Ministerul Mediului ia la control asociaţiile care organizează partide de vânătoare pentru străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Partidele de vânătoare organizate pentru străini aduc cei mai mulţi bani asociaţiilor
Partidele de vânătoare organizate pentru străini aduc cei mai mulţi bani asociaţiilor

Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP) a decis verificarea asociațiilor de vânătoare care organizează partide de vânătoare pentru cetățenii străini, după ce joi, la Cernavodă, trei italieni şi şase români au fost reţinuţi pentru infracţiuni la regimul armelor.

"Am dispus verificarea, într-un timp cât mai scurt, a modului în care este respectată legislația în domeniul cinegetic, și anume verificarea situațiilor privitoare la cotele de recoltă și la respectarea Ordinului de Ministru 353/2008 privind practicarea activității de vânătoare de către toate asociațiile care organizează partide de vânătoare pentru cetățeni străini", se spune într-un comunicat al MMP.

Nouă persoane, trei cetăţeni italieni şi şase români, între care şi şeful Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Constanţa, au fost reţinute, în noaptea de joi spre vineri, în urma percheziţiilor la două hoteluri din Cernavodă, unde au fost găsite 1.000 de păsări împuşcate şi 7.000 de cartuşe.

Cazul se referă la o vânătoare la care au participat peste 20 de persoane, între care 12 cetăţeni italieni. Toţi au fost audiaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, iar 9  , trei cetăţeni italieni şi şase români, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Reţinuţii sunt acuzaţi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, sau de abuz în serviciu, dar şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

Între cele nouă persoane reţinute se află şi şeful Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Constanţa, Dan Vasile Miron, dar şi mai mulţi paznici de vânătoare, potrivit Mediafax.

Despre reţinerea şefului AJVPS Constanţa, procurorul de caz, Teodor Niţă, a declarat pentru Mediafax că acesta este acuzat, printre altele, de infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

Dan Vasile Miron nu a făcut în ultimii ani nicio înregistrare în registrul armelor de foc, astfel că nu se poate spune ce şi cum s-a vânat pe teritoriul judeţului.
 
"Din 2005 nu s-a înregistrat nimic în registrul armelor aferent judeţului Constanţa. În momentul de faţă nu se ştie câte arme s-au folosit, câte cartuşe s-au folosit, de către cine, pe tot teritoriul judeţului Constanţa, pe durata ultimilor şase ani, deoarece şeful AJVPS Constanţa nu a completat nicio jumătate de pagină din aceste registre obligatorii", a precizat Teodor Niţă.

Tot printre persoanele reţinute se află şi Luigi Schoba, cetăţeanul italian care organiza şedinţele de vântoare pentru compatrioţii săi. Acesta aducea grupuri mari de cetăţeni italieni pentru a vâna pe fonduri cinegetice în toată ţara, ultimul grup sosind în România în 2 octombrie.

Cele nouă persoane reţinute urmează să fie prezentate, vineri, instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite