă, din punct de vedere al politicii externe?

Stăm rău. Şi exemplul cel mai simplu este aderarea la Spaţiul Schengen.

Intrăm sau nu intrăm?

Nu. O să fie poate un compromis, dar am ajuns în situaţia asta în care, deocamdată, nu intrăm. E exemplul cel mai simplu. Franţa care, imediat după Revoluţie, a fost adevăratul avocat al României şi pentru Uniunea Europeană, şi pentru NATO, acum ne este adversară. Germania, care în noiembrie 1990 ne inclusese într-un program economic masiv, cum nu mai făcuse pentru nicio altă ţară, acum ne este şi ea adversară. Asta măsoară abisul, ruptura, prăpastia între ce aveam ca legături externe şi ce suntem acum.

image

În 1999, alături de premierul britanic Tony Blair (centru) şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu (stânga) Foto: Reuters



În anii '90, era un context favorabil pentru România...


Nu contează! Niciodată în diplomaţie nu e permis să năruieşti un patrimoniu diplomatic câştigat. Este cea mai mare crimă a unei ţări. Noi puteam să valorificăm relaţiile, dacă mergem mai departe pe linia iniţială, şi cu Statele Unite, şi cu China - care este un mare investitor. Şi atâtea altele. Încep să mă necăjesc prea rău...

Când vor simţi românii ieşirea din recesiune?

Nici nu e nevoie de mare experienţă ca să spui un lucru: de la sine nu se întâmplă nimic. Adică e clar că ne trebuie o altă guvernare. Nu cred că ne va ajuta doar contextul. Nu din context am ajuns noi în perioada 2004-2008 să acumulăm vreo 38 de miliarde de euro investiţii străine directe. E nevoie de încredere. „Economie egal încredere".

Deci nu totul depinde de criza mondială, mai depinde şi de noi.


A depins. A depins şi de criza mondială - de criza economică şi de criza financiară. Dar, până la urmă, ce s-a făcut la noi, cât de cât, în domeniul ieşirii din criza financiară? Ne-am împrumutat ca să consolidăm băncile. Bun, asta e o povară pe umerii românilor. Dar scoaterea poverii de pe umerii românilor, pe când? Aceea este ieşirea.

image

Niciodată în diplomaţie nu e permis să năruieşti un patrimoniu diplomatic câştigat. Este cea mai mare crimă a unei ţări.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite