Care sunt categoriile de persoane care vor intra obligatoriu în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Guliver/ Getty Images
Foto Guliver/ Getty Images

Carantina se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau într-un spaţiu special desemnat de autorităţi, pentru persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care sosesc din zone în care riscul epidemiologie este ridicat. Aşa au hotărât membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

În plus, carantina în spaţii special desemnate de către autorităţile competente (carantina instituţionalizată) se realizează dacă persoanele pentru care se instituie măsura de carantină declară pe propria răspundere că nu îşi pot asigura condiţiile de separare fizică la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea. 

Carantina instituţionalizată se aplică şi în cazul nerespectării măsurii de carantină la domiciliu sau la locaţia declarată, pe durata acesteia, deşi persoana respectivă a consimţit-o la data instituirii.

În situaţia în care o persoană refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea, sau dacă încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, autorităţile pot decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, dacă aceştia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. 

Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive. Izolarea persoanelor se instituie la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora.

Izolarea persoanelor se instituie cu acordul acestora, iar în lipsa acordului, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

Atât măsura carantinării, cât şi cea a izolării poate fi contestată în instanţă.

O serie categorii de persoane sunt exceptate de la măsura carantinei printre care: cele care nu au simptome asociate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecţie împotriva COVID-19; persoanele care vin în România din zonele/ţările aflate pe listă, dar care, înaintea sosirii în România au petrecut o perioadă consecutivă de minimum 14 zile într-una sau mai multe zone/ţări pentru care nu este instituită această măsură; conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone şi conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului; piloţii de aeronave şi personalul navigant; mecanicii de locomotivă şi personalul ferroviar, precum şi perssoanele care deplasează în interesul desfăşurării profesiei din statul de rezidenţă al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidenţă, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite