Compania de Drumuri, obligată la plata de despăgubiri după cinci ani de la un accident cu o căprioară

0
Publicat:

Îți cunoști drepturile în cazul unui accident cu un animal sălbatic? Administratorul unei firme a fost despăgubit de statul român abia la aproape cinci ani de la producerea unui accident rutier cu o căprioară.

Căprioara a apărut brusc pe spațiul carosabil Foto: Ora de Sibiu
Căprioara a apărut brusc pe spațiul carosabil Foto: Ora de Sibiu

Întâlnirea cu natura, pe drumurile publice, poate să ducă la incidente neplăcute. Potrivit Legii, despăgubirile create de animalele sălbatice în urma unor accidente rutiere sunt suportate de către administratorul drumului doar în situația în care nu sunt montate indicatoare din categoria „Atenție, animale”.

Dacă indicatorul se află pe sectorul de drum în care s-a produs accidentul, atunci șoferul trebuie să-și repare singur mașina.

Cu toate acestea, sunt situații când administratorul drumului refuză să plătească despăgubirile și se ajunge în instanță. Este și cazul de față în care societatea Gad Construct Development SRL din Dâmbovița a dat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA.

S-a constatat că autoturismul condus de administratorul firmei, în timp ce se deplasa pe DN 7, pe direcția Pitești - Râmnicu Vâlcea, pe raza localității Drăganu (Argeș) a intrat în coliziune cu o căprioară apărută brusc pe spațiul carosabil.

Accidentul rutier a avut loc în aprilie 2019, iar în urma impactului cu animalul a rezultat avarierea mașinii în partea dreaptă față, dar și decesul căprioarei. Deși traficul în momentul producerii evenimentului era aglomerat și se mergea în coloană, animalul a sărit efectiv în faţa şoferului, fiindu-i imposibil acestuia să evite accidentul. 

CNAIR obligată la plata despagubirilor și cheltuielilor de judecată

După patru ani și jumătate de judecată, instanța a găsit vinovatul pentru plata prejudiciului creat proprietarului mașinii. Pe 23 februarie 2024, Tribunalul Argeș a obligat CNAIR SA, printr-o hotărâre definitivă, la plata sumei de 13.827,98 lei, reprezentând valoarea reparaţiilor autoturismului, dar și a cheltuielilor de judecată, în total de aproximativ 8.000 de lei.

Judecătorii au constatat că CNAIR, prin Direcţia Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Bucureşti - administratorul drumului, nu și-a respectat obligația de a monta indicatoare rutiere cu „Atenție, animale“. Un astfel de indicator se afla, pe acel tronson de drum, la 3 km distanță de locul accidentului. 

În ipoteza în care aceste semne de avertizare ar fi existat montate anterior locului producerii incidentului, prejudiciul ar fi putut fi evitat eventual printr-un condus suplimentar preventiv, eventual la o viteză mai redusă. În caz contrar ar însemna acceptarea faptului că respectivele indicatoare sunt inutile în sine, ceea ce este excesiv”, se arată în dosarul de la Tribunalul Argeș.

Angajaţii DRDP sunt cei datori să identifice şi să semnalizeze eventualele pericole ce pot apărea pe şoselele administrate de instituţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite