Bogatii si saracii de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai bogati 300 de romani au agonisit 12 miliarde de dolari, au consemnat cu satisfactie unele ziare, studiind un top al milionarilor in dolari alcatuit de revista Capital. Cu alte cuvinte,

Cei mai bogati 300 de romani au agonisit 12 miliarde de dolari, au consemnat cu satisfactie unele ziare, studiind un top al milionarilor in dolari alcatuit de revista Capital. Cu alte cuvinte, lucrurile merg bine, oamenii acumuleaza averi, multi oameni bogati inseamna o tara bogata, deci tara merge bine. Acest lucru se vede usor, facand o simpla comparatie cu topul de anul trecut. Acum, cei care au intrat in clasamentul primilor zece au avut nevoie de averi mai mari cu vreo 50 de milioane de dolari ca in 2002. Dar o tara bogata inseamna cat mai putini nevoiasi, asa ca, pentru un studiu complet, ar fi util de alcatuit si un top al saracilor Romaniei. Aici lucrurile se complica putin pentru ca vreo 2 milioane de romani au facut cereri sa intre in topul alcatuit de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. Maria Zabavnicu, o casnica de 32 de ani din Aninoasa, e unul din candidati. Femeia are sase copii si a trait o vreme, ca si Viorel Catarama, patronul Elvilei, din vanzarea de mobila. Dupa ce si-a vandut pe paine scaunele si mesele, a inceput sa dea din haine. In final, dupa ce si-a golit casa, si-a vandut si ultimul lucru de valoare pe care-l mai avea: credinta. A trecut la "pocaitii din Germania", ca aia mai dau pachete cu alimente. Cam la fel o duce toata zona "Coloniei" din Aninoasa, la fel isi tin zilele un sfert din locuitorii Vaii Jiului. In Vale, la un cincinal de la marea Reforma a mineritului, cand s-au impartit ortacilor vagoneti cu bani, prin Petrosani, Lupeni sau Uricani nu mai vezi picior de cersetor. Nu se oboseste nimeni sa cerseasca pe strada, caci mai nimeni n-are bani. Lumea cerseste intr-un mod organizat, cu tabele cu semnaturi, caci se cerseste la Primarie sau la Guvern. Jenica Stancu, dintr-un sat din Calarasi, a fost acuzata, la fel ca George Paunescu, ca a furat din banii statului. Femeia era sa infunde puscaria pentru ca, patru ani de zile, si-a crescut copiii ramasi in viata cu alocatiile copiilor morti. Mihaela s-a prapadit la 7 luni, Adita la doua, asa ca s-a imprumutat cu paine si vin ca sa-l boteze pe al mic, Vali, "in caz de ceva". Si ca Jenica Stancu sunt multi pe Valea Argovei. In satul Ocolna, comuna Amarasti de Jos din Dolj, romii de aici se ocupa cu agricultura. Dar n-o fac elegant, cum o face Culita Tarata in Insula Mare a Brailei, cu bodiguarzi cu jeepuri. In Amarasti, a face agricultura inseamna sa te incaieri de dimineata cu vecinul pentru o parcela de stevie sau dragavei. Tipul asta de saracie nu-i specific numai Olteniei. Prin niste comune din Moldova, cum ar fi Buhonca sau Rotunda, lumea are atat de putini bani incat s-au inchis si brutariile, ca nu erau rentabile. Contrastele astea l-au deranjat pe Ion Iliescu. Seful statului a declarat ca "economia de piata intotdeauna a generat polarizare, adica acumulare de bogatii la unii si saracie la altii. De aceea vorbim de un concept cum este economie sociala de piata. Trebuie sa gasim parghiile care sa atenueze factorii polarizatori". Din pacate, polarizarea extrema de la noi nu e generata de economia de piata, ci chiar de stat, care nu si-a folosit cum trebuie parghiile, atat in privinta saracilor, cat si a bogatilor. In Romania, spre deosebire de Occident, nu prea avem o "meritocratie" a miliardarilor autohtoni, adica a oamenilor care au dezvoltat o afacere numai cu munca sustinuta si talent. In Vest, cei care au reusit intr-un domeniu, dezvoltandu-si afacerea de la inceput, sunt desemnati cu sintagme de genul "regele otelului", "baronul napolitanelor" sau "contele chibriturilor". La noi, fratii Micula pot fi socotiti un fel de printi ai bauturilor racoritoare, dar, la fel de bine, pot fi etichetati ca niste regi ai reesalonarilor de datorii catre stat. In mod similar, cei trei Paunesti sunt, in mod clar, niste "baroni ai Bancorexului". Tot asa, cam unu din doi milionari din top isi are asociat numele cu un mare scandal financiar, scandal in care organismele statului nu si-au facut treaba pana la capat. Exemplele sunt numeroase, incepand cu Sorin Ovidiu Vantu - FNI, Catarama - SAFI, Gigi Becali - terenuri MApN etc. Inca prea putini miliardari si-au facut averea fara sa intre in relatii de afaceri mai mult sau mai putin dubioase cu statul. In general, acestia sunt oameni tineri, care au facut bani in servicii sau IT. La fel, tot statul, adica conducatorii acestuia, in frunte cu blandul presedinte Iliescu, e vinovat de numarul mare de saraci existent la noi. In orice societate din lume exista un segment de populatie care a pierdut trenul si trebuie ajutat de comunitate. Dar in Vest e vorba de 4-5 procente din populatie, nu de 20 la suta, ca la noi. Aici e vorba de faptul ca saracia e o stare complexa, care se refera si la alte lucruri in afara de venituri. In afara de resurse materiale, omul are nevoie de resurse educationale si mijloace comunicationale. Cu alte cuvinte, daca n-ai bani, n-ai serviciu, dar ai mai multa scoala, esti mai putin sarac decat unul care are la fel de putini bani ca tine, dar mai putine abilitati profesionale. Din pacate, tocmai acest lucru s-a neglijat la noi. Ca sa fie scosi din mina, ortacii au fost mituiti cu 20 de salarii, dar nimeni nu s-a gandit ca acesti bani puteau fi folositi pentru cursuri de reconversie profesionala sau alte masuri de protectie sociala activa. Una peste alta, multi din cetatenii Romaniei nu sunt bogati si saraci adevarati, prin merite sau lipsuri proprii, ci sunt creatii ale originalei economii sociale de piata, laudata atatia ani de zile de presedintele Iliescu.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite