Magda Matache, o romă la Harvard: „Societatea românească este profund rasistă. Sărăcia în rândul romilor este efectul unei exploatări de sute de ani“

FOTO: Facebook Magda Matache

Magda (Margareta) Matache este directoarea programului de studii rome şi instructor la departamentul pentru drepturile omului în cadrul Universităţii Harvard din SUA. A plecat din România în urmă cu 5 ani, după ce a dus o luptă continuă împotriva rasismului la adresa romilor - şi implicit ale efectelor sale discriminatorii - atât în spaţiul administrativ şi academic, cât şi în comunităţile de romi.

Magda spune că este o luptătoare îndârjită împotriva rasismului pentru că a crescut într-o societate „profund rasistă“, de la mai marii intelectuali şi până la oamenii obişnuiţi, referindu-se la cea românească. A suferit multe dezamăgiri pe plan personal din cauză că e de etnie romă. Dar şi profesional, atunci când a încercat să facă politici publice şi alte proiecte pentru integrarea romilor sau când a văzut cât de rasist se scrie despre romi în literatura din mediul academic, totul fiind impregnat de prejudecăţi.

Magda explică că dacă unii dintre romi sunt săraci sau nu au mers la şcoală, nu are legătură cu tradiţiile şi cultura etniei sale, ci cu faptul că romii au fost victimele unei exploatări îndelungate. Romii au fost sclavi timp de sute de ani, ori consecinţele acestui fenomen se văd şi astăzi în disparităţile socio-economice dintre romi şi neromi, afirmă iniţiatoarea primului program de studii rome de la Universitatea Harvard.

De altfel, acesta este şi motivul pentru care a hotărât să plece din România. A obosit să lupte aici, unde simţea că munca ei nu este apreciată şi valorificată.

Adevărul: Ce te-a determinat să pleci din România? Cum ai ajuns la Harvard?

Magda: Am venit la Harvard în urmă cu cinci ani, cu o bursă post-doctorală. Iniţial, am gândit deplasarea în SUA  mai mult ca pe un an sabatic. Munca din România mă extenuase. Simţeam că nu contribui la nicio schimbare semnificativă pentru romi, dincolo de nişte cazuri concrete în justiţie sau câteva texte în legi sau politici publice. Proiectele structurale au contribuit mult la acel sentiment de neputinţă pentru că ne menţineau şi ne blocau într-un mecanism fals, ineficient şi birocratic, în timp ce activităţile în şcoli, comunităţi nu erau de interes pentru finanţatori. Mai mult, după admiterea României în UE a devenit foarte greu să dialogăm cu reprezentanţii instituţiilor publice. Atunci, în miezul problemelor, luam acţiunile şi atitudinile lor rasiste, violente, paternaliste ca pe nişte realităţi date, normale, imposibil de schimbat. Acum, uitându-mă înapoi, realizez cât de mult avem de lucru pentru a moderniza societatea şi instituţiile româneşti în spiritul respectului şi drepturilor tuturor oamenilor.

Revenind la întrebarea ta, am plecat din România destul de lipsită de energie şi foarte tristă, sperând să mă întorc cu forţe şi idei noi. Însă, când am ajuns în Boston, mi-a fost greu să mai plec din cel puţin două motive care au devenit evidente într-un timp scurt. Primul motiv a fost unul pur profesional. Împreună cu colegii de la FXB Center for Health and Human Rights am început să concep şi să dezvolt un program de studii rome la Harvard, primul de acest gen în întreaga universitate. Pe lângă ideile inovative de cercetare pe care le-am experimentat, inclusiv cercetare participativă, am văzut şi am folosit imediat oportunitatea de a discuta despre romi cu studenţii (viitori politicieni, funcţionari etc.), atmosfera fiind mult mai prielnică decât în România pentru schimbare. Am întâlnit studenţi din estul Europei, de exemplu, care au înţeles istoria şi nuanţele rasismului împotriva romilor, nu doar datorită cursurilor predate, dar şi prin prisma discuţiilor cu colegi din SUA care vedeau imediat asemănările între experienţele romilor şi ale afro-americanilor.

Avem de lucru pentru a moderniza societatea şi instituţiile româneşti în spiritul respectului şi drepturilor tuturor oamenilor.

Al doilea motiv a avut dimensiuni ceva mai personale. Oraşul Cambridge este foarte, foarte divers. În acest amalgam de identităţi, etnia mea nu deranjează, dimpotrivă. Când ies din casă aici, spre deosebire de România, nu trebuie să mă pregătesc să înfrunt elegant (sau nu) umilinţa prejudecăţilor şi a discriminării. Sigur că se întâmplă şi aici ca oamenii să aibă prejudecăţi dar sunt mult mai subtile, fiind ruşinos să fii perceput ca rasist. De altfel, situaţia afro-americanilor este departe de a fi în regulă însă conversaţia naţională privind rasismul este mult mai nuanţată, sensibilă şi inteligentă în comparaţie cu România. De acord, totuşi, că în America lui „the 45th” (a preşedintelui Trump), lucrurile s-au dus cu mulţi paşi înapoi, mai ales împotriva anumitor grupuri etnice şi religioase. Însă Harvard este o instituţie progresistă. Experimentez şi observ în fiecare zi privilegiul de a fi parte din această comunitate. Mai mult, ceea ce fac şi reprezint contează şi este apreciat la Harvard mult mai mult decât în România, deşi, paradoxal, cred că am avut o contribuţie mai cu greutate acasă.

Povesteşte-mi mai multe despre activitatea ta de la Harvard...

La Harvard am două roluri diferite, cel puţin pentru următorii doi ani. Sunt studentă part-time într-un program de master la John F. Kennedy School of Government at Harvard University (HKS), numit Mid-Career Master în Piblic Administration. Sunt tare mândră şi onorată pentru că am primit o bursă numită  George W. Mallinckrodt Graduate Fellowship, acordată unui/unei singur/e student/e anual pentru “curaj extraordinar, viziune şi etică.” Vara trecută am lansat ideea unui simpozion anual la Harvard. Mi s-au alăturat şi alţi colegi de clasă şi la finele lui ianuarie 2018 organizăm primul simpozion pe drepturile omului planificat de studenţi la Harvard. De asemenea, fiind copreşedintă în comitetul HKS privind diversitatea şi incluziunea, am propus câteva schimbări privind curriculumul, participarea şi reprezentările grupurile minoritare la HKS. Şi, evident, că sunt foarte activă în sensibilizarea studenţilor şi profesorilor cu privire la romi, rasism european etc.

Şi cel de al doilea rol?

Sunt instructor la Harvard, FXB Center for Health and Human Rights şi directoarea programului pentru romi. Practic, fac cercetare, scriu, ţin cursuri, organizez evenimente, particip la evenimente etc. În 2012, am început programul cu o cercetare în Serbia. Am folosit metode participative. Concret, am lucrat cu 20 de tineri romi şi neromi la designul şi implementarea proiectului de cercetare. Tinerii au ales temele de cercetare (discriminare în educaţie şi muncă), au cules datele, le-a introdus într-un soft, au ajutat la analiză şi au prezentat rezultatele în comunităţi, la conferinţe, ambasada SUA etc. Rezultatele cercetării au arătat coleraţii clare între experienţa discriminării în şcoală şi aspiraţiile tinerilor şi şansele de a merge la universitate. Am subliniat şi că trebuie să se facă cercetări care să includă participarea şi interesele de cercetare ale comunităţilor de romi. Mai mult, am reuşit să arătăm oportunitatea creionării politicilor publice, locale, naţionale sau europeane într-un parteneriat egal şi real cu comunităţile de romi.

Apoi, în 2013, am început să organizez un eveniment anual despre romi. Am ajuns la cinci conferinţe anuale despre şi mai ales cu romi. Am început seria de conferinţe discutând despre discriminare în 2013, apoi am ajuns la subiectul reparaţiilor pentru injusţiile trecutului (sclavia, Holocaust) şi, mai recent, despre imaginea romilor în cercetare, artă etc. La cea mai recentă conferinţă, am avut norocul să o avem pe Alina Şerban la Harvard cu spectacolul “Declar pe propria răspundere” şi a fost absolut remarcabilă! A fost primul spectacol rom la Harvard. Alina a transpuns - într-un mod foarte elegant, haios şi creativ - frumuseţea culturii noastre, paradoxurile societăţii româneşti şi rasismul.

Prin intermediul conferinţelor, am încercat să plasăm romii în teoriile şi istoria globală privind teme precum rasismul, diaspora, stigma, atrocităţile trecutului etc. Când am discutat despre injustiţiile trecutului, puţini profesori, chiar şi de la Harvard, ştiau despre înrobirea romilor. Apoi, am încercat să creem legături între activişti romi şi alte grupuri care lucrează în acest domeniu. Unele dintre evenimente s-au concretizat în cărţi şi proiecte de carte. Anul trecut am publicat la University of Pennsylvania Press, Realizing Roma Rights, un volum dedicat situaţiei romilor în Europa. Acum, împreună cu câţiva profesori de la Harvard şi University of Pennsylvania Press lucrăm la un volum editat pe reparaţiile trecutului care va include romii şi multe alte grupuri care au suferit injustiţii similare în lume. În fine, mai sunt câteva proiecte şi iniţiative la care am lucrat sau lucrăm. Găsiţi mai multe informaţii pe site-ul facultăţii.

FOTO: Facebook Magda Matache

În ce măsură crezi că ajută aceste proiecte în vederea combaterii rasismului?

Întreg programul pe care îl coordonez este dedicat romilor. Evident că mai sunt şi alte universităţi în Europa, inclusiv în România care au programe similare. Însă eu văd valoare adăugată în programul de la Harvard în câteva direcţii: 1) greutatea şi istoria profesionalismului Universităţii Harvard ne ajută foarte mult când vrem să facem vizibile anumite subiecte, idei şi mai ales probleme întâmpinate de comunităţile de romi; 2) încercăm din răsputeri să contribuim cu teme sau metode neexplorate încă în cercetare cu romi şi să plasăm romii în mijlocul teorilor generale privind drepturile omului, minorităţile, împuternicirea şi vocea tinerilor etc; 3)  înţelegerea rasismului în spaţiul american este mult mai avansată şi ne ajută să plasăm rasismul european într-un context mai larg în care patternurile şi practicile rasiste au fost sau sunt asemănătoare în întreaga lume.

Combaterea rasismului... mai ales în România, pare un deziderat. Rolul programului nostru de la Harvard, ca şi cel al programului de studii rome de la Central European University, este de a analiza critic politicile, programele pentru romi sau cele generale care ar trebui să includă romii. Noi explorăm şi propunem noi moduri de gândire în creionarea acestor documente, mai ales că politicile adoptate în ultimii 25 de ani nu par să funcţioneze. Sigur că superficialitatea şi dezinteresul în implementare constituie cauze principale. Mai mult decât atât, multe dintre aceste texte de politică publică includ multe activităţi creionate, nu pe baza nevoilor romilor, ci prin prisma prejudecăţilor şi rasismului celor care le-au scris şi a unei societăţi construite din prisma canoanelor majorităţii. Ideea asta a integrării romilor în societate este oarecum ambiguă. Asta pentru că problema nu este că romii nu sunt „civilizaţi” îndeajuns încât să se modernizeze (cum sugerează ideea de integrare), ci faptul că rasismul şi acţiunile discriminatorii curente, pe fondul neasumării naţionale a politicilor trecutului, a unei istorii a urii împotriva romilor,  nu sunt luate în considere în crearea politicilor publice. În mod logic, nu putem combate rasismul ţintând numai victimele, în cazul nostru romii, ci schimbând societatea, legile şi politicile publice opresive.

Nu m-am simţit apreciată.

Spune-mi despre activitatea ta înainte de a ajunge la Harvard.

Mi-am făcut studiile în România. Am urmat studiile doctorale la FSPUB unde am avut norocul să o am îndrumătoare pe Iulia Moţoc şi asta a făcut respectiva experienţă educaţională mult mai interesantă şi motivantă. Iulia are un spirit critic foarte profund. M-a ajutat enorm să descopăr noi autori, teorii etc. M-a inspirat să mă îmbunătăţesc. În plus, are o înţelegere rafinată a problemelor minoritarilor, rasismului şi asta a consolidat colaborarea noastră.

Totuşi, în general, nu m-am regăsit în şcoală românească aproape deloc. Nu m-am simţit apreciată, nu mi-a plăcut că nu aveam control şi surse de protecţie împotriva prejudecăţilor şi a mediului dezumanizant, nu mi-am regăsit comunitatea în programele şcolare şi deseori am vrut să renunţ. A fost fain când am avut noroc să apară în pesaj câte un profesor rom, ca de exemplu profesorul Vasile Burtea, care îmi dădea impresia de un pic mai multă normalitate. Ironia este că deşi Harvard este un spaţiu mult mai competitiv, cursurile sunt mult mai grele, eu mă simt mai în largul meu şi simt că fac mai multă performanţă aici. Culmea este că tot la Harvard am avut profesori români, ca de exemplu Marian Staş, de o sensibilitate culturală şi un profesionalism excepţional.

Cum vezi spaţiul universitar românesc în privinţa integrării romilor? Mă refer în special la locurile alocate pentru romi.

Am scris destul de puţin despre locurile speciale pentru romi însă am o critică constructivă atât pentru dezvoltarea conceptuală a programului în România, cât şi pentru practică. Încep cu practica pentru că e mai simplu. Cred că mulţi tineri romi din familii foarte, foarte sărace, mai ales din mediul rural, nu au nicio şansă să ajungă să acceseze programele de studii universitare. De aceea este nevoie de o serie de programe care să ţină cont de problemele diferite, dar care se intersectează, ale copiilor şi tinerilor romi şi neromi din zone marginale, izolate. Apoi, în general, educaţia românească lasă de dorit, de la calitatea slabă până la plata infimă a profesorilor. Evident că toate aceste lucruri afectează sau dublează lipsa de oportunităţi a tinerilor romi. În ceea ce priveşte modul în care a fost conceput sau mai degrabă prezentat acest program, am critici serioase. Românii de rând, la fel ca intelectualii şi chiar tinerii romi, cred că un astfel de program a fost oferit romilor pentru că sunt săraci, needucaţi şi neperformanţi. Greşit. Astfel de programe, fie ele în România, Serbia sau Statele Unite ale Americii constituie practic una dintre modalităţile de a recupera pierderi cauzate de greşelile şi atrocităţile istoriei minorităţilor pe anumite teritorii. Mulţi tineri români sunt beneficiarii sclaviei instituţionalizate care a durat aproape 500 de ani pe teritoriile României, strămoşii lor beneficiind economic din exploatarea străbunicilor tinerilor romi ai zilelor noastre. Faptul că mult mai mulţi romi, procentual vorbind, nu îşi permit un acoperiş deasupra capului, electricitate, hrană şi nu au părinţi educaţi, nu este un rezultat al culturii şi tradiţiilor rome, ci al exploatării romilor de-a lungul istoriei. Şi sigur că vor fi cititori, unii intelectuali renumiţi, care îşi vor da ochii peste cap, dacă îmi permiţi să folosesc expresia asta, după ce vor vedea acest argument  însă trebuie să începem să citim, să discutăm şi să înţelegem traumele trecutului, exploatarea grupurilor fără putere, rasismul şi privilegiul majorităţii, în afara carapacei propriilor preconcepţii şi idei.

Faptul că mult mai mulţi romi, procentual vorbind, nu îşi permit un acoperiş deasupra capului, electricitate, hrană şi nu au părinţi educaţi, nu este un rezultat al culturii şi tradiţiilor rome, ci al exploatării romilor de-a lungul istoriei.

Sunt aspecte din viaţa personală care te motivează să combaţi rasismul?

Sigur! Povestea mea personală, a familiei mele, a nepoţilor mei, a prietenilor mei romi şi a comunităţilor cu care am lucrat sau ale căror suferinţe le înţeleg. Simt, înţeleg şi mă identific cu catastrofa spirituală şi materială, cum o numeşte profesorul Cornel West de la Harvard, a rasismului. Sigur că în urmă experienţelor personale cu rasismul românesc, unele foarte umilitoare de altfel, au rămas cicatrici. Probabil că ăsta este unul dintre motivele pentru care reuşesc să am empatie, înţelegere şi revoltă împotriva injustiţiilor din cu totul alte colţuri ale lumii.

 Ce alte domenii te mai interesează?

Am început să lucrez cu câţiva colegi la construirea unui argument vis a vis de similarităţile mecanismelor opresiunii la nivel global şi la nevoia de gândi, imagina şi dezbate cum ar arata o mişcare socială globală împotriva injustiţiilor şi opresiunii. Am început cu o serie de evenimente, câteva articole scurte însă încercăm să ne „împrietenim” , dacă vrei, în sensul prieteniei între cauze şi să înţelegem diferenţele şi similarităţile, ce ne leagă şi ce ne distanţează.

Mă interesează şi ideea de literatură a diversăţii. Prietena mea Gabriela Nenciu, care predă la Brandeis University, a început un proiect foarte frumos – The New Storytellers sau Noii povestitori - în urmă cu un an şi am început să învăţ şi să ajut şi eu câte puţin. Practic, ea a lucrat cu o echipă din Bucureşti la scrierea unei poveşti pentru copii cu personaje rome. Autoarea şi ilustratoarea au petrecut câteva săptămâni în Ferentari cu copiii de acolo şi aşa au inspirat o poveste foarte frumoasă care va fi publicată anul acesta.

Crezi că societatea românească este rasistă?

Da, aş vrea să pot să spun nu, dar societatea românească este rasistă în profunzimea ei, de la modul în care sunt trataţi romii şi alte grupuri minoritare în societate, reprezentarea dezumanizantă a romilor în literatură, în media şi în general în spaţiile publice şi până la formele de rasism structural, inclusiv segregarea copiilor romi în şcoli, segregarea în maternităţi, violenţa poliţiei etc. În plus, aşteptarea ca elitele, marii intelectuali ai României, să aibă o înţelegere mai profundă asupra rasismului îndreptat împotriva romilor de sute de ani este o iluzie. Spre surprinderea sau mai degrabă neînţelegerea mea, nu este nici ruşinos (spre deosebire de alte ţări), ba e chiar acceptabil şi fără repercursiuni negative (cu excepţia unor amenzi nesemnificative impuse de CNCD) să demonizezi, abrutizezi, distanţezi, abuzezi romii şi alte grupuri minoritare. Nu numai că nu e ruşinos să ai păreri negative despre romi, dar cei care au păreri genuin pozitive sau neutre sunt priviţi cu suspiciune, părând că afişează doar un discurs al corectitudinii politice. Nu există o sancţiune morală, o dezbatere naţională informată şi matură despre rasismul îndreptat împotriva romilor.

Societatea românească este rasistă în profunzimea ei.

Am început să fac analiză critică a literaturii academice despre romi şi articolele din România sunt printre cele mai rasiste. Adică nu vorbim aşa de prejudecăţi implicite, ci de argumente, mai bine zis afirmaţii, dezonorante şi fără nicio bază ştiinţifică. De multe ori mă întreb cum de ajung să fie publicate. Dar se poate şi probabil că vom vedea o schimbare pozitivă, în spiritul dreptăţii şi diversităţii, la nivelul societăţii româneşti la un moment dat.

Totuşi, este fascinant şi de învăţat cum au reuşit romii de la o generaţie la altă să rămână umani, neostili şi, din păcate, chiar şi obedienţi şi subordonaţi  faţă de opresor. Este extraordinar cum şi-au sacrificat vieţile în războaie, au bucurat românii cu meşteşugurile, muzica şi arta lor şi continuă să iubească România, chiar şi prin simplul tremur la meciurile României de fotbal, cu toate că au conştiinţa injustiţiilor la care au fost şi vor continua să fie supuşi mult prea des în ciuda dovezile lor repetate de umanitate.