Cârciumarii de la sate fac afaceri dublu rafinate

Ascunse pe uliţele neasfaltate ale comunelor din jurul Bucureştiului, birturile de la ţară fac vânzări de câteva sute de euro în fiecare zi . "Dă-mi un coniac", spune răguşit bărbatul

Ascunse pe uliţele neasfaltate ale comunelor din jurul Bucureştiului, birturile de la ţară fac vânzări de câteva sute de euro în fiecare zi .

"Dă-mi un coniac", spune răguşit bărbatul îmbrăcat în vestă albastră, căptuşită cu vatelină. În birtul din mijlocul satului Belciugatele e un frig de îţi îngheaţă băutura în pahar. Femeia de după barul de scânduri, care până a primit comanda stătea lipită toată de soba de teracotă care nu-şi încălzea nici propriile cărămizi, prinde sticla cu o mână şi o scurge în paharul soios, care măsoară exact 100 de mililitri.

Un leu suta. Bidonul e de plastic... băutura se cheamă simplu, Brandy. Paharul se înclină şi licoarea maronie dispare pe gâtlejul bărbatului într-o clipă. Femeia e mulţumită, clientul de asemenea, iar noi suntem uimiţi de vânzările de 400 de euro pe zi ale unui birt de nouă metri pătraţi.

Laponii folosesc aproape 200 de cuvinte care definesc tipurile de zăpadă, pentru că o iubesc la nebunie. În limba română sunt câteva cuvinte care definesc locul unde se poate bea, asta pentru că românii iubesc băutura. Crâşmă, bodegă, speluncă, birt, cârciumă, bar, indiferent cum i-ai spune, acolo e locul preferat al majorităţii bărbaţilor de la ţară. De la primele ore ale dimineţii, birturile sunt pline ochi, iar băutura ieftină, care ar putea purta numele de "Adio mamă" sau "Ultimul drum" este preferata localnicilor. E ieftină şi te încălzeşte repede.

La birt e exact ca la primărie. Bărbaţii intră spăşiţi, cu căciula în mână şi înaintează timizi până la "ghişeul" din faţa lor, unde o "funcţionară" acră îi priveşte cu sprânceana ridicată. După un schimb de replici, femeia deschide un registru, un catalog, în care este trecut numele şi prenumele însetatului.

Abia după aceasta bărbatul îşi primeşte băutura. O singură dată pe lună, clientul intră cu căciula pe cap şi cu pieptul înainte. În ziua pensiei. Atunci are paşii mari şi siguri. Plăteşte, trânteşte banii pe tejghea şi paharul golit şi se simte rege. Pentru o zi.

Berăria "La Mătuşa Tamara" a rămas fără clienţi

Din Belciugatele am mers tot înainte, spre Fundulea. La intrarea în localitate se vede pe partea dreaptă crâşma "La Mătuşa Tamara". Dar o mai poţi vizita doar aşa..., dacă te lasă Mihai, patronul. Că o ţine închisă, pentru că nu are clienţi.

"Nu vine lumea la bar, să stea jos ca un om civilizat şi să bea ceva. Nooo, preferă să ia de la market şi să bea pe marginea şanţului", spune Mihai, patronul de "La Mătuşa Tamara". Uite-aşa a dat faliment. Are noroc cu magazinul şi sala de "păcănele" (jocuri de noroc) care îi mai aduce un profit, cât să îşi întreţină familia.

Făceam 25-30 de milioane, profit pe lună. Sunt bani extrem de puţini", se plânge patronul. Îl întrebăm dacă este o afacere profitabilă să ai crâşmă la ţară, iar el ne spună că doar cu condiţia să vinzi pe datorie. "Dacă nu dai pe caiet, eşti falimentar din start.

Altfel, da, poţi să trăieşti liniştit tu şi familia ta dacă îţi deschizi un birt. Alături de crâşma lui este un alt magazinaş, care vinde şi bere. Un localnic cu o burtă demn de un om care bea zece beri pe zi ne priveşte pieziş. Stă rezemat de un butoi de lemn, pus special în faţa marketului pentru cei care vor să savureze o bere rece, într-o dimineaţă rece de decembrie.

Până la urmă, bărbatul se împrieteneşte cu aparatul foto şi chiar ridică sticla în sus, în cinstea fotoreporterului care pozează la el, de zici că vrea să-i facă book. Câteva sute de metri mai încolo, mai sunt alte două baruri poziţionate vizavi. Nu prea au cum să îşi facă concurenţă, pentru că unul e din tablă, parcă ar fi o remorcă de tractor, iar celălalt e rustic, din lemn, are beculeţe la geamuri... Intrăm în cel care părea mai elegant şi rămânem blocaţi.

"Mirela" - pub de Fundulea cu preţuri de Bucureşti

Fireşte, barul din lemn cu luminiţe la geamuri, care arăta impecabil, curat, primitor, călduros, era gol. Birtul jegos de vizavi avea mesele pline. Mirela, patroana barului care arăta a pub, pare ruptă de lumea reală. "Eu vreau să educ clienţii, şi nu îmi pasă dacă cei cu birtul au mai mulţi clienţi.

Eu iubesc ceea ce fac şi nu vreau să mă îmbogăţesc", ne uimeşte Mirela. Ca să mă convingă îmi arată o fotografie a casei în care locuieşte. E un bordei din chirpici. Iar pubul şi magazinul pe care le are au peste 600 de metri pătraţi.

"Ştiu, îmi spun şi copiii să construim o casă şi o vom face la timpul potrivit. Deschid un meniu şi mă uit la preţuri. În afară de cafea care costă doar 3 lei, restul preţurilor sunt de Bucureşti. O sută de coniac Alexandrion costă 7 lei, iar o sticlă de vin de Jidvei, peste 20 de lei. Oricum, Mirela spune că şi dacă preţurile ar fi duble, tot ar avea clienţi.

Lumea are foarte mulţi bani, nici nu vă daţi seama", spune femeia. Cifra de afaceri numai pe ultimele şase luni a fost de 180.000 de euro, aici incluzând şi magazinul alimentar. Pe locul actualului pub a existat o prăvălie încă de la 1935, care a aparţinut bunicilor Mirelei, care păstrează şi acum autorizaţia de funcţionare, înrămată, pe perete.

Miliţianul-cârciumar de la Brăneşti face 80.000 lei pe zi

În comuna Brăneşti, la şosea, sunt nu mai puţin de patru restaurante. Mari, cu terasă, în unele se pot organiza chiar nunţi şi alte evenimente, iar apropierea de Capitală aduce foarte mulţi clienţi bucureşteni la Brăneşti. Iniţial am crezut că patronii acestor localuri sunt bucureşteni, însă m-am înşelat.

Secretarul Primăriei Brăneşti m-a asigurat că toţi sunt brăneşteni get-beget. Astfel am ajuns la Rusică Velicu, miliţian înainte de '90, iar astăzi cârciumar, prosper om de afaceri. A intrat în afaceri imediat după Revoluţie cu o fabrică de mase plastice. Nu a mers, aşa că şi-a deschis în Bucureşti o măcelărie.

Acest business l-a satisfăcut pe Rusică şi din punct de vedere financiar, şi sufleteşte, aşa cum singur recunoaşte.

În 1998 a investit în jur de 30.000 de dolari în actualul restaurant, "Casa Veldoni". De la trei angajaţi a ajuns la 23, iar vânzările ating şi 30.000 de euro pe lună. Micii, ciorba de burtă şi cârnaţii la grătar de la restaurantul lui Rusică sunt foarte celebri în rândul bucureştenilor şi al celor care tranzitează DN3. "Organizăm şi petrecere de revelion, iar un meniu costă 270 de lei", se mândreşte patronul.

Într-adevăr, restaurantul este imens, însă localnicii nu prea îi calcă pragul decât la evenimente. Tot la birt aleg să îşi înece amarul, unde o vodcă "Săniuţa" costă 1 leu paharul, iar coniacul Brandy se ţine la sticlă de plastic.

Băuturile ieftine aduc profitul gras

Birturile săteşti sunt uitate de lume, iar unele şi de autorităţile de control. De cele mai multe ori infecte, fără minimum de condiţii, funcţionând în chioşcuri de tablă, aceste birturi au vânzări spectaculoase.

În condiţiile în care o sută de grame de coniac "genocid" costă numai 1 leu, unele birturi vând şi de 1.500 - 1.600 de lei pe zi. Cam 15 sticle de coniac într-o singură zi. Cele mai căutate băuturi sunt cele îmbuteliate la peturi. Berea şi spirtoasele sunt preferatele ţăranilor.

Pentru a avea succes în mediul rural, indiferent de businessul pe care îl dezvolţi, trebuie să accepţi să vinzi pe credit. Omul îţi cumpără o lună întreagă de la magazin sau bar, dacă accepţi ca plata să se facă în ziua de pensie sau a salariului.