Ursula Von der Leyen anunță că viitoarea Comisie Europeană va avea și un comisar pentru apărare. Cu ce condiție

0
Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi la Praga că, dacă va rămâne în acest post după alegerile europarlamentare din iunie, în viitoarea Comisie Europeană va exista şi un comisar pentru apărare, dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului provocat de invazia rusă în Ucraina.

Ursula von der Leyen FOTO: Inquam Photos
Ursula von der Leyen FOTO: Inquam Photos

"Trebuie să cheltuim mai mult, să cheltuim mai mult ca europeni pentru apărare, şi acesta este motivul pentru care voi avea un comisar european pentru apărare", a spus Von der Leyen la postul ceh CT24, scrie Agerpres.

În timpul vizitei sale de câteva ore la Praga ea a avut discuţii şi cu reprezentanţii a trei importante companii cehe producătoare de armament, respectiv Czechoslovak Group (CSG), Colt CZ Group şi STV Group.

Aceste societăţi, pe lângă furnizarea de vehicule grele pentru infanterie şi servicii de reparare a acestora, au de asemenea în vedere constituirea unor unităţi de producţie în Ucraina şi "sunt cruciale pentru susţinerea Ucrainei", a explicat şefa executivului comunitar.

Sondajele premergătoare alegerilor europene din 6-9 iunie sugerează că formaţiunile ce alcătuiesc Partidul Popular European (PPE), din care face parte Von der Leyen, vor câştiga împreună scrutinul, fără a obţine şi majoritatea, ceea ce ar permite însă PPE să propună preşedintele Comisiei.

Pe de altă parte, sondajele mai relevă că o alianţă în Parlamentul European între grupurile politice progresiste (popularii, socialiştii, Verzii şi Renew) ar putea fi de data aceasta mai dificilă în urma creşterii popularităţii partidelor conservatoare şi de extremă dreapta, dar totuşi acestea din urmă nu vor putea împiedica formarea unei majorităţi a celor dintâi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite