Părinţii speciilor noi

Părinţii speciilor noi

Dumitru Murariu, Corneliu Pârvu şi Modest Guţu au străbătut toate continentele şi mările lumii şi au descoperit zeci de specii noi care le poartă numele.

Citiţi şi : Modest Guţu:„Cercetarea te trage înainte  şi te obligă  să continui”

Se spune că dacă nu ai un copil care să îţi ducă spiritul mai departe ai trăit degeaba pe Pământ. Grigore Antipa, celebrul hidrobiolog care a condus Muzeul de Istorie Naturală din Bucureşti şi creator al muzeologiei moderne, ar putea sta liniştit din acest punct de vedere.

Spiritul său de aventurier al cercetării nu s-a stins odată cu el, ba chiar îl magnetizează pe cel care se rătăceşte pe holurile muzeului şi întâlneşte un cercetător. Când te gândeşti la cercetare în istoria naturală, vezi numai ochelari cu rame groase, tomuri greoaie pe rafturi, miros înţepător de amoniac, borcane cu animăluţe formolizate şi multe multe însemnări.

Există însă ceva ce scapă vederii: scânteia care i-a purtat pe cercetătorii de la Antipa din laboratorul lor direct în mijlocul spectacolului naturii. Acolo au pus în practică tot ce au acumulat în zilele şi nopţile de cercetare din muzeu, revenind din Indonezia, Cuba, Turcia, Siria, Australia şi Africa cu ceea ce este fundamental pentru cercetare: specii noi pentru ştiinţă şi îmbogăţirea patrimoniului muzeal cu exemplare din toate colţurile Pământului.

Prin jungla indoneziană

„Bogăţia unei ţări nu stă numai în lingourile de aur pe care le are, ci şi în bogăţia patrimonială pe care o deţine. După un lingou de aur se mai poate săpa, dar un exemplar pierdut al unui animal nu mai poate fi recuperat”, se aude de sus, de pe ultima treaptă a scării care îl ajută să ajungă la ultimul raft. Întinde mâna şi ajunge la o enciclopedie imensă.

Coboară cu grijă, scoţându-şi ochelarii de la ochi. Dumitru Murariu este directorul Muzeului Antipa şi are zeci de ani de cercetare în spate în domeniul mamiferelor. Până şi biroul său stă mărturie în acest sens. Printre sute de cărţi, dicţionare şi manuale de specialitate în biologie şi zoologie, se întrezăresc în borcane siluete încremenite în alcool etilic ale şoarecilor şi liliecilor. Riguros etichetate, animăluţele vor „sări“ în curând din borcanele lor şi vor intra în eternitatea unei enciclopedii.

6.000 de exemplare descoperite

Sunt adunate din toate colţurile Pământului şi această colectare, cum se numeşte în termeni specifici, nu s-a făcut deloc uşor. „Acest exemplar l-am adus din jungla indoneziană“, spune arătând spre un borcan.

„Seara, aşezam capcanele şi dimineaţa, la ora cinci, mă trezeam să văd dacă s-a prins ceva. Mergeam singur, în zorii junglei, dând la o parte ierburile înalte. Încercam să mă gândesc cât mai puţin la faptul că sunt şerpi veninoşi sau păianjeni. Trebuia să ajung la cuşcă, să notez toate datele şi să pregătesc specia colectată pentru conservare.” 

Dumitru Murariu este numitorul comun al tuturor expediţiilor la care au participat naturaliştii Muzeului Antipa. Aşa că atunci când se întorcea dimineaţa de la capcanele lui îşi găsea colegii lucrând fiecare pe „felia” lui. Unul îşi agita fileul entomologic, să vadă ce insecte a mai capturat, altul era la scufundări, pentru colectat specii subacvatice, altul nota în caiet observaţii ştiinţifice.

În enciclopediile lumii, speciile noi descoperite de români poartă numele lor

O tabără de cercetare în adevăratul sens al cuvântului, cu cazare la cort, mâncare la conservă, observaţii şi date notate până noaptea târziu la lampă, colectare de specii pe tot parcursul zilei. „Dacă am fi rezistat să nu dormim, am fi avut de lucru non-stop: biologie acvatică, terestră, cavernicolă sau entomologică”, spune Murariu.

Astfel a ajuns Muzeul Antipa să deţină două milioane de exemplare de animale, unele dintre ele microscopice şi peste 130 de tipuri de colecţii. Antipa se remarcă la acest moment cu 6.000 de noi descoperiri şi exemplare aparţinând diverselor grupe de animale, colectate mai ales din fauna străină, în timpul expediţiilor.

„Acestea sunt specii noi pentru ştiinţă şi se găsesc doar la Muzeul Antipa. Oricine doreşte să le vadă, din lumea întreagă, trebuie să vină la Bucureşti. Iar specialiştii, când se referă la aceste exemplare, menţionează de fiecare dată numele muzeului nostru şi pe cel care le-a descoperit.“

Dintr-o enciclopedie scoate capul amuzat un animăluţ care trebuie că are ca sarcină să stârnească râsul. Printre frunzele unui copac îi ies la iveală ochii mari şi roşii holbaţi, iar coada subţire şi lungă şi-a înfăşurat-o pe trunchi. Murariu dezvăluie misterul identităţii sale: este o maimuţă.

„Se numeşte tupaia, este un ordin care precede maimuţele. Îl avem şi noi în muzeu, l-am adus din insula Kalimantan, din Indonezia. Avem şi specia Tarsius, asemănătoare cu tupaia, pe care am găsit-o în nordul insulei Sulavesi.“

Simpaticele maimuţele sunt specii pe cale de dispariţie. Şi naturalistul mai are câteva specii în aceeaşi situaţie pe rafturile lui. Una dintre ele, pârşul de alun, un fel de şoricel de câmp. „Sunt un grup foarte vechi; nu sunt atât de vioi ca şoarecii de casă sau de pădure, de fapt sunt chiar bleguţi. Se lasă prinşi uşor de păsări răpitoare şi de oameni şi de aceea au mai rămas destul de puţini. Sunt sortiţi dispariţiei.“

Arhivele naturii

Comportamentul insectelor dă răspunsuri pentru lumea oamenilor, în genetică şi medicină.

La Antipa sunt expuse şi specii care au dispărut deja, printre cele care urmează să ajungă în acelaşi punct. Dacă nu ar fi fost ei, cercetătorii, cine ar fi depus mărturie pentru trecutul naturii? „Aceste colecţii sunt un fel de arhive, de documente ale naturii pentru generaţiile viitoare. Sunt multe specii ameninţate şi multe dispar sub ochii noştri.

Biodiversitatea începe să se rărească. Munca colegilor de a aduna, de a băga în colecţii poate nu e apreciată astăzi, dar în timp capătă o valoare istorică foarte mare.“ De fapt, chiar şi eticheta din vitrină aşezată sub un exemplar poate schimba ceva în atitudinea faţă de natură. „Speciile pe cale de dispariţie au un indicativ special, care îndeamnă vizitatorii la un comportament prietenos, chiar protector, să nu le fugărească, să nu le streseze, sau, şi mai rău, să nu le vâneze.”

La 70 de ani, Dumitru Murariu continuă să studieze, să noteze, să meargă în expediţii. Este doctor în ştiinţe biologice, cu peste 180 de lucrări şi articole publicate, coordonator naţional la enciclopedii mondiale pe domeniul mamiferelor, deţinător al Ordinului Merit Cultural în grad de ofiţer, la categoria patrimoniu cultural naţional şi CV- ul său ar face pe mulţi să coboare privirile în pământ.

Dar, aşa cum i-a răspuns unui indonezian, în Jakarta, încă nu şi-a sfârşit partitura. „Se ţinea un indonezian după mine şi mă tot întreba câţi ani am şi ce caut aşa departe de casă. Aveam 50 şi ceva pe atunci şi el mi-a spus: la noi, la vârsta asta, oamenii stau pe lângă casă şi aşteaptă să moară. M-a distrat foarte tare.“