Constituţia României rurale

Ajung mai întâi în satul Hreasca din comuna vasluiană Coroieşti. Întreb în stânga şi-n dreapta despre obiceiuri. Mai un bătrân, mai un tânăr, care ies la poartă ca din pământ, că

Ajung mai întâi în satul Hreasca din comuna vasluiană Coroieşti. Întreb în stânga şi-n dreapta despre obiceiuri. Mai un bătrân, mai un tânăr, care ies la poartă ca din pământ, că tot satul din clisă e făcut. Case galbene. Îmi spun ce şi cum e cu regulile astea.

Ia să vedeţi, că e treabă serioasă, dacă luăm pe rând zilele săptămânii. Ce e bine să faci într-o zi, musai nu trebuie să "comiţi" în alta. Clar e calendarul satului! Dacă e luni, atunci nu trebuie să cumperi ori să vinzi ceva. Şi să nu dai cu împrumut. Să trecem la ziua de marţi. Nici pomeneală să începi acum o casă, că dacă o construieşti de marţi, sigur se surpă. Să nu te duci marţea pe câmp, să pui seminţe, că n-o să rodească. Şi să nu cumperi cuţite sau topoare ori alt obiect tăios, că de belea dai.

Dacă e vineri, faci baie

Trecem la ziua de miercuri. Azi ai şi lucruri bune de făcut pentru casă, cum ar fi să te duci la piaţă, să cumperi ori să vinzi. Şi mai poţi să începi o călătorie, că bine o să-ţi meargă, sunt asigurat de interlocutorii mei. Joia poţi să te duci la vecini, să le faci o vizită, ba chiar şi la rude, dacă ţi s-a făcut dor de ele, mai ales că tot azi sunt şanse mari ca sentimentul să fie reciproc.

Atenţie, vine ziua de vineri, când e "dezlegare" la baie, să te faci gigea, dar poţi să şi coşi, să faci curăţenie în ogradă, dar asta numai dacă nu cumva pică cea de-a cincea zi a săptămânii tocmai într-o sărbătoare cu cruce roşie în calendarul bisericesc.

Dacă e aşa, nimic şi nimeni să nu te îndemne la păcat! Şi sâmbăta e o zi cu probleme, dar numai pentru cei rămaşi pe lumea asta, că mai mult o zi dedicată morţilor trebuie să fie. Ceea ce înseamnă să te duci la cimitir, să îngrijeşti mormintele apropiaţilor. În schimb, nu pleci la drum lung, nu te duci în peţit şi nu te logodeşti. Şi nici oarece treburi de amploare nu e bine să le porneşti, că n-o să le dai de capăt cât îi veacul. Duminica e cu totul specială.

E ziua "făcătoare de minuni". Trebuie să se îmbrace tot omul cu haine curate, să nu munceşti, ca să nu te murdăreşti, că e ca şi cum s-ar lipi necazurile de tine. Dar să nu mâniem pe Dumnezeu, că regulile astea nu numai prin satele moldoveneşti le auzi, ci şi pe la oraş, ba chiar şi la Bucureşti.

Casa dată de pomană

Staţi, că n-am terminat călătoria printre legile nescrise. Ajung în satul Mereni, din aceeaşi comună, după ce mă avânt cu maşina pe un podeţ aproape rupt, ca să nu mai vorbesc de drumul pe care nici căruţa nu are curaj să-l ia în piept. Ajung teafăr până la biserică. Tot poporul se adunase în curte, întreb ce se întâmplă, mi se răspunde că va fi îngropat un om, un tânăr.

Femei, bărbaţi, toţi la vorbă, că slujba din casa Domnului nu se terminase încă. Zice lumea de un obicei din moşi-strămoşi. La pomana de 40 de zile trebuie să-i ridici mortului o casă pe pământ, cu un pat în ea, să aibă mortul unde să locuiască pe lumea cealaltă.

Trebuie să dai "ziditura" de pomană celui mai sărac om din sat. Mă uit la cei din jurul meu. Toţi se plâng că n-au nici după ce să bea apă. Întreb cât costă să faci aşa o pomană. Unii zic vreo 10 milioane de lei vechi, alţii că ar fi mai mult. Şi de unde banii ăştia la o comunitate săracă? Nu-i nimic, zic ţăranii, "că adunăm unul de la altul şi ridicăm casa". Toată suflarea satului se strânge în numele obiceiului care nu trebuie să moară. "Doar oamenii mor", aud convingerea acestor suflete.

Articole pe aceeaşi temă:

Ţăranul român între tărie, sifilis şi vraci

Lumea satului mai crede în apă descântată

Răscoala puilor de ţăran

"Zâna" din Popeni