Washingtonul doreşte încheierea Acordului TTIP până la sfârşitul anului, în pofida Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ue sua

Statele Unite şi-au reafirmat luni dorinţa de a finaliza până la sfârşitul anului negocierile cu Uniunea Europeană (UE) asupra Acordului de Parteneriat Transatlantic de Comerţ şi Investiţii (TTIP), în pofida Brexitului şi a opoziţiei crescânde a Franţei, transmite AFP.


"Obiectivul nostru rămâne de a lucra în continuare cu UE pentru încheierea unui acord ambiţios, complet şi de foarte înaltă calitate în acest an", a declarat reprezentantul special american pentru comerţ exterior (USTR), Michael Froman.
Oficialul a recunoscut totodată necesitatea "de a evalua" impactul ieşirii Marii Britanii din UE asupra acestor controversate negocieri comerciale, lansate în 2013 şi urmărind crearea unei vaste zone de liber-schimb de o parte şi de alta a Oceanului Atlantic.

"Raţiunea economică şi politică de a fi a TTIP rămâne puternică", a subliniat Michael Froman, care conduce negocierile de partea americană.
Votul britanic de joi în favoarea Brexitului pare totuşi să fi întărit scepticismul în legătură cu acest tratat, deja pus sub acuzare că este negociat în secret şi că promovează o dereglementare pe scară largă.

Duminică, la trei zile după referendumul asupra Brexitului, premierul francez, Manuel Valls, a afirmat că acest acord "nu merge în direcţia bună" şi nu va putea fi încheiat.

Fără să se refere direct la declaraţiile Franţei, Michael Froman a recunoscut dificultatea pentru guvernele europene de a duce la bun sfârşit aceste negocieri.

"Europenii au multă bătaie de cap — votul asupra Brexitului, criza migranţilor, ascensiunea scepticismului faţă de Bruxelles şi alte probleme dificile", a enumerat oficialul american în cursul unei conferinţe de presă la Washington.
"Ne exprimăm simpatia şi speranţa că vor şti să reunească atenţia şi voinţa politică necesare pentru a se ajunge la încheierea" unui acord, a adăugat el.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite