Telenovela din spatele scenei

Monica Davidescu şi Aurelian Temişan, un cuplu de vedete căruia nu i s-a urcat la cap celebritatea Amândoi au venit din pro vincie ca să încerce să câştige o pâine din artă.

Monica Davidescu şi Aurelian Temişan, un cuplu de vedete căruia nu i s-a urcat la cap celebritatea

Amândoi au venit din pro vincie ca să încerce să câştige o pâine din artă. Dificil, dacă nu imposibil, pentru Bucureştiul anilor '90. Şi în cazul lor, "muza" a cerut sacrificii, pe care ei le-au plătit, cu modestie şi umilinţă, pe măsura ni velului de trai de atunci. Stăteau fiecare la gazdă, apoi încă trei ani, după ce s-au mutat împreună, tot cu chirie, cu gazda în casă. Monica Davidescu şi Au re lian Temişan în loc să-şi îngroape începuturile şi rădăcinile în strasuri de scenă, scot la iveală poveşti de viaţă incredibil de fruste. Orfană de mamă, Monica şi-a petrecut copilăria la Vistieru, o comunitate de câteva sute de suflete. La 19 ani, a fost învăţătoare în sat, vreme de un an. El vine din Craiova, îmboldit de visul de artist neîmplinit al tatălui. Au reuşit împreună pentru că au avut acea capacitate extraordinară de a crea şi menţine legături de suflet. Cu gazda lor, care a devenit imediat "Mamaie", ţin legătura permanent şi în ziua de azi. Pe naşii lor, Monica i-a cunoscut pe vremea când era ba secretară, ba manechin de ocazie. Peste ani, adică în 2006, familia Chinciu i-a cununat. Cuplul Aurelian Temişan şi Monica Davidescu sunt "VIP-urile în familie" ale acestei ediţii.

"Am stat trei ani în gazdă la mamaie!"

"Monica a făcut o socoteală: din 12 ani, se doarme cam o treime. Rămân vreo 8 - 9 ani, din care jumătate, fiecare dintre noi a fost separat la serviciu - spectacol, repetiţii. În turnee, am petrecut câte un an fiecare separat. Jumătate de an am fost pe la petrecerile prietenilor, împreună... Abia acum începem şi noi să ne cunoaştem", a conchis ea când a pierdut deja socoteala anilor, acesta fiind laitmotivul discuţiei cu Monica şi Aurelian Temişan. Întâlnirea cu ei a avut loc la Snagov, luni, 30 aprilie, când apropierea zilei de 1 mai trimisese în afara Capitalei jumătate din bucureşteni. Monica şi Aurelian erau şi ei într-o minivacanţă: la vila naşilor lor, arhitecţii Daniel şi Georgeta Chinciu, înconjuraţi de verdele din peisaj, de un număr impresionat de prieteni şi de şapte câini, dintre care doi ai lor.

Câinii latră, interviul merge. Dar căţelul Maţe are ceva cu căţelul Şuşu, şi discuţia se opreşte până când Monica restabileşte ordinea. Discuţie, din nou: s-au căsătorit la Palatul Snagov, chiar de ziua lui Aurelian. 430 de invitaţi, din care 370 prezenţi - 200 numai artişti. "În 2000, tot într-o zi de 3 iunie, ne-am logodit la Mânăstirea Pissiotta, doar noi şi naşii. Nu a ştiut nimeni. Presa a aflat după şapte-opt luni. Ziariştii au întrebat pe când nunta şi eu le-am spus: "Atunci când o mai pica ziua de 3 iunie, tot sâmbăta". Nu ne-am planificat căsătoria. Cam cu trei luni înainte, uitându-ne noi în calendar, am observat că data de 3 iunie pica tot în weekend, ca şi logodna. Atunci ne-am gândit dacă am putea organiza în trei luni cununia..." Şi s-au cununat.

Mamaie gătea, artiştii făceau piaţa

Mai sosesc încă doi prieteni, se fac prezentări, se reia interviul. Monica dă filmul înapoi, spre Ziua Zero. "Ne-am cunoscut acum 12 ani, pe 13 ianuarie, la un spectacol de cabaret într-un local, în care eu prezentam, el cânta. Împreună ne-am mutat la patru-cinci luni după aceea. Am stat, la mare, în acelaşi hotel, în aceeaşi cameră, pentru că ne lega un alt spectacol de cabaret. Şi acum ne leagă unul, mai bun decât cele care se făceau atunci. ("Micul Paris'' în care joacă amândoi). Am zis că ne înţelegem destul de bine ca să locuim împreună, să ne putem completa şi critica la modul constructiv. Cred că asta este benefic pentru doi artişti! Până atunci eu stătusem în gazdă, trei ani. El avea o altă gazdă. Şi atunci am hotărât să ne mutăm împreună la gazda mea, care era undeva pe Şoseaua Mihai Bravu. Ne-am înţeles atât de bine cu doamna respectivă (se numeşte Elena Radu) încât a devenit mamaia noastră. Şi astăzi ţinem legătura cu ea, iar eu cu fiul ei, Lucian, suntem ca fraţii. După o vreme a venit în casă şi nepoţica ei, pe care mamaia o creştea. Eram ca într-o familie, şi nu sunt vorbe mari. Întotdeauna am spus despre oamenii pe care i-am întâlnit în Bucureşti, în momentele critice ale vieţii mele, că au fost mâna de ajutor întinsă de Dumnezeu. Eu am găsit-o pe Mamaie când nu aveam unde să stau. A fost cel mai potrivit om din tot Bucureştiul pe care puteam să-l găsesc, ca să mă accepte pe mine, la acel moment, cu programul meu. Ne-a fost de foarte mare ajutor mamaia! Şi noi am fost cei mai apropiaţi ,,ai ei''. Mamaie gătea, iar artiştii făceau piaţa. "În perioada respectivă, eu făceam parte din trupa de dans Platinium a Brânduşei Novac, şi petreceam mult timp la repetiţii", îşi aminteşte Monica. "Am stat împreună trei ani în gazdă, până am avut apartamentul nostru, cu repartiţie de la domnul primar Lis".

Domnişoara învăţătoare se îngrijea şi de gospodărie

Monica avea 19 ani când a venit în Bucureşti, lăsând în urmă satul natal, Vistieru din comuna Sotrile, judetul Prahova. "Acasă, eram trei fete - surorile mele şi cu mine - crescute de bunica din partea tatei. Mama noastră a murit când eu aveam trei ani. După terminarea liceului, am rămas în sat, şi un an de zile am fost învăţătoare suplinitoare. Şi părinţii, şi elevii îi spuneau "domnişoara învăţătoare". "Mi se părea ciudat, îi ştiam pe toţi, unii îmi erau cunoştinţe foarte apropiate, rude, veri de tot felul. Şi dintr-o dată eu devenisem pentru ei <>. După orele de la şcoală, îmi vedeam în continuare de ale noastre din gospodărie, mă îngrijeam de casă şi animale. Era cam neconfortabil, zău, pentru mine statutul acela". După ce domnişoara învăţătoare a ajuns în Capitală (1992, toamna), timp de 3 ani a fost ba secretară, ba manechin într-un magazin de haine, şi făcea parte şi dintr-o trupă de dans. Dar ea a vrut să fie actriţă… A intrat simultan, la două facultăţi, la UNATC şi la Hyperion, în vara lui '94. Din motive financiare, a optat pentru cea de stat.

"Tata a rămas la Vistieru cu surorile mele. Pe mine m-a lăsat să-mi văd de o posibilă carieră. <>, spune Monica. Tatăl surorilor Davidescu a murit acum cinci ani, casa va fi vândută lunile viitoare. "În curtea respectivă erau două case: noi stăteam în cea bătrânească, unde aveam televizorul, şi în bucătăria celei noi. La intrare aveam o bucată de linoleum, ca să nu călcăm pe preşuri cu noroiul de afară. Bucăţica aia de plastic a fost prima mea scenă: aveam 4 - 5 ani, îmi înfăşuram un şal al bunicii în zeci de feluri şi dansam pe el, uitându-mă la televizor. Mă visam artistă".

În loc de microfon, şurubelniţa

În continuarea ei, completează Aurelian, care a crescut la Craiova, într-o familie cu oarece înclinaţii artistice.

Tatăl, maistru la Electroputere, avea voce, ureche şi simţ muzical. "Eu luasem o şurubelniţă pe care înfăşuram aţă de papiotă şi imitam microfonul. M-a marcat faptul că tata a cântat în tinereţe, dar n-a reuşit să-şi urmeze vocaţia. La 20 de ani avea deja doi copii, pe mine şi sora mea. El n-a beneficiat de libertatea şi condiţiile de azi, greutăţile erau altele la acea vreme. S-a gândit că poate cineva din familie, şi nu oricine, un băiat, îi va duce mai departe visul. Uite că s-a întâmplat. Când am apărut pe firmament, în "89, multora le era cunoscut numele Temişan. Tata era artist amator, avea atestat. Numai că n-a venit la Bucureşti când i s-a spus, n-a putut valorifica o şansă. Ar fi însemnat să se mute cu familia - era imposibil atunci. Visez la un album cu "patru voci": eu, tata, Laurenţiu Duţă şi tatăl lui. Taţii noştri se ştiu din tinereţe. Sper să se realizeze într-o zi".

Prietenii, finii şi naşii se relaxează la Snagov

"Când vrem să ne relaxăm, venim aici, la naşii noştri. Snagovul este relativ aproape de Bucureşti". Paradoxul întâlnirii cu cei care i-au cununat, explicat de Aurelian Temişan, sună aşa: "I-am cunoscut separat şi împreună în acelaşi timp. Monica i-a văzut prima oară în 1993 când era secretara unei firme care se ocupa de haine. Naşii noştri au o mică afacere într-o fabrică de confecţii. Eu i-am cunoscut un an mai târziu, în 1994, când m-am dus la ei să mă îmbrace pentru Festivalul de la Mamaia. Iar în 1995 am cunoscut-o pe Monica. Au fost pur şi simplu nişte întâmplări care s-au legat foarte frumos.

Grupul prietenilor familiei Temişan, printre care se numără şi Anca Ţurcaşiu (cu care joacă amândoi în musicalul "Chicago"), Cristina Trepcea, include şi cele şapte patrupede ale stăpânilor. Familia Temişan este posesoarea unui Pincher offen pitic, pe nume Agata, şi a unui Pincher australian, pe nume Cupi. Acesta a fost adoptat recent de la o doamnă care nu a putut să-i susţină financiar cheltuielile pentru o posibilă operaţie şi tratament. Sfâşiat de un rottweiler, cu trei fracturi de bazin şi una de codiţă, Cupi a avut nevoie de tratament şi îngrijire medicală prelungită. Al treilea "individ" cu blană din familie se numeşte Troţki, un Persan albastru, tampon între exemplarele canine.Celelalte patrupede care populează gazonul de la Snagov sunt ale prietenilor. Ocupaţi mai toată ziua cu filmări, turnee şi spectacole, Monica şi Aurelian îi lasă în grija vecinei de la parter, Mary Muscalu, care îi scoate afară de două ori pe zi. O altă vecină, Lili, de la scara alăturată a blocului lor din Calea 13 Septembrie, a preluat controlul "gospodăriei" - curăţenia în apartamentul de două camere extinse după desfiinţarea balconului şi pregătirea, din când în când, a unei cine calde. "Eu prepar cel mai fierbinte ceai", spune Aurelian, "iar Monica, uneori, minuturi. Ştii ce i-am urat la începutul relaţiei noastre? "Să dea Dumnezeau să nu ai timp de gătit". Şi Dumnezeu aşa a dat!".

Era cam neconfortabil pentru mine statutul de "domnişoara învăţătoare".
Monica Davidescu