78 de ani in slujba democratiei si a natiunii

Cand a pornit la drum, la 15 august 1888, putine lucruri lasau sa se intrevada ca ziarul Adeverul va face epoca in istoria presei noastre, ca si in istoria tarii. Conditiile tehnice erau modeste,

Cand a pornit la drum, la 15 august 1888, putine lucruri lasau sa se intrevada ca ziarul Adeverul va face epoca in istoria presei noastre, ca si in istoria tarii. Conditiile tehnice erau modeste, formatul mic (nr. 6), informatiile restranse, telegramele receptionate - putine. Directorul-fondator, Alexandru V. Beldiman, vlastar al unei familii de boieri moldoveni, era departe de a fi un om avut. Pornise noua publicatie pe baza unui credit de cateva zile acordat de tipograful Grigore Luis, iar peste ani buni inca se mai povestea ca, in prima iarna de existenta a cotidianului, Beldiman a purtat aceleasi haine de dril de peste vara. Cei ce editau ziarul erau insa oameni de talent si, mai ales, de curaj. Chiar de la inceput, Adeverul a declansat batalii politice de mare interes, "aducand in toate caldura convingerii, impartialitatea cea mai desavarsita si o absoluta independenta fata de partidele, gruparile si coteriile politice". Adeverul a imbratisat crezul republican, a cerut votul universal si repausul duminical, s-a pus in slujba improprietaririi taranilor si a drepturilor pentru femei. Mai presus de acestea, noul ziar a indraznit sa spuna raspicat pe nume oricaror abuzuri ori barbarii politienesti ce aveau loc mai ales la sate. "I se poate intampla Adeverului sa-i scape o zguduitoare tragedie conjugala sau un furt senzational, dar nu-i scapa niciodata o nedreptate savarsita si care trebuie infierata - nota, in 1913, C. Graur, un vrednic urmas al lui Beldiman. Oricine indura vreun neajuns ori se induioseaza de mizeriile indurate de altii se indreapta spre Adeverul". Sprijinul cititorilor se simte imediat: doar dupa 4 luni - la 15 decembrie 1888 - ziarul isi mareste formatul, iar tirajul urca repede la 5.000 de exemplare. In 1892, in februarie, echipa redactionala a inceput sa publice o data pe saptamana, apoi zilnic, o caricatura in care erau satirizati puternicii momentului. A trebuit insa sa-si realizeze o vreme cliseele in strainatate deoarece nici un zincograf dambovitean nu a putut fi convins sa se implice. In 1894, tirajul ziarului ajunge la 10.000 de exemplare, acesta fiind cel mai raspandit cotidian politic. Si suisul continua, mai ales dupa ce la carma, ca director politic, ajunge C. Mille (1895). In 1897, sunt tiparite 20.000 "de foi" (cum se spunea atunci), in 1905-1906 - cate 30.000, iar in 1915-1916 - 60.000 de exemplare (al treilea tiraj al timpului). In 1904 se constituie societatea Adeverul cu un capital de 600.000 lei. S-a calculat ca, in primul sfert de secol de existenta, Adeverul a tiparit in total 330 de milioane exemplare. Lipite unul de altul, ele s-ar fi intins pe o distanta de 300.000 de kilometri, adica ar fi inconjurat pamantul la ecuator de mai bine de 7 ori. Ziarul a folosit, printre cele dintai in tara, procedee de cointeresare a cititorilor fideli, oferind cu generozitate premii diverse: bilete la reprezentatii de teatru si circ, obiecte, calatorii si burse, bani, corpuri de case. (Pana in 1913 fusesera atribuite nu mai putin de 9 imobile, din care 4 in Bucuresti). In acelasi an jubiliar, la societatea Adeverul lucrau 250 de salariati, 60 de corespondenti in tara si strainatate, 300 de depozitari si 1.500 de vanzatori (500 doar in Capitala). In 1907, pentru prima data in Romania, Adeverul foloseste linotipurile. Ziarul si-a construit propriul lui palat si s-a dotat cu o tipografie moderna (avea lungimea de 35 metri, latimea de 14 metri si inaltimea de 5 metri). Publicatia dispunea de o biblioteca, de un serviciu de documentare, unde erau depozitate 50.000 de clisee si 10.000 de fotografii (1913). Interzis de doua ori de dictatura Consecventa si curajul cu care si-a purtat bataliile au facut din ziar o voce distincta si i-au castigat simpatizanti multi si statornici. I-au atras insa si dusmania puternicilor zilei, care au incercat nu o data sa-l aduca la tacere. Un asemenea episod s-a petrecut la 25 septembrie 1899, cand toti chioscarii si vanzatorii de ziare din Capitala au fost convocati de inspectorul de politie Sachelaride. Acesta le-a dat ordin sa nu mai vanda Adeverul. Pretextul - aparuse un articol considerat jignitor la adresa printului Ferdinand (viitorul rege). A doua zi, toti vanzatorii au fost perchezitionati si numerele de ziar gasite la ei au fost confiscate. S-a alcatuit o echipa de oameni de serviciu ai redactiei cu sarcina de a vinde publicatia, dar membrii sai au fost arestati. S-au organizat atunci cortegii de vanzatori ai Adeverului care distribuiau ziarul insotiti de cetateni. Cosmarul a durat 22 de zile. Ziarul nu a putut fi infrant. Dimpotriva, vanzarile au crescut, ajungandu-se, la un moment dat, la 17.000 "de foi" distribuite in Capitala si 62.000 in provincie. Tavalugul primului razboi mondial, in care tara a intrat in august 1916, a obligat ziarul sa-si sisteze aparitia in noiembrie 1916. Noua serie a fost lansata abia la 3 ianuarie 1919. "Debandada si haosul lasate de razboi se accentuau. De unde sperasem intr-o grabnica revenire la normalitate, vedeam ca raul se agrava. Nemultumirea si exasperarea sporeau. Protestari se auzeau din toate partile, partidele si gruparile se sfasiau intre ele, iar solutii practice, eficiente nu se propuneau. Ruina generala lua pe fiecare zi proportii tot mai mari. Era de temut ca, pana sa ajungem la o conceptie mai buna de organizare, nu vom mai avea ce sa organizam", rememora situatia unul dintre cei ce au diriguit Adeverul, Constantin Graur. Bataliile politice ale ziarului au fost reluate si adaptate noilor vremuri. 18 ani batuti pe muchie, Adeverul nu a abjurat de la nici unul din crezurile sale: "N-am fost in contradictie nici cu ideile, nici cu sentimentele, nici cu dorintele tarii", putea declara, in 1934, acelasi gazetar. Romania se indrepta insa spre dictatura si, pentru instalarea acesteia, trebuia inchisa gura presei democratice. La 31 decembrie 1937, Adeverul este nevoit inca o data sa-si inceteze aparitia. El avea sa-si reia drumul catre cititori abia peste 9 ani, in 13 aprilie 1946, cand un pumn de gazetari de curaj, grupati in jurul lui B. Branisteanu, au reinnodat firul existentei ziarului. "Noi nu facem decat sa continuam actiunea si lupta pe care a dus-o timp de decenii acea mare institutie democratica ce a fost Adeverul. Noi n-am fost si nu vom fi niciodata ai cuiva, nici ai vreunui guvern, nici ai vreunui partid. Noi suntem cu toti aceia care apara idealul democratic, cu oricine practica adevarul si dreptatea" - se spunea in editorialul numarului din 13 aprilie 1946. Ziarul recunostea ca vremurile se schimbasera radical, ca oameni noi venisera la carma, dar isi asuma dreptul de a critica actele si greselile acestora. A si facut-o o buna bucata de vreme, insa glasul i-a sunat mereu mai stins, mereu mai in surdina. Incet-incet, ziarul nu a mai putut ocoli rigorile noului regim si paginile sale incep sa se asemene tot mai mult cu cele ale oficioaselor comuniste. Spiritul Adeverului de altadata murea cu fiecare zi. In aceste imprejurari, redactia, condusa de H. Soreanu, a decis sa inceteze aparitia ziarului. Anuntul a fost facut in data de 31 martie 1951. Era numarul 18.039. "Misiunea ziarului Adeverul e terminata", se spunea in editorialul "Catre cititori". El apartine de aici inainte istoriei care va judeca si va stabili meritele si scaderile sale". Istoria si-a spus de mult verdictul - de-a lungul a 63 de ani (cu pauzele la care a fost obligat de vremuri), Adeverul a slujit ca nici un alt ziar democratia si interesul national. Adevarul nu moare Este neindoielnic ca astfel au gandit gazetarii de la "Scanteia" in decembrie 1989 cand au decis sa scoata un nou ziar pus in serviciul construirii unei societati pluraliste si democratice si au ales ca nume pe cel al cotidianului fondat de Beldiman cu 101 ani in urma: Adevarul. Noua publicatie s-a impus prin tinuta ei si a atras foarte multi tineri. Puterea instalata in decembrie '89 a cautat sa se foloseasca de prestigiul cotidianului in beneficiul sau. O vreme a si reusit acest lucru, dar treptat, pe masura primenirii sale, redactia s-a distantat de noii guvernanti, croindu-si propriul sau drum de publicatie libera, independenta, aflata doar in slujba cititorilor sai. Lucrul a fost definitiv transat in acest sens in urma inlaturarii, in martie 1991, a grupului aflat in jurul directorului Darie Novaceanu si a stoparii incercarii guvernului de a inregimenta ziarul ca o publicatie a statului. Reusita a fost asigurata prin actiunea solidara a redactorilor care au decis tot atunci ca ziarul sa devina o societate pe actiuni detinute de cei ce il elaborau si il tipareau. S-a repetat istoria intocmai ca la infiintarea sa, in 1888. Ziarul a avut fonduri doar pentru cateva zile de aparitie, dar a fost suficient pentru a merge mai departe. In jurul lui Dumitru Tinu s-a constituit o noua conducere colectiva care a indrumat traiectoria ziarului pe calea asteptata de cititorii sai. Acest drum n-a fost scutit de tensiuni; in urma unui conflict, Sergiu Andon, unul dintre redactorii-sefi adjuncti, a parasit redactia, insotit si de un grup de redactori. Echipa de conducere a fost improspatata si a condus redactia Adevarului pana la tragica disparitie a lui Dumitru Tinu in prima zi a anului 2003. Cristian Tudor Popescu a asigurat continuitatea pana in primavara acestui an cand a decis sa paraseasca ziarul. "Adevarul a murit" au spus cei care au plecat, "Adevarul nu moare" au spus cei care au ramas. Acum Adevarul se pregateste de relansare.