Două tipuri de federalism

În timpul studiilor secundare, am avut un profesor de istorie din Belgia, care făcea o comparaţie îndrăzneaţă între federalismul elveţian şi cel belgian. Primul era în viziunea lui „un federalism al uniunii“, iar cel de-al doilea „un federalism al separării“. Actualitatea mă face să îmi aduc aminte de comparaţia profesorului meu.

Mai mult ca niciodată federalismul belgian se distinge printr-o dorinţă distrugătoare de separare a unor entităţi pe care istoria le-a unit. Asta în timp ce federalismul elveţian, bun sau rău, în ciuda discuţiilor recurente referitoare la valoarea sa, la viabilitatea în era globalizării sau a problemelor cu care se confruntă continuă să se cimenteze.  Istoria arată clar diferenţele între cele două federaţii.

În 1830, sub egida Marii Britanii era creat un stat nou, care unea entităţi ce cu greu şi-ar fi imaginat un destin comun. Monarhul lor, provenind dintr-o veche familie princiară germană, va domni peste belgieni, şi nu peste Belgia. Departe de artificialitatea belgiană, construcţia helvetică a reunit de fapt o serie de state suverane. Cu istorii diferite, cu particularităţi care nu sunt numai de natură lingvistică. Un federalism construit de jos, pe baza unor interese precise. Cursul istoriei a dus la armonizarea acestor interese şi la edificarea unui nou tip de stat: Confederaţia Elveţiană, inspirat din modelul Statelor Unite. În  timp ce Elveţia a mizat pe democraţia directă şi pe relaţiile de interconectare între comunităţile sale, Belgia s-a încăpăţânat să-şi creeze identitatea pe un antagonism cultural persistent.

Cele două entităţi au ţinut cu dinţii de specificitatea lor, fără a se ataşa emoţional una de cealaltă. Divizarea Belgiei în două regiuni ar însemna de fapt reducerea relaţiilor la palierul ecnomic şi la crearea unei frontiere abstracte în înteriorul ţării. Şi ar hrăni speranţele unora de îndepărta partea considerată „mai puţin bună". Probabil că şi Elveţia s-ar confrunta cu probleme similare, dacă ar fi împărţită într-o zonă germană şi una franceză. Motiv pentru care merită conservată formula cantonală.