Prinţesele care complică relaţiile dintre Dubai şi Londra: Şeful diplomaţiei britanice se întreabă dacă prinţesa Latifa mai e în viaţă
0Şeful diplomaţiei britanice a cerut dovezi din partea Emiratelor Arabe Unite că prinţesa Latifa, una dintre fiicele emirului Dubaiului, este în viaţă.
„Este extrem de tulburător”, a declarat ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, într-un interviu acordat pentru Sky News în legătură cu situaţia prinţesei Latifa.
„Vedem o tânără aflată într-o disperare profundă”, a adăugat el, referindu-se la filmuleţul în care prinţesa afirmă că este ţinută „ostatică”.
„Ţinând cont de ceea ce tocmai am văzut, cred că oamenii vor să ştie dacă încă este în viaţă”, a continuat Dominic Raab, cerând dovezi în acest sens din partea Emiratelor Arabe Unite.
Marea Britanie este „preocupată” de acest caz, iar Naţiunile Unite vor face o anchetă, a subliniat el.â
Prinţesa Latifa revine cu veşti despre ea după trei ani
La trei ani de la ultima încercare de fugă de acasă, oprită de Marina Indiană la cererea emirului Dubaiului, prinţesa Latifa a reapărut cu veşti despre situaţia sa. Într-o înregistrare video, fiica şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum spune că este ţinută „ostatică” într-o „vilă transformată în închisoare” şi că se teme pentru viaţa sa. Cazul a intrat în atenţia ONU.
„Sunt într-o vilă. Sunt ţinută ostatică, iar această vilă a fost transformată în închisoare”, spune, cu o voce tremurândă, prinţesa Latifa bint Mohammed Al Maktoum în această înregistrare video obţinută de BBC de la apropiaţi de-ai săi.
Înregistrarea video a fost făcută cu telefonul mobil, în toaletă, pentru că, susţinea ea, „este singura încăpere cu uşă pe care o pot încuia”.
Prinţesa mai spune că este drastic păzită şi că se teme pentru viaţa sa. „Toate ferestrele au fost închise. Sunt cinci poliţişti afară şi două poliţiste in interior”, explică fiica emirului Dubaiului.
„Sunt îngrijorată zi de zi pentru siguranţa şi viaţa mea. Poliţia mi-a spus că voi sta în închisoare toată viaţa şi că nu voi mai vedea vreodată soarele. Situaţia devine pe zi ce trece tot mai disperată”, afirmă prinţesa în vârstă de 35 de ani.
Acestea sunt primele veşti primite de la prinţesa Latifa de la ultima sa tentativă de fugă de acasă, care a avut loc acum trei ani.
Prinţesa Latifa în înregistrarea video obţinută de BBC
Contactate de AFP şi BBC, autorităţile din Dubai au preferat să nu facă comentarii.
ONU cere informaţii
Apelat să intervină, Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a anunţat că va cere informaţii de la Emiratele Arabe Unite despre situaţia prinţesei. ONU nu exclude să deschidă o anchetă în acest caz.
Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, în vârstă de 71 de ani, este unul dintre cei mai influenţi oameni din lumea arabă şi unul dintre cei mai bogaţi lideri de stat din lume. Deţine, pe lângă controlul asupra Dubaiului, posturile de premier şi vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite.
În februarie - martie 2018, Latifa Al Maktoum a intrat în atenţia presei internaţionale cu o tentativă de fugă demnă de un film de acţiune. A încercat să scape de tutela tatălui său cu ajutorul unei prietene din Finlanda şi a unui fost agent secret francez reconvertit în om de afaceri, dar a fost oprită pe mare de Marina Indiană la solicitarea emirului.
Drogată pe navă
Totul a început la 24 februarie 2018, când prinţesa Latifa a dispărut din Dubai. Două zile mai târziu, tânăra anunţa, de pe iahtul fostului spion Hervé Jaubert, că a plecat de acasă şi nu intenţionează să se mai întoarcă. Dar iahtul lui Jaubert a fost reperat la 1 martie de Marina Indiană. Trei zile mai tâziu, prinţesa, prietena ei, fostul spion şi echipajul iahtului nu au mai dat niciun semn. O săptămână mai târziu de la întreruperea comunicaţiei, prinţesa Latifa revenea cu un nou mesaj, explicând într-o înregistrare video publicată pe YouTube motivul evadării sale. Abia reţinându-şi lacrimile, ea îşi motiva dorinţa de a fi cât mai departe de casă prin faptul că fost „torturată” şi „încarcerată timp de trei ani” de către tatăl său în urma primei sale tentative de evadare, în 2002, pe când era doar o adolescentă de 16 ani. Prinţesa a precizat că a făcut această înregistrare video înainte de fugă, pentru a o difuza în cazul în care s-ar simţi în pericol.
