INTERVIU Dr. Codrin Huszar, medic ortopedie: „Monturile sunt de fapt o diformitate a unei articulații și o treime dintre femei suferă de ele“
0Singura modalitate prin care articulația poate fi readusă la forma naturală este operația, acum totul fiind mai facil, atât pentru medic, cât și pentru pacient, prin tehnica minim invazivă.
Într-o societate modernă în care mobilitatea și confortul sunt prioritare pentru fiecare individ, intervențiile chirurgicale pentru tratarea afecțiunilor de la nivelul piciorului sau al gleznei au devenit tot mai căutate. În România, acestea afectează o proporție semnificativă din populație, în special din cauza stilului de viață și a predispozițiilor genetice.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR, despre ce cauzează apariția monturilor și cum pot fi prevenite, dar și când este indicată înlocuirea articulației gleznei cu o proteză și care sunt avantajele acestei proceduri. De asemenea, specialistul a explicat și ce afecțiuni pot fi diagnosticate și tratate prin artroscopia de gleznă și care sunt beneficiile acestei tehnici minim invazive.
„Weekend Adevărul“: Care sunt cauzele apariției monturilor?
Dr. Codrin Huszar: Monturile afectează trei sferturi dintre femeile cu vârsta peste 40-45 de ani. Poate chiar și mai mult. Numele popular de monturi ne-ar putea duce cu gândul că de fapt ar fi vorba de o excrescență. De fapt, este o diformitate a articulației de la baza degetului mare, care deviază atât de mult încât osul de la baza lui este împins în afara piciorului și capul lui devine proeminent sub piele – zona despre care se spune popular că este un mont. În același timp, degetul mare este împins în direcția opusă, spre degetele mici, pe care în timp le forțează să se deformeze. Principala cauză care duce la apariția monturilor este purtarea pantofilor cu vârf îngust, dar și cu toc. Mai sunt și alți factori favorizanți, precum moștenirea unei conformații aparte, microtraumatismele, diferitele boli care afectează articulațiile (reumatismale sau metabolice), alte diformități mai ample ale piciorului – piciorul plat, piciorul deviat spre interior și altele.
Deci nu au legătură cu depunerile de calciu așa cum se crede?
Nu este o depunere de calciu, ci o deformare a articulației. Principalul factor este purtarea pantofilor cu vârf îngust.
Apar monturi și la bărbați?
Sunt mai frecvente la femei din cauză că pantofii sunt mai înguști decât cei purtați de bărbați, la care se adaugă și niște particularități precum laxitatea ligamentară ce apare în sarcină sau la menopauză. La bărbați, monturile apar mai rar și indică un mic defect conformațional preexistent. Există și un substrat genetic, peste care, dacă vine utilizarea pantofilor incomozi, se produce în timp diformitatea.
Pantofii înguști, inamicii picioarelor sănătoase
Cum să ne alegem pantofii astfel încât să nu dezvoltăm astfel de afecțiuni?
Probabil că ar trebui limitată purtarea pantofilor cu vârf îngust și toc doar la ocazii și nu în mod curent pentru perioade lungi de timp. Cu cât limitezi purtarea, cu atât riscurile de apariție a monturilor sunt diminuate.
Care sunt simptomele care ar trebui să ne îngrijoreze și să ne determine să mergem la medicul ortoped?
În primul rând, observi că se deformează zona de la baza degetului mare. La început, probabil că nu sunt dureri, dar ulterior apar și acestea. Mecanismul apariției durerilor la persoanele cu monturi este unul complex. La început, apare disconfortul la purtarea încălțămintei din cauza osului proeminent. Pe măsură ce se deformează, apar și alte tipuri de dureri: compresia nervilor care inervează degetul mare, iritații și dureri ce persistă și după se scoate pantoful de pe picior. Degetul mare este important la mers – când te împingi cu piciorul pe sol pentru a face următorul pas, te împingi în degetul mare. Dacă acesta își pierde poziția ideală și, în loc să te împingi cu cea mai mare forță pe el, te împingi și cu degetele mici, care nu sunt concepute pentru așa ceva, ușor-ușor vor tinde și ele să se deformeze. Pe de o parte, vor intra în conflict cu încălțămintea, pe de altă parte, din cauza faptului că te sprijini pe o zonă care nu este făcută să suporte niște forțe mai mari, apar durerile pe talpă, sub capetele oaselor de la baza lor. Pe măsură ce se accentuează diformitatea, și mecanismele de apariție a durerii sunt mai complexe. Primul semn rămâne apariția acestei diformități de la baza degetului mare.
Ce opțiuni de tratament sunt?
Odată ce apare deformarea de la nivelul articulației de la baza degetului mare, înseamnă că structurile care țin articulația pe poziția corectă au început să cedeze sau au cedat deja. Din acel moment, evoluția se face spre accentuarea afecțiunii. Deci nu mai poți aduce piciorul la forma inițială fără o intervenție. Toate măsurile conservatoare pot întârzia evoluția acestei diformități, dar corecția se face doar chirurgical. Măsurile conservatoare sunt prevenția prin limitarea purtării pantofilor incomozi, utilizarea unor dispozitive medicale, orteze, care pot avea un efect bun, dar și unele negative. Nu toate ortezele disponibile pe piață sunt bune sau practice. Cel mai ușor de purtat sunt spacer-ele de silicon, care se poartă între degetul 1 și 2, astfel încât să împiedice degetul mare să se deformeze și să se ducă spre degetele mici. Acestea pot fi purtate noaptea sau cât ești încălțat cu papuci de casă mai lejeri. Ele au rolul de a pune în repaus structurile ce țin articulația pe poziția corectă și astfel luptă puțin împotriva durerilor, dar și să împiedice o progresie prea rapidă a diformității.
Pași mici, dar siguri
Dar în ceea ce privește tratamentul chirurgical?
Singurul mod în care poți corecta diformitatea și îndrepta articulația, precum și de a rezolva toate problemele legate de apariția monturilor – dureri, dificultăți la mers, șchiopătat – este tratamentul chirurgical. Acesta presupune să tai oasele deformate, să le aduci pe poziția corectă și să le fixezi acolo cu diverse implanturi – plăcuțe, șuruburi, broșe. Întotdeauna la aceste intervenții, care presupun secționarea osului, adăugăm și gesturi de reechilibrare a structurilor capsulare și ligamentare ale articulației. Îndreptarea osului se poate face prin tehnici minim invazive sau clasice, dar, indiferent de tipul intervenției, se face cam același lucru. O intervenție minim invazivă presupune că incizia la piele este minimă. Se lucrează cu niște instrumente care seamănă cu frezele de stomatologie, care se introduc prin niște incizii de jumătate de centimetru, iar operația este controlată radiologic. Există diverse artificii chirurgicale, astfel încât să nu lezezi cu aceste freze niște structurile nobile, precum nervi sau tendoane, din vecinătate. Principalul beneficiu al acestor tehnici minim invazive este faptul că incizia este foarte mică și cvasi-invizibilă după vindecare. Un alt aspect este că, decolând părțile moi de pe os, mobilitatea articulației după operație teoretic este mai bună, vindecarea este mai rapidă.
Este bine să avem activități fizice, însă trebuie să începem corect, treptat, cu încălzire, cu stretching.
În ce sens mai rapidă?
Părțile moi au importanță în vindecarea osului, iar dacă le desprinzi de pe os pentru un procedeu clasic, va afecta vindecarea osului și a părților moi. Dacă rămân la locul lor și tai doar osul pe sub piele, atunci timpul de vindecare este mai mic și probabil la fel și fenomenele care urmăresc vindecarea – umflăturile, durerea. Consolidarea osului se face de la sine, este puțin influențată de tipul de intervenție. Cu cât se face operația mai aproape de debutul diformității, cu atât procedeul este mai simplu, mai puțin laborios, iar reîntoarcerea în activitate mai rapidă. Ai voie să calci pe picior încă din prima zi după operație. Dar sprijinul pe picior se face în majoritatea cazurilor cu ajutorul unei sandale ortopedice ce trebuie purtată de obicei timp de o lună. De aceea, dacă lucrezi de la birou, te poți întoarce la serviciu după una-două săptămâni de la intervenție, cu mențiunea că trebuie să porți sandaua ortopedică. Însă nu poți conduce cel puțin o lună, în funcție de tipul de mașină pe care îl conduci și de piciorul la care te-ai operat, pentru că, deși poți apăsa pedala, poate apărea disconfortul. În ceea ce privește sportul, ar trebui reluat după vindecarea completă și refacerea funcțională, adică la 3–4 luni de la operație. Purtarea pantofilor cu vârf îngust și tocuri ar trebui în continuare evitată, dar se poate face la 5–6 luni după operație.
Monturile congenitale
Care sunt curiozitățile pacienților înainte de intervenția chirurgicală?
Există un mit despre operațiile pentru monturi, cum că ar fi foarte dureroase. De cele mai multe ori, durerea nu este o problemă. Majoritatea pacienților nu acuză dureri nici după. Un procedeu de dificultate moderată durează între 30 și 45 de minute. Majoritatea pacienților stau internați în spital o singură zi. Procedurile se fac sub anestezie loco-regională sau rahianestezie dacă ambele picioare sunt operate în același timp intraoperator. Pacienții mai sunt interesați și de posibilitatea de recidivă. Cu cât operația este făcută mai din timp și presupune o tehnică mai simplă, cu atât riscul de recidivă este mai mic. Cu cât este făcută mai corect, cu atât riscul de recidivă este mai scăzut. Cu cât eviți ulterior purtarea pantofilor care au potențialul de a produce diformitatea, cu atât riscul este mai mic. Indicația de a trece printr-o astfel de operație are la bază niște motive funcționale, dureri, dificultatea de a purta încălțămintea dorită, nu de partea estetică. Eu evit să recomand o intervenție pentru un motiv estetic pur, dacă nu produce și alte probleme, desigur. Deci îi sfătuiesc pe oameni să se opereze doar dacă le afectează calitatea vieții. Dacă operația este corect făcută, chiar dacă apare recidiva, nu se produce mai devreme de 10-15 ani.
Pot apărea și la 30 și ceva de ani?
Da. Există două categorii de monturi: congenital (constituțional) și dobândit. Cele congenitale pot apărea chiar și în adolescență, iar cele dobândite, după 30-40 de ani.
„O proteză are o durată de viață limitată“
Când este indicată înlocuirea articulației gleznei cu o proteză?
Boala de uzură a articulației, în general, se numește artroză. Într-o articulație, două sau trei oase alunecă unul pe celălalt. În mod normal, acest fenomen este lin, cu amplitudine corespunzătoare, nedureros. Sunt câteva condiții care stau la baza acestui proces. În primul rând, oasele trebuie să fie acoperite pe fețele care se ating una de cealaltă de cartilajul articular. Este o structură foarte netedă și lucioasă ce permite alunecarea lină a oaselor unul pe celălalt. De asemenea, forma oaselor trebuie să fie perfect în oglindă, ligamentele să fie cu tensiune și structură adecvate, astfel încât alunecarea să se facă fără mișcări necorespunzătoare. Când aceste condiții nu mai sunt îndeplinite, treptat, apare uzura articulației, în primul rând a cartilajului articular. Poate deveni aspru, tocit și chiar „se freacă os pe os“. În acest caz, se recomandă înlocuirea articulației cu o proteză.
Care sunt simptomele acestei afecțiuni?
Spre deosebire de celelalte articulații mari – șold, genunchi, umăr – în care cauza principală a artrozei este uzura în timp, naturală, de la vârstă, greutate, muncă, la gleznă, în majoritatea cazurilor (80-90%), artroza este posttraumatică. Deci uzura apare după fracturi sau entorse de gleznă neglijate, repetate sau incorect tratate. Îți pot da seama că se instalează artroza prin dureri, inflamație, limitarea mobilității, mers șchiopătat...
Sportul făcut incorect ar putea fi una dintre cauze?
Cred că artroza de gleznă nu apare de la alergat corect și fără să suferi un traumatism. Dacă deja au început niște modificări la nivelul gleznei din alte cauze, alergatul poate grăbi evoluția. Alergarea trebuie făcută cât mai corect: de la încălțăminte, la suprafață, la nivelul de efort în funcție de greutate.
În funcție de ce factori se alege un anumit tip de proteză?
În România este o problemă, deoarece producătorii sunt foarte limitați. Alegem protezele în funcție de ce avem disponibil. În cazul gleznei, care este afectată mai rar decât articulațiile mai mari și operațiile sunt mai rar efectuate, și oferta de tipuri de proteze este mai mică. O proteză presupune înlocuirea suprafeței erodate a osului cu o componentă sintetică ce seamănă cât mai mult cu osul natural. În cazul gleznei, o proteză are trei componente: o parte metalică ce înlocuiește suprafața uzată a tibiei, pe care se aplică un insert din polietilenă, ce se va articula de cealaltă parte a gleznei cu o porțiune metalică foarte asemănătoare cu suprafața articulară a astragalului.
Multiple posibilități de tratament
La cât timp se schimbă această proteză?
O proteză are o durată de viață limitată, care nu se datorează neapărat materialelor din care este făcută. Componentele fixe ale protezei se fixează pe os, iar în timp se pierde legătura dintre ele, creându-se un joc se provoacă dureri și dificultăți la mers. Pacienții sunt chemați la radiografii periodice pentru a surprinde această situație. La început, lumea se temea să implanteze proteze de gleznă deoarece acestea funcționau corect doar câțiva ani de zile și de aceea erau rezervate persoanelor sedentare, în vârstă, normoponderale. În prezent, chiar și la pacienți de 40-50 de ani, dacă montezi o proteză de gleznă, supraviețuirea este de 15 ani sau mai mult.
Ce frici au pacienții referitor la această intervenție?
Este o intervenție mult mai complexă decât operațiile pentru monturi. Există multe posibilități de tratament, proteza fiind doar una dintre ele. De multe ori, trebuie să discutăm cu ei despre opțiunile de tratament până a ajunge la momentul discuției despre o proteză. Recuperarea este mai amplă. În primele șase săptămâni de la intervenție, pacienții trebuie să meargă cu o orteză și să nu calce cu toată greutatea pe picior. Abia ulterior începe procesul propriu-zis de recuperare. Glezna devine cvasi-funcțională sau funcțională la aproximativ 3 luni după operație. Operația durează două-trei ore, desfășurată de obicei sub rahianestezie, iar spitalizarea durează două-trei zile.
O viață cât mai activă
Iar artroscopia de gleznă ce presupune?
Aceasta presupune un ansamblu de tehnici ce au ca numitor comun vizualizarea articulației sau a structurilor din jurul ei – tendoane, spații grăsoase etc. – cu o cameră de luat vederi, care are o formă tubulară, foarte subțire – 4 milimetri în diametru, introdusă printr-o incizie foarte mică în articulație. O artroscopie are nevoie de 2-3 incizii de o jumătate de centimetru sau un centimetru. Printr-una se introduce camera, iar prin celelalte se introduc instrumentele de lucru.
Ce le recomandați oamenilor pentru a evita să sufere de afecțiuni ale piciorului și ale gleznei?
Le recomand tuturor pacienților mei să aibă o viață cât mai activă. Dacă apare ceva pe parcurs, găsim o rezolvare, indiferent de tipul problemei. Este bine să facem sport sau să avem activități fizice, însă trebuie să începem corect, treptat, cu încălzire, cu stretching. De asemenea, atenție la controlul greutății, deoarece glezna și piciorul sunt structuri pe care greutatea se descarcă.
Se încarcă comentariile...
