O femeie frumoasă

Volumul al doilea al romanului „Anna Karenina” de Lev Tolstoi poate fi achiziţionat mâine, împreună cu ziarul “Adevărul”. Numeroasele ecranizări ale cărţii lui Lev Tolstoi, cu Greta Garbo, Vivien Leigh, Jacqueline Bisset şi Sophie Marceau în rolul Annei Karenina, arată că romanul a fost şi va rămâne una din operele de referinţă ale literaturii universale.

Când Gustave Flaubert publica “Madame Bovary”, în 1857, romanul lui Tolstoi nu era încă scris. Abia în 1873, inspirat de evenimente ce au avut loc la o moşie vecină, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncându-se în faţa unui tren, romancierul rus a început să lucreze la capodopera sa, desăvârşită şi publicată în 1877.

Iubire şi Datorie

Iar dacă scriitorul francez, sub deviza „Madame Bovary c’est moi”, transmitea mesajul vulnerabilităţii omului în faţa sentimentului iubirii, ori sfârşitul, în multe cazuri tragic, al căsătoriilor de convenienţă, Tolstoi a renunţat în parte la tonul moralizator şi a privit drept în faţă o dramă.

A relatat istoria Annei Karenina, căsătorită cu bătrânul Karenin, a cărui incapacitate de manifestare a iubirii a determinat-o pe tânără să-şi caute dragostea în altă parte. Pentru contele Vronski, ea îşi va fi sacrificat familia şi devotamentul faţă de propriul copil.

Tolstoi, precum Dostoievski, se dovedeşte un remarcabil observator al gamei de sentimente prin care trece eroina – sfâşiată, asemeni eroinei lui Flaubert, între iubire şi datorie: dorinţă, suferinţă, gelozie, remuşcare, milă, obsesie, disperare.

„Modelele” nefericirii  familiale

În fond, scriitorul rus pune pe hârtie mai multe modele de familii nefericite. Iată începutul romanului: “Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei (...) Soţia aflase că bărbatul său avea legături de dragoste cu guvernanta franceză”.

Nu e vorba, deocamdată, de Anna Karenina. O altă dramă, secundară, cea a lui Stepan Arkadici, vinovat că şi-a înşelat soţia, dar mai cu seamă a soţiei, Daria Alexandrovna, ne introduce în universul “legăturilor primejdioase” care ameninţă pacea familială.

De altfel, soţia lui Stepan nu se aseamănă deloc cu eroina principală, încât modelul nefericirii conjugale este altul decât cel ilustrat prin personajul Annei Karenina. Mamă a cinci copii, ea “nu-şi poate scoate din suflet deprinderea de a-l socoti pe Stepan ca soţul ei şi de a-l iubi.(…) Îşi dădea seama că nu putea pleca. Totuşi, încerca să se amăgească şi-şi strângea lucrurile, prefăcându-se că pleacă”.

Coup de foudre fatal

Nici cu suferinţa tânărului Levin, pricinuită de dragostea pentru Kitty, cumnata lui Stepan, nu dăm de adevărata tragedie, “modelul” suprem de nefericire conjugală. Chiar dacă Levin trăieşte decepţia de a-i fi refuzată cererea în căsătorie, spre sfârşitul romanului tinerii se căsătoresc şi ajung să convieţuiască în deplină armonie, îndelungile lor chinuri premaritale, căutările şi inocenţa lor conţinând parcă un fel de reţetă a căsniciei reuşite.

Mult mai târziu, după ce cititorul e pregătit suficient, ajungem la acel coup de foudre fatal, dintre prinţul Vronski şi Anna Karenina, sora lui Stepan şi soţia “celebrului” Alexei Alexandrovici. În jurul acestui moment, Tolstoi a ştiut să creeze admirabil tensiunea epică.

Cadrul înfăţişează doi bărbaţi tineri, frumoşi, aşteptând trenul. Unul îşi aşteaptă mama, celălalt, sora, pe Anna Karenina. Şi tot ce aflăm, deocamdată, despre ea, din vorbele fratelui care aşteaptă cu nerăbdare trenul, este că Anna Karenina este "o femeie foarte frumoasă".