În acelaşi mesaj video, ea şi-a criticat tatăl spunând că acesta „se gândeşte doar la imaginea lui” şi „a distrus vieţile multor persoane”. L-a acuzat inclusiv de omor.
Evadarea prinţesei a eşuat, într-adevăr, într-o manieră spectaculoasă. Potrivit martorilor, indienii au supravegheat iahtul cu avioane şi nave militare. La rândul său, emirul Dubaiului a trimis în zonă un comando din forţele speciale. Operaţiunea de interceptare a fost realizată în timpul nopţii, cu ambarcaţiuni rapide, eliptere şi fumigene. Încătuşată şi dusă pe o navă indiană, prinţesa Latifa a cerut azil diplomatic în India, dar în van. A fost înapoiată tatălui său.
Rămase tăcute în legătură cu tentativa de evadare a prinţesei, autorităţile din Dubai au reacţionat tocmai pe 17 aprilie 2018. Latifa Al Maktoum a fost „readusă” în sânul familiei sale şi se simte „bine”, au susţinut ele.
Dar, potrivit BBC, fiica emirului spune că a fost drogată pe navă şi că s-a trezit abia în Dubai.
Shamsa, prima prinţesă care a încercat să evadeze
Sesizat în legătură cu evenimentele din februarie-martie 2018, dar şi cu un alt episod aproape similar, un judecător din Londra a stabilit în martie 2020 că şeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum „a ordonat şi orchestrat” răpirea Latifei, precum şi a surorii sale mai mari Shamsa.
De fapt, prinţesa Shamsa este cea care a dat starul evadărilor din familia emirului Dubaiului. În 2000, pe când avea 18 ani, Shamsa a încercat să fugă de tatăl său în timpul unei vacanţe în Anglia. A luat un Range Rover şi s-a făcut nevăzută de pe proprietatea deţinută de emir în comitatul Surrey, din sudul Angliei. Conform declaraţiilor făcute de Latifa, sora ei a fost găsită la Cambridge, după două luni de căutări. Odată găsită, a fost drogată şi adusă la Dubai cu un avion privat. De atunci stă închisă şi i se administrează medicamente care îi ţin gândurile sub control, susţine Latifa.
Haya, divorţ în secret şi procese la Londra
Judecătorul a emis concluziile referitoare la prinţesele Latifa şi Shamsa într-un alt dosar legat de o fugă de la curtea emirului din Dubai. Dacă Latifa şi Shamsa au eşuat în tentativele lor de evadare, cea de-a şasea soţie a emirului, prinţesa Haya, 46 de ani, sora vitregă a actualului rege ale Iordaniei, a reuşit să fugă din Dubai împreună cu cei doi copii ai săi, o fată de 13 ani în prezent şi un băiat de 9 ani. Fuga sa a făcut senzaţie pe plan internaţional în vara anului 2019. S-a ascuns iniţial în Germania, apoi şi-a găsit un loc sigur în Marea Britanie. În afară de copii, ea a plecat de la curtea emirului şi cu 40 de milioane de dolari. Odată ajunsă în Marea Britanie, a demarat o procedură judiciară inedită împotriva soţului ei, de care, potrivit spuselor sale, ar fi divorţat în secret în februarie 2019. Ea a cerut judecătorului pentru chestiuni familiale de la Înalta Curte de Justiţie din Londra o măsură de protecţie împotriva unei decizii de căsătorie forţată ce ar putea viza pe unul dintre cei doi copii ai săi. De asemenea, prinţesa Haya a cerut să beneficieze şi de o măsură de protecţie împotriva brutalităţii emirului şi a solicitat custodia copiilor. La rândul său, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum a solicitat revenirea copiilor săi în Emiratele Arabe Unite.
La deschiderea procesului, zeci de persoane au manifestat în faţa tribunalului faţă de emirul Dubaiului, numindu-l drept un „sponsor al prostituţiei şi al sclaviei“.
În concluziile formulate asupra anumitor puncte procedurale, judecătorul a considerat că emirul „a acţionat, începând de la sfârşitul anului 2018, într-o manieră ce a vizat intimidarea şi înfricoşarea prinţesei Haya”.
Într-un comunicat, emirul a denunţat această hotărâre, susţinând că „relatează, inevitabil, doar o versiune a situaţiei” şi „nu îi protejează pe copii de atenţia mass-media”. El a cerut în acelaşi timp respect pentru viaţa privată a familiei sale.