Bănci sabotate din interior de bancheri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La sediul DIICOT au fost aduşi şi directori de bănci, printre care şi 
Dana Băjescu, directorul sucursalei BRD Dorobanţi din Bucureşti FOTO: 
MEDIAFAX
La sediul DIICOT au fost aduşi şi directori de bănci, printre care şi Dana Băjescu, directorul sucursalei BRD Dorobanţi din Bucureşti FOTO: MEDIAFAX

Şapte directori de bănci şi şase funcţionari de la BRD, Volksbank şi ATE Bank au fost audiaţi, joi, alături de alte 79 de persoane, fiind învinuiţi de fraude de 85 de milioane de euro

Procurorii DIICOT au destructurat joi o nouă reţea care se ocupa cu fraudarea băncilor, printre lideri aflându-se oamenii de afaceri Marius Locic şi Vasile Creştin. Conform anchetatorilor, printre suspecţii luaţi pe sus de mascaţi cu mandate de aducere se numără şapte directori de bancă, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele, deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Printre aceştia se numără Lucian Cojocaru, fost director BRD şi actual vicepreşedinte al Volksbank, Dana Băjescu, directorul sucursalei BRD Dorobanţi din Bucureşti, şefi ai sucursalei BRD Unirii din Bucureşti şi responsabili ATE Bank.

Printre cei cercetaţi mai sunt şi şase funcţionari de la unităţile bancare, implicaţi în gestionarea dosarelor de creditare. Şi cunoscuţi oameni de afaceri au intrat în vizorul procurorilor. Reţeaua ar fi fost coordonată de mai mulţi oameni de afaceri din Bucureşti, printre cei vizaţi de anchetatori fiind şi omul de afaceri Marius Locic. „Din punctul meu de vedere, în relaţia Locic-bancă nu există nicio fraudă. Din punctul meu de vedere, Locic nu a făcut decât un singur lucru: de a efectua afaceri specifice comerciale. Dacă există fraude în sistemul bancar, nu au legătură cu Locic“, a declarat Marius Locic înainte de a intra la audieri.

Tot ieri, la locuinţa lui Vasile Creştin anchetatorii au făcut percheziţii încă de la primele ore ale dimineţii.
Membrii grupării ar fi beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decât cele reale, în vederea ipotecării acestora cu ocazia încheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.

MANDAT PENTRU SOŢIA UNUI CONSILIER DE-AL LUI PONTA

Şi patru notari publici, care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară, se află în atenţia procurorilor în acest dosar. „Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare“, au precizat procurorii DIICOT. Una dintre notăriţele acuzate este Paula Rosenberg, soţia artistului Damian Drăghici, consilier al premierului Victor Ponta pentru problemele romilor, ales senator pe listele USL.

Conform procurorilor, oamenii de afaceri, având ajutorul bancherilor, obţineau credite ilegale. „Sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat“, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

DENUNŢĂTORUL: FOSTUL SOŢ AL UNEI CÂNTĂREŢE

Cel care a denunţat fraudele la DIICOT şi a explicat procurorilor mecanismul prin care erau obţinute creditele ilegale este omul de afaceri Valentin Nedelcu, fostul soţ al artistei Manuela Fedorca. Acesta a fost arestat câteva luni, în 2011, pentru acest gen de fapte. Atunci, Nedelcu a făcut un amplu denunţ în care a nominalizat persoane, între care şi directori ai unor bănci, şi le-a explicat anchetatorilor
DIICOT toate dedesubturile mecanismului de fraudare folosit de aceştia.

Valentin Nedelcu este cel care l-a denunţat în 2004 pe fostul director general în Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (MAA) Gheorghe Reman Domocoş, precum şi fosta conducere a MAA, deferită justiţiei în final, pentru corupţie.

Nedelcu este aceeaşi persoană care, în urmă cu zece ani, ar fi dat anumite sume ce ar fi ajuns la fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, pentru favorizarea obţinerii unor credite avantajoase şi a unor prime de export la comercializarea unor produse agricole. Mureşan a fost condamnat definitiv, anul acesta, la şapte ani de detenţie. BRD şi Volksbank susţin că au colaborat cu procurorii în acest dosar încă din 2010. Volksbank precizează că audierea vicepreşedintelui Lucian Cojocaru nu vizează activitatea sa din bancă. În mai 2010, când s-au produs fraudele, Cojocaru era director la BRD. ;

85 de milioane de euro este prejudiciul creat băncilor de reţeaua proaspăt anihilată de procurorii DIICOT.

Gulerele albe din dosar

Marius Locic, un om de afaceri controversat

Omul de afaceri Marius Locic este unul dintre capii grupării care au instrumentat frauda bancară, susţin surse judiciare. Locic este un personaj cunoscut cu probleme în Justiţie. Acesta a fost condamnat în vara acestui an la patru ani de închisoare cu executare în dosarul senatorului Cătălin Voicu. Sentinţa nu este însă definitivă. Marius Locic a mai fost cercetat la Iaşi în legătură cu mai multe maşini de lux luate în leasing. În 2008, Poliţia de Frontieră Iaşi a oprit la vamă un Rolls Royce şi un Bentley care urmau să treacă graniţa spre Republica Moldova, fără acordul proprietarului, adică al firmei de leasing. Anul trecut, firma Locic Residential, controlată de Marius Locic, a intrat în insolvenţă la cererea acţionarului. Firma accesase în 2008 un împrumut cu o valoare de peste 10 milioane de euro de la Volksbank România, garantat cu trei parcele de teren cu o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi deţinute în Bucureşti, pe care Locic intenţiona să ridice un bloc de locuinţe. Pe locul respectiv nu s-a construit însă nimic.

Lucian Cojocaru, un bancher cu experienţă

image
image

Lucian Cojocaru (44 de ani) este vicepreşedinte pe retail la Volksbank din toamna lui 2010. Repezentanţii băncii au precizat că Lucian Cojocaru nu este audiat cu privire la activitatea sa în Volksbank România, de vreme ce frauda a fost identificată şi raportată autorităţilor în mai 2010. În perioada respectivă, Cojocaru era director comercial pe reţeaua BRD – Soc Gen. A ocupat această poziţie timp de şapte ani. De profesie inginer, Cojocaru şi-a început cariera bancară în anul 1994, la Bancorex, direcţia Participaţii şi Pieţe de Capital. Din 1998 a trecut la sucursala locală a grupului francez Société Générale, care a preluat în acelaşi an de la stat BRD. Până în 2003, Cojocaru a fost director comercial al Sucursalei Mari Clienţi Corporativi a Société Générale, după care a preluat postul de director comercial pentru întreaga reţea a BRD.

Vasile Creştin, implicat şi în alte scandaluri

Şi numele fraţilor Vasile şi Dumitru Creştin au fost înaintate de surse judiciare în cazul fraudei bancare. Ulterior, Dumitru Creştin a transmis presei un comunicat în care menţionează că familia Creştin este compusă din trei fraţi şi o soră, dar că el nu este implicat în acest dosar. Dumitru Creştin „nu a luat niciun credit bancar pentru afaceri comune sau manageriate împreună cu fraţii săi. Prin urmare, Dumitru Creştin nu a fost percheziţionat sau cercetat de către DIICOT“, se arată în comunicat. Percheziţii au avut însă loc în cazul lui Vasile Creştin, fratele lui Dumitru Creştin. Numele lui Vasile Creştin a mai apărut în scandaluri, cum ar fi dosarul „Păltânea“ (afacere cu combustibil, în care a fost implicat şeful SRI Prahova, colonelul Corneliu Păltânea).
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite