Aluniţele suspecte trebuie îndepărtate!
0Cele mai solicitate intervenţii de chirurgie dermatologică sunt de extirpare a tumorilor pielii, spun specialiştii. Observarea periodică a aspectului aluniţelor permite îndepărtarea în timp util a formaţiunilor cu potenţial cancerigen, cu sechele minime.
Cancerul de piele se manifestă cu precădere în zonele în care tegumentul este intens expus la soare: faţă, mâini, antebraţe şi scalp, iar persoanele cu riscuri crescute sunt cele cu tenul deschis, părul blond şi ochii albaşti.
Atenţie la ulceraţiile care nu se vindecă!
Formate prin înmulţirea anormală a unor celule existente în epiderm, carcinoamele cutanate pot lua diferite forme: de la leziuni care nu se vindecă în decursul a trei săptămâni până la formaţiuni ulceroase sau care seamănă cu acneea.
De aceea, orice modificare apărută la nivelul pielii trebuie analizată de către medicul dermatolog, iar în caz de suspiciune trebuie realizat un examen histopatologic al ţesutului recoltat din zona suspectată.
Depistate la timp, carcinoamele cutanate se tratează prin procedee de mică chirurgie şi au o rată de succes de până la 90 la sută.
Aluniţele traumatizate prezintă risc
Nevii plasaţi în zonele cu fricţiuni dese: zona unde se încheie pantalonii, zona bretelelor de la sutien, pot fi traumatizaţi, iar dacă sângerează trebuie să fiţi consultaţi de medicul dermatolog. Îndepărtarea acestor aluniţe este soluţia cea mai bună pentru a evita problemele ulterioare de sănătate.
De obicei, nevii care se prezintă ca o excrescenţă, sunt trataţi prin electrocauterizare. Practic, excrescenţa este «rasă» cu ajutorul electrocauterului, iar cicatricea rămasă este minoră sau invizibilă, în funcţie de mărimea şi de localizarea nevului. Aluniţele plate sunt recomandate pentru excizia clasică, cu bisturiul.
„Îndepărtarea aluniţelor cu risc presupune anestezie locală, excizia chirurgicală cu sutură simplă, pansarea zonei şi scoaterea firelor la circa şapte zile“, explică profesor Anca Zbranca, medic dermatolog la clinica Roderma din Iaşi. Procedura nu prezintă riscuri postchirurgicale, iar cicatricea ce apare în urma intervenţiei este minimă şi are o formă liniară, ca o zgârietură.
Metoda Mohs, indicată în caz de cancer
Când cancerul de piele este confirmat, ţesutul canceros trebuie eliminat. Metoda Mohs, ce constă în analiza histologică, pas cu pas a ţesutului care înconjoară tumora, în timp ce se desfăşoară excizia, este cea mai precisă procedură, cu şanse de vindecare de 99 la sută.
„Chirurgia Mohs pentru tumori cutanate costă în Europa în jur de 10.000 euro pe intervenţie. În SUA aceeaşi operaţie poate ajunge şi la suma de 100.000 USD, pe când la noi nu depăşeşte suma de 2 000 de euro“, spune medicul primar dermatolog Mihaela Leventer de la clinica Dermastyle din Bucureşti.
Cancerul de piele este de două feluri
Maladia poate avea o evoluţie lentă, dacă apare sub forma unui carcinom cutanat, sau poate fi extrem de agresivă, dacă apare sub forma unui melanom malign.