Proiectele promovate de către Consiliul economic al prim-ministrului
0Numărului actelor în procesul de vămuire a mărfurilor s-a redus de la 9 la 3 în cazul operaţiunilor de export şi de la 11 la 3 – la import, conform unui proiect de îmbunătăţire a mediului de afaceri al Consiliului economic al prim-ministrului. Potrivit estimărilor Consiliului, simplificarea permite economisirea de către companii a aproximativ 55 de milioane lei, ce se pierdeau pe îndeplinirea unor proceduri birocratice inutile.
Potrivit unui comunicat de presă, citat de IPN, printre eforturile Consiliului economic al prim-ministrului a fost şi obţinerea publicării setului de date despre fondatorii întreprinderilor din Moldova, inclusiv numele fondatorilor a 200 de mii de companii. Iniţiativa are o componentă puternică de prevenire a corupţiei şi traficului de influenţă, dar şi de economisire a circa 4,4 milioane de lei anual.
O altă realizare menţionată este lansarea raportării electronice la Biroul Naţional de Statistică. În prezent 1500 de companii raportează online. Încă un succes atins ţine de simplificarea procedurii de înregistrare a afacerilor, dar şi de o transparenţă mai mare a posibilităţilor de finanţare pentru întreprinderi. Pe portalul finantare.gov.md sunt disponibile 33 de scheme de finanţare a afacerilor, în sumă totală de 500 de milioane de euro.
În comunicat se mai spune că, datorită intervenţiilor Consiliului Economic din ultimii doi ani, antreprenorii au economisit aproximativ 87 de milioane de lei, bani care constituiau costuri inutile.
Pe agenda Consiliului rămân şi iniţiative nefinalizate. Acestea vizează liberalizarea proiectelor salariale – dreptul fiecărui angajat de a-şi alege banca la care să primească salariul. Un alt proiect vizează eliminarea obligativităţii ştampilei. Acest proiect, susţinut atât de reprezentanţii asociaţiilor de afaceri, cât şi de partenerii de dezvoltare, a fost respins de către Parlament. Potrivit unor calcule preliminare, iniţiativa ar aduce economii antreprenorilor de circa 10 milioane de lei anual.
Consiliul economic al prim-ministrului a fost creat în decembrie 2012, cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Activitatea instituţiei este susţinută de către Secretariatul responsabil de promovarea şi monitorizarea deciziilor luate de Consiliu.