Favoriţii la fotoliile de şef al Parchetului General şi procuror-şef al DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laura Codruţa Kovesi ar putea fi înlocuită la şefia Parchetului General de primul ei adjunct, procurorul Marius Iacob. În acelaşi timp, lupta pentru fotoliul lui Daniel Morar, la conducerea DNA, s-ar putea da între Gabriela Scutea, adjunct al lui Kovesi, şi Marian Drilea, de la DIICOT Braşov, anchetat de colegii săi pentru falsuri.

Surse social-democrate au explicat că procurorul Marian Drilea, de la DIICOT Braşov, ar fi preferat chiar de premierul Victor Ponta pentru a prelua şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). De altfel, Drilea este un vechi partener de raliuri al lui Ponta. Astfel, în timp ce Victor Ponta era copilotul lui Edwin Keleti, Drilea era copilotul lui Lucian Boroianu.

La sfârşitul anului trecut, cei doi au fost aliniaţi la start, la Raliul Moldovei.

Marian Drilea ar putea prelua însă fotoliul de şef al DNA abia în ianuarie anul viitor. Asta pentru că, deşi a expirat în luna august, mandatul lui Daniel Morar a fost prelungit pentru şase luni de Codruţa Kovesi. 

În plus, potrivit Statutului magistraţilor, Drilea poate primi avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) doar în condiţiile în care Parchetul General va da o soluţie de „neîncepere a urmăririi penale” într-un dosar penal întocmit pe numele său în 2009. 

În această cauză, procurorul Marian Drilea este suspectat că şi-ar fi sprijinit naşul de cununie, pe căpitanul SRI Daniel Diaconu, să falsifice un document al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Actul ar fi fost folosit apoi de ofiţerul SRI pentru şantajarea fostului prim-procuror al Parchetului Tribunalului Braşov, Ioan Gliga. 

În urma şantajului, Gliga a demisionat, iar postul său a fost ocupat de Drilea. Anul acesta, căpitanul SRI Daniel Diaconu a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare. Dosarul care-l vizează pe Drilea, disjuns din cel întocmit pe numele lui Diaconu, se află încă pe rolul Parchetului General. 

Drilea, „jucător” în războiul Ponta - Blejnar

Pe 1 august anul acesta, Marian Drilea a început urmărirea penală, într-un dosar de evaziune fiscală cu combustibili, împotriva fostului şef al Fiscului, Sorin Blejnar – aflat într-un război declarat cu Victor Ponta de aproape un an. În vara lui 2011, Blejnar cerea procurorilor DNA şi inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate să-l investigheze pe Ponta pentru presupuse venituri dobândite ilegal. 

Gabriela Scutea, mâna de fier din spatele DIICOT

Specializată în combaterea criminalităţii informatice, procurorul Gabriela Scutea a fost numită în funcţia de procuror general adjunct la începutul anului 2007, în mandatul de ministru al Justiţiei al Monicăi Macovei. 

Din această poziţie, Scutea a coordonat în ultimii cinci ani activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Teorism (DIICOT) şi şi-a înscris în „portofoliul” de anchetator dosare de fraudă, spălare de bani şi constituire de grupuri criminale. Cea mai amplă astfel de cauză trimisă instanţei în mandatul de procuror-şef al Gabrielei Scutea a fost dosarul „Hidroelectrica”, instrumentat, de altfel, sub coordonarea acesteia. 

Marius Iacob favoritul pentru cea mai înaltă funcţie din Ministerul Public

Favorit la funcţia de Procuror General al României este Marius Iacob, actualul prim-adjunct al Laurei Codruţa Kovesi. Potrivit surselor citate, acesta este susţinut de PSD şi agreat şi de cei de la PDL. 

Iacob a fost numit prim-adjunct al procurorului general pe 7 iunie 2011. Iniţial trebuia să ocupe această funcţie doar 6 luni, fiind delegat pe acest post, însă relaţia bună pe care a avut-o cu Codruţa Kovesi i-a prelungit şederea la conducerea Ministerului Public. 

Printre dosarele pe care le-a instrumentat, multe sunt celebre. În urma rechizitoriului său, Dragoş Ciupercescu, atentatorul cu grenadă de la Liceul "Jean Monnet", a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru terorism. 

A coordonat şi dosarele sinucigaşilor Erbaşu şi Anghelescu, dar şi cel în care a fost cercetată moartea avocatei Elodiei Ghinescu. S-a ocupat inclusiv de trimiterea în judecată a celor pe care i-a considerat vinovaţi pentru incendiul de la Maternitatea Giuleşti, dar şi a lui Gheorghe Vlădan, atacatorul de la coaforul Perla din Capitală.

Numele procurorului Marius Iacob a fost pomenit în scandalul de la MApN al avansărilor în grad a mai multor personalităţi publice din România. Magistratul a fost avansat la gradul de colonel în rezervă. 

Marius Iacob a terminat Dreptul în 1994 şi a fost, pe rând, procuror la Parchetul de la Sectorul 6, procuror criminalist şi prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, directorul general al Adminstraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi procuror-şef al Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică de la Parchetul General.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite