Rezumat de la conclavul Davos
0
Comentariu.Pentru unii, Forumul Economic Mondial indică direcţia în care se îndreaptă lumea; pentru alţii, este o sărbătoare egoistă.Davos 2010 a fost a fost marcat de apelurile preşedintelui Sarkozy la un capitalism sustenabil, de confruntarea lui Obama cu bancherii şi de impetuozitatea Chinei.
Forumul Economic Mondial, care are loc în fiecare an în staţiunea montană elveţiană Davos, generează o avalanşă de comentarii.
Anul acesta protestatarii anti-globalizare au fost în interiorul evenimentului şi au fost conduşi de Nicolas Sarkozy. Discursul preşedintelui francez a fost piperat cu slogane parcă luate de pe un afiş. A conţinut multe mea culpa şi apeluri la un capitalism sustenabil. Ar trebui să asistăm la un progres în această privinţă, dar nu semnificativ.
Preşedintele Barack Obama a adoptat şi el o poziţie dură, care reflectă mânia publică faţă de bancherii care ne-au adus pe marginea prăpastiei. În schimb, bancherii şi-au mobilizat considerabila maşină de PR şi au încercat să ne convingă că reformele sistemului financiar pot declanşa o altă recesiune.
De acum încolo, reformele vor fi implementate într‑o atmosferă care-i descrie pe politicieni ca populişti şi pe bancheri drept cămătari. Cine ar fi crezut cu o lună în urmă că o alegere în Massachusetts va avea un asemenea impact asupra Forumului de la Davos şi asupra lumii?
Condamnaţila acţiune colectivă
Una dintre cele mai obişnuite nemulţumiri şi la întâlnirea din acest an este că în timp ce problemele lumii devin mai mari şi mai frecvente, nimeni nu este pregătit să le rezolve. Mecanismele necesare pentru soluţionarea acestora par să se fi gripat. Puţini cred că Naţiunile Unite sau alte organizaţii multilaterale ştiu ce fac sau că au resursele necesare pentru a fi eficiente.
Marile puteri par şi ele incapabile să reacţioneze. G8 este o relicvă, şi înlocuitorul lui, G20, este tras în direcţii diferite. Eşecul de la Copenhaga este doar un simptom foarte vizibil al unei lumi condamnate să acţioneze colectiv în multe sfere, dar care nu ştie cum s-o facă.
Tragedia din Haiti, foarte prezentă pe agenda de la Davos, arată cum, atunci când nimeni nu preia conducerea, solidaritatea globală cu victimele unui dezastru duce pur şi simplu la haos şi la pierderea unnor vieţi care ar fi putut fi salvate.
În timp ce creşterea medie anuală a economiei chineze este de 10%, şomajul în Statele Unite se ridică la acelaşi nivel. Faptul că economia Chinei va creşte cu două cifre este bun pentru China şi pentru restul lumii, dar creşterea de acolo cu preţul şomajului în alte ţări este o perspectivă terifiantă. Este vital să nu asociem, în imaginarul nostru colectiv, succesul economic al Chinei cu sărăcirea forţei muncă globale.
Contingentul chinez
Prezenţa SUA la Davos tinde de obicei să fie impresionantă, cu guvernatori, membri ai Congresului, politicieni, câteodată chiar Angelina - nu şi anul acesta. Lawrence Summers, principalul consilier economic al lui Obama, a fost o excepţie; iar în loc de Angelina, l-am avut pe Bill Clinton. China, de cealaltă parte, a trimis un uriaş contingent de oficiali de rang înalt. Este clar că sunt versaţi în arta evitării capcanelor cu care se confruntă China de obicei la reuniunile internaţionale; dar statutul de mare putere are un preţ, iar influenţa sa se face tot mai mult simţită.
Un ministru al unei mari ţări africane mi-a spus: „În urmă cu câţiva ani, chinezii ar fi venit în biroul meu să-mi spună că ţările noastre sunt amândouă sărace şi că trebuie să ne ajutăm reciproc. Acum ei spun doar că orice ajutor pe care ni-l dau, vine cu condiţii şi îmi spun ce vor de la guvernul meu".
Larg răspândita admiraţie pentru China este temperată acum de o preocupare în creştere faţă de puterea ei şi faţă de incertitudinea în privinţa abilităţii ei de a controla creşterea sa economică rapidă. Nu putem decât să sperăm că vizibilitatea Chinei la Davos nu este presentimentul unui accident care o va destabiliza. Nu ar fi prima dată când o ţară prea mult sărbătorită la Davos, ar deraia la puţină vreme după aceea.
Moisés Naím
Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.
Se încarcă comentariile...
