Ministrul Educaţiei: Evaluările în preuniversitar să aibă caracter formativ, să existe fişe pentru fiecare elev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, consideră că evaluările din învăţământul preuniversitar trebuie privite ca având un caracter formativ, şi nu unul de clasamente şi că trebuie să existe o fişă individuală pentru fiecare elev, care să îi permită profesorului să revină asupra pregătirii în cazul copilului cu rezultate slabe, astfel încât să recupereze ceea ce s-a pierdut. El mai spune că este "absolut necesară" şi evaluarea cadrelor didactice.

"Raportul privind evaluarea şi examinarea în domeniul educaţiei  a scos în evidenţă un  lucru foarte important pe care şi noi l-am intuit, şi anume că aceste evaluări din învăţământul preuniversitar trebuie privite ca având un caracter formativ, şi nu unul de clasamente. Elevii sunt într-o competiţie cu ei, nu sunt într-o competiţie la nivelul claselor din care fac parte. După aceste evaluări, fiecare cadru didactic, pentru elevii pe care îi are în clasa respectivă, ar trebui să facă o fişă de parcurs pentru perioada următoare, plecând de la aceste rezultate. Fişa aceasta să fie individuală pentru fiecare elev din clasa respectivă şi să permită profesorului să îşi pregătească materialele şi tot procesul didactic astfel încât să completeze această pregătire de care elevul are nevoie pentru a ajunge la un anumit nivel", a explicat ministrul Educaţiei, miercuri, la lansarea unui raport referitor la evaluările şi examinările în sistemul de educaţie din România.

Potrivit ministrului, dacă un elev nu obţine rezultate foarte bune, atunci profesorul trebuie să revină asupra pregătirii acestuia. 

"Profesorul trebuie să pregătească o fişă şi să revină asupra pregătirii în timp, astfel încât să se recupereze ceea ce s-a pierdut. Noi avem şcoli foarte bune şi scoli foarte slabe. Cred că trebuie să ajungem la o medie. Toţi elevii să aibă acces în mod egal la educaţie şi, în acelşi timp, elevii să ajungă la un nivel de pregătire pentru a obţine compentenţele necesare pentru a răspunde cerinţelor de pe piaţa muncii. Aceste evaluări sunt corelate şi cu cele internaţionale, vorbim despre evaluarea PISA, la care noi nu stăm foarte bine. Dacă dăm importanţă acestor evaluări naţionale, eu cred că şi rezultatrele PISA vor fi pe măsură", a adăugat ministrul.

Totodată, ministrul Pavel Năstase a spus că trebuie să fie făcută şi evaluarea cadrelor didactice.

"Trebuie să fie făcută şi evaluarea cadrelor didactice şi este absolut necesară. Dar, înainte de asta, eu cred că este imperios necesar să facem pregătirea corespunzătoare a acestora. Avem evaluarea elevilor, evaluarea profesorilor, trainingul pentru profesori, evaluarea şcolilor", a adăugat ministrul.

Potrivit lui Năstase, Ministerul Educaţiei pregăteşte trei proiecte pe fonduri europene, care vizează şi evaluarea cadrelor didactice, precum şi revizuirea manualelor şcolare. "Anul aceste vom obţine finanaţare şi dorim ca această componentă de evaluare a cadrelor didactice să fie acompaniată şi de revizuirea manualelor şcolare", a explicat Năstase.

Întrebat dacă va fi păstrată evaluarea la clasa a VIII-a, întrucât în raport apare recomandarea ca "pe viitor România să revizuiască parcursurile şcolare şi certificarea de la nivelul învăţământului secundar, luând în considerare inclusiv posibilitatea suspendării evaluării naţionale pentru clasa a VIII-a", ministrul a spus că nu ştie dacă va renunţa sau va păstra evaluarea.

"Mi-e greu să spun dacă se vor păstra sau nu evaluările de clasa a VIII-a. Ne dorim în primul rând ca toţi copiii să meargă la grădiniţă şi la şcoală, să beneficieze de o educaţie incluzivă de calitate şi să finalizeze cel puţin învăţământul obligatoriu. În acest sens trebuie să schimbăm abordarea şi să privim evaluarea elevilor, a cadrelor didactice, a şcolilor şi a sistemului de educaţie ca o oportunitate de a primi feedback şi de a interveni pentru a face ca procesul educaţional să fie unul de o mai bună calitate, centrat pe elevi", a adăugat Năstase.

Ministrul Educaţiei a spus că este foarte important să fie redus impactul pe care examenele naţionale îl au asupra elevilor.

"Este foarte important să reducem impactul negativ al examenelor naţionale asupra învăţării şi progresului elevilor, prin îmbunătăţirea calităţii şi corectitudinii examenelor de la final de clasa a VIII-a şi revizuirea rutelor pe care le pot urma elevii în învăţământul secundar superior. Ne dorim să avem cadre didactice pregătite să folosească evaluarea formativă şi pe parcursul orelor, nu doar anumite metode de evaluare clasice: lucrări de control, teze şi examene naţionale. Astfel, va putea fi redusă presiunea pe elevi şi li se va permite şi celor care de obicei fac faţă cu greu evaluărilor clasice să arate ce ştiu", a mai spus ministrul.

Ioana Băltăreţu vicepreşedintele Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), a spus, la lansarea raportului privind evaluările, că o mare parte din neajunsurile învăţământului derivă din lipsa de transparenţă şi eficienţă în evaluarea elevilor, profesorilor sau şcolilor.

"O mare parte din neajunsurile învăţământului derivă din lipsa de transparenţă şi eficienţă în evaluarea exponenţilor acestuia, fie că vorbim despre elevi, profesori, şcoli. CNE a remarcat cum de prea multe ori accentul cade doar pe materiile ce fac subiectul examenelor naţionale. Aceste examene în forma actuală promovează capacităţi de memorare în detrimentul celor raţionale, logice", a spus Băltăreţu. 

Problemele sistemului de învăţământ sunt vizibile şi în contextul examenului de bacalaureat, discrepanţa dintre învăţământul profesional şi bacalaureat, diferenţele dintre rezultatele obţinute de fete şi cele obţinute de băieţi, cât şi rezultatele obţinute la nivel urban faţă de mediul rural. 

"În termen de evaluare a profesorilor, considerăm imperioasă formarea acestora, atât iniţială, cât şi continuă, dar şi respectarea dreptului elevilor de oferi feedback semestrial cadrelor didactice. Atragem atenţia asupra lipsei unei culturi susţinute a evaluării, precum şi a lipsei onestităţii în autoevaluare", a adăugat eleva, precizând că este încă deficitară implicarea elevilor în evaluarea internă. 

Ea a atras atenţia şi asupra ineficienţei inspecţiilor şcolare făcute de către inspectoratele şcolare judeţene întrucât, fiind anunţate din timp, acestea sunt pregătite corespunzător, fără a reflecta atmosfera cotidiană din sala de clasă şi pregătirea reală a elevilor.

Raportul referitor la evaluările şi examinările în sistemul de educaţie din România a fost lansat de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi UNICEF.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite