Vicepremierul Eugen Carpov: „Trupele ruse care vin în contradicţie cu principiul neutralităţii Republicii Moldova trebuie retrase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Eugen Carpov susţine că negocierile în format 5+2 nu duc la niciun rezultat Foto: Adevărul
Vicepremierul Eugen Carpov susţine că negocierile în format 5+2 nu duc la niciun rezultat Foto: Adevărul

Procesul de negocieri în formatul „5+2” nu aduce rezultate. Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, a declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că  trebuie să se stabilească care sunt plusurile, minusurile şi ofertele Chişinăului şi care este situaţia reală şi perspectivele pentru regiunea transnistreană.

Vicepremierul a subliniat că fundamentul pe care trebuie să fie construită reglementarea conflictului transnistrean este poziţia statelor membre ale OSCE, din care fac parte şi Federaţia Rusă şi Ucraina,  mediatori în proces, relevă IPN.

„Ultimii doi ani, reuniunile ministeriale ale miniştrilor de externe OSCE au adoptat declaraţii referitor la situaţia din Republica Moldova şi negocierile în formatul „5+2”. Toate statele membre au reconfirmat atât caracterul teritorial integru suveran al Republicii Moldova, cât şi necesitatea elaborării unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană ca parte componentă a Republicii Moldova, fapt care corespunde prevederilor constituţionale”, a menţionat Eugen Carpov.

Oficialul a subliniat că prezenţa armatei străine pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea transnistreană, nu este un factor care să favorizeze negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean. „Poziţia Chişinăului este univocă: trupele ruse, care nu au nicio acoperire, care vin în contradicţie cu principiul neutralităţii Republicii Moldova, trebuie retrase”, a spus vicepremierul.

Referindu-se la anul 2013, Eugen Carpov a menţionat că acesta a fost unul suficient de dificil, marcat de diverse evoluţii atât pe plan intern, pe plan regional, dar şi pe plan geopolitic european. Pe de o parte, Republica Moldova a avut parte de suficiente dificultăţi, crizele politice, constituţionale, pe de altă parte este dialogul care nu tot timpul este uşor între Moscova şi Bruxelles, la nivel geopolitic. Din punctul acesta de vedere, fiecare aspect a influenţat situaţia din Republica Moldova.

În anul 2014, vicepremierul aşteaptă mai multă claritate despre poziţia Federaţiei Ruse, care este un sprijinitor al proceselor din regiunea transnistreană, în calitate de donator al unor sume importante de bani care vin de la Moscova pentru a sprijini viaţa din stânga Nistrului

De asemenea, Eugen Carpov, a spus că următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 va avea loc în Republica Moldova, la sfârşitul lunii februarie. Urmează să fie stabilite detaliile exacte şi partea tehnică.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